Planta invingatorilor: DAFINUL

Fiecare gospodina are in camara plicuri cu condimente pe care le foloseste ca sa dea aroma bucatelor. Multe din plantele asa de bine mirositoare au insa, pe langa rolul lor in bucatarie, valoare de medicament. Iar premiantul intai este dafinul.

Terapie si magie

Cand auzim cuvantul laur, il asociem imediat cu coroanele care li se puneau pe frunte, in Roma si Grecia antica, personalitatilor de exceptie: castigatorii de olimpiade, vitejii din razboaie, filozofi si poeti. In istorie au ramas si cazuri comice. Se spune ca imparatul Romei, Tiberius, ferm convins (ca tot poporul, de altfel) ca frunzele de dafin protejeaza oamenii de fulgere, de cate ori se abatea vreo furtuna deasupra Romei, isi punea pe cap o cununa de lauri si se baga cu noblete sub pat.

Mai putin superstitiosi, intemeietorii medicinei au pus dafinul la locul lui printre medicamente. Hipocrate descrie frunzele si semintele plantei ca un remediu ce trebuie folosit pentru profilaxia epidemiilor de holera si de malarie, in tratarea dizenteriei si a litiazei renale, pentru diminuarea durerilor in timpul nasterii. Avicena considera dafinul unul din cele mai eficiente leacuri in cazuri de dureri in articulatii, apnee, dar si incordare nervoasa. Scoarta si semintele le folosea in tratarea colecistei si a nisipului in vezica urinara. Galenus stia ca toate partile plantei au efecte antiseptice, antimicrobiene si de calmare. Calitatile lui gastronomice au fost descoperite mai tarziu, dupa aparitia in Franta, in anul 1652, a unei carti scrise de bucatarul personal al Mariei de Medici, care ridica in slavi condimentul cel aromat.

Tratamente interne

- Artrite, paralizii, crampe musculare, reumatism, entorse, lovituri. Se incalzeste locul afectat cu caldura uscata, timp de 6-8 minute, se unge cu iod si se aplica compresa cu ulei de dafin pentru 2 ore, sau se freaca timp de 10 minute locul afectat cu uleiul incalzit putin. Procedura diminueaza durerile.

- Boli ale articulatiilor. O frunza mare de dafin (sau 2-3 mai mici) se spala, se usuca si se rupe in cateva bucati. Se rasneste impreuna cu 3 cuisoare, cate o lingura de seminte de in, de marar, coriandru si chimen. Jumatate de lingurita de amestec se pune in mancare sau se bea cu apa, in timpul meselor, de doua ori pe zi. Reteta este contraindicata persoanelor ce n-au voie sa consume condimente, de ex. cele cu ulcer gastric. Efectul apare in doua saptamani. Articulatiile capata o mobilitate mai buna, se diminueaza durerile, veti urca scarile mai usor, mai ales daca tratamentul cu dafin este asociat cu un regim alimentar bazat pe legume si fructe proaspete, fara carne si alcool. Retetele favorizeaza si imbunatatirea starii intregului organism. Metoda este contraindicata bolnavilor cu tensiune mica, gastrita, ulcer gastric sau duodenal, cancer la rinichi si coagulabilitatea sangelui scazuta

- Cancer la gat si esofag. Se picura 15 ml tinctura de dafin (puteti masura cu o seringa) in 50 ml de apa sau, mai bine, intr-un ceai preparat din 3 frunze rotunde de muscata cu flori rosii si 300 ml de apa. Se tine 20-30 de secunde in gura, cu capul ridicat, apoi se inghite. In faze avansate, in apa se mai adauga 10 picaturi de suc de usturoi si 4 linguri de suc de patlagina. La fiecare 5 zile, numarul de picaturi de suc de usturoi creste cu 5, pana s-a ajuns la o lingura de suc, apoi scad treptat, pana la 10 picaturi. Sunt posibile dureri de cap si senzatie de ardere in gat, dar tratamentul nu se intrerupe. La 30 minute dupa administrare, se consuma incet o lingura de miere de albine. Se iau pe limba cateva picaturi de miere, se tin in gura pana se dizolva aproape in totalitate, se repeta pana se termina toata mie¬rea din lingura. Concomitent, se fierb 2 lingurite de flori sau fructe de soc, in 200 ml de apa. Se beau cate 2 linguri, de 3-4 ori inainte de masa. Cu solutia ramasa, se face gargara de 3 ori pe zi, intre mese. De fiecare data se incalzeste putin inainte de procedura.

- Gripa, bronsita - Se pun coaja de la o portocala si 4 frunze de dafin intr-un litru de apa. Se lasa la macerat 4 ore, dupa care se filtreaza totul si se bea pe stomacul gol in mai multe reprize (in loc de apa). Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ne ajuta sa ne refacem rapid. Se poate asocia cu putin praf de Scortisoara.

- Anorexie - se face o infuzie mai slaba si se consuma cu 15 minute inaintea meselor pentru stimularea poftei de mancare, utilizat chiar si pentru copii

- Nevralgii - se aplica la locul durerii o compresa imbibata cu ulei cald de dafin sau se face o compresa cu decoct mai concentrat de dafin. Se poate pune si cateva cuisoare care contin anestezina.

Referinte:

http://leacuri-din-batrani.blogspot.ro/2008/10/dafin-laur.html

http://www.formula-as.ro/2012/1035/medicina-populara-77/planta-invingatorilor-dafinul-15507

http://www.secretele.com/2014/05/planta-invingatorilor-dafinul_19.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+Secretele+%28secretele%29

Patlagina- mai mult decat o planta pentru tuse!

Patlagina este probabil planta medicinala cel mai des utilizata in familia mea. O primeam eu cand am fost copil si o folosesc si ca adult pentru a-mi trata copii. Pentru mine era o traditie sa culeg vara frunzele de patlagina.
Aveam in curte cateva plante pe care ocroteam inca din primavara si, an de an, le urmaream cum cresc.  Frunzele culese le puneam la uscat in locuri aerisite si umbroase, apoi mama le depozita in saculeti de hartie.
Anul trecut am avut privilegiul de a o culege de la munte. Am fost impreuna cu un grup de prieteni un week-end, cu cortul, intr-o zona uitata de lume, la o stana. Cred ca a fost una dintre cele mai frumoase excursii din viata mea (cei drept am avut si companie deosebita- oile- care-mi aminteau de noptile dormite la stana in copilarie, de mirosul de jintita -pe care am mancat-o iar dupa aproape 20 de ani- si de fum).
Am umblat singura pe vai pentru a culege fragi (fructele mele preferate) si plante medicinale. Ceilalti au preferat sa stea in jurul cortului…si sa rada de mine! In doua zie am cules cimbrisor, coada soricelului si patlagina cat pentru toata iarna, asa ca ei au ramas cu rasul iar eu cu resurse importante de sanatate!
Ne-am obisnuit cu totii sa privim patlagina ca pe o planta pentru tuse, dar este o planta mult mai complexa. Pentru a o cunoaste mai bine iti propun acest articol.
Te invit sa citesti urmatoarele randuri iar la final sa-mi spui parerea ta
Prezentare generala
Familia Plantago cuprinde aproximativ 200 de specii de plante erbacee, cunoscute sub numele generic de patlagina. Cresc pe toate continentele, in habitate diverse.
La noi in tara cresc in flora spontana de la campie pana la munte, la marginea satelor, pe terenurile virane si prin gradini. Prefera solurile umede, dar cresc fara pretentii si in soluri mai dificile.
Cele mai cunoscute varietati de la noi sunt plantago major (denumita popular iarba-mare, limba-boului, limba-oii, placintica-vacii, frunze late) si plantago lanceolata (cunoscuta si ca limba oii, limba broastei, limba sarpelui, minciuna). Sunt specii erbacee perene, inalte de 10-40 cm, frunze ovale sau lanceolate cu 5 nervuri longitudinale, vizibile ca niste santuri, tulpini florifere drepte, cu inflorescente terminale de tip spic.
Principii active:
De la patlagina se folosesc frunzele si semintele datorita substantelor binefacatoare pe care acestea le contin si anume:

• Frunzele contin: aucumbina sau aucubozida cu structura furanica, mucilagii (xiloza, acid poliuronic, pentozane etc.), tanin, alantoina, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona, substante minerale ( potasiu, calciu, fosfor, magneziu, zinc, fier, sodiu, mangan, cupru, bor, molibden si  aluminiu), substante antibiotice, vitaminele A, C, K;
• Semintele contin: mucilagii si planteoza.

Indicatii terapeutice:
Patlagina este apreciata datorita calitatilor sale terapeutice deosebite: antimicrobiene, emoliente, antiinflamatorii, expectorante, diuretice, antidiareice, cicatrizante, depurative, astringente, hemostatice.
Afectiuni pentru care se recomanda
- intern: tuse, tuse convulsiva, afectiuni ale apartaului respirator, astm pulmonar si bronsic, tuberculoza, pulmonara limbrici, abcese, amigdalita cronica, arteroscleroza, afte, infectii bucale, faringite, traheite, gastrita hiperacida, ulcere si ulceratii;
Patlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de actiune foarte mare – purifica organe vitale precum plamanii, stomacul si sangele, contribuie la scaderea colesterolului si a tensiunii arteriale.
– extern: acnee, rani, eruptii si iritatii cutanate, eczeme, umflaturi, furuncule, zona zoster, inflamatii articulare, reumatism
Modalitati de utilizare
Infuzie din frunza:
Intern: se foloseste pentru:

• tuse ca expectorante,
• ameliorarea colitei, cistitei, problemelor diuretice sau constipatiilor;
• regleaza secretia gastrica in cazul persoanelor care sufera de hiperaciditate;
• are efect hidratant asupra tenului uscat si ars de soare infuzia putand fi folosita si sub forma de comprese pentru tenul iritat.
• mijloc de lupta impotriva dependentei de fumat, datorita calitatilor sale expecorante dar si a celor depurative;

Mod de preparere:
1-2 lingurite de planta la  250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma 3-4 cani pe zi.
In gastrite, enterocolite, enterite se bea cîte o cana de infuzie de pătlagină, de trei ori pe zi, cu 15-20 de minute înainte de masă.
Extern, se pot face gargare pentru tratarea infectiilor si a unor afectiuni ale gurii precum: stomatite, faringite, laringite, afte.
Infuzia din seminte de patlagina : studiile au aratat ca poate scadea tensiunea arteriale.
Pulbere din frunze: intern

•  este foarte eficienta in hemoragii - o lingurita de frunze uscate si maruntite se vor macina cu rasnita de cafea dupa care se ia in gura cate o lingurita, se tine 10 minute in gura dupa care se inghite.
• in ulcer gastric , se utilzeaza 0, 5 g pulbere de frunze de 2-3 ori pe zi, dupa mesele principale ;

Extern aplica direct pe zona afectata.
Pulberea din seminte, consumata intern are un efect incomparabil de curatare, purificare si eliminare a acumularilor toxice din colon, reduce si elimina inflamatiile si iritatiile intestinelor, elimina constipatia, fiind considerata printre cele mai bune laxative lubrefiante şi de volum.
Sirop: in afectiuni ale cailor respiratorii; depureaza sangele de toxine (se ia o lingurita inainte de masa, timp de 3 saptamani);
Mod de preparare:
Doi pumni cu varf de frunze spalate se maruntesc. Se adauga apa, astfel ca, puse pe foc, planta sa nu se arda, adauga apoi 30 grame de miere. Se amesteca in continuu pe foc mic, pana cand amestecul devine mai vascos si se imbuteliaza.
Cataplasma: frunzele proaspete se spala, se maruntesc si se aplica pe plagi taiate, intepaturi de insecte , muscaturi de sarpe; dureri reumatismale; frunzele proaspete aplicate pe rana pot opri sangerarile.
Suc- are urmatoarele proprietati:

• regleaza secretia gastrica in cazul persoanelor care sufera de hiperaciditate (in gastrite, enterocolite, enterite se ia cate o lingura de suc de patlagina, de trei ori pe zi, cu 15-20 de minute inainte de masa);
• contribuie la cicatrizarea ranilor si la vindecarea rapida a furunculelor;
• este folosit la producerea bomboanelor contra tusei

Tinctura: remediu pentru:

• tuse ca expectorant
• ameliorarea colitei, cistitei, problemelor diuretice sau constipatiilor;
• tenul acneic, inflamatii, intepaturi de insecte, herpesuri si zona Zoster- se aplica comprese cu tinctura pe zonele in cauza
• calmarea durerilor de dinti, prin spalaturi bucale.

Modalitate de preparare:
Peste 100 g frunze de patlagina uscate se adauga 1 litru de alcool de 70°.După 24 ore se strecoara si se pastrează in sticle de culoare inchisa, in locuri intunecoase si racoroase.
In stare proaspata: frunzele, mugurii și florile sunt comestibile si pot fi preparate proaspete sau gatite in diferite moduri; Se pot pune in mancaruri sau salate, in aluaturi.
Contraindicatii si reactii adverse:
In caz de supradozare este contraindicata bolnavilor de ulcer si gastrita hiperacida. Daca aciditatea este scazuta, patlagina se foloseşte cu succes in tratarea acestor boli.

Recoltare si pastrare

Funzele de patlagina se culeg din mai pana in octombrie. Se aduna cele junse la maturitate, se aseaza la uscat in strat subtiere in camera bine aerisite. Dupa uscare se pastreaza in saculeti de panza sau de hartie in camere bine aerisite, ferite de umezeala.
 Alte utilizari
Din fibrele de patlagina crecuta la maturitate pe vremuri se facea si sfoara, franghie, sau chiar diferite impletituri.

SURSA

Multiplele beneficii ale socului pentru sănătate

Socul este un remediu extraordinar pe care natura ni-l oferă din abundenţă şi mai ales gratis! De ce să nu profităm din plin de beneficiile acestuia?

Share on facebookShare on twitterShare on emailShare on pinterest_shareMore Sharing Services7

Când se culege socul?

Florile de soc se recoltează în zilele însorite şi lipsite de umezeală de la sfârşitul lunii mai, respectiv începutul lui iunie, iar fructele se culeg în septembrie şi octombrie. Florile se taie de pe tulpină cu o foarfecă şi se folosesc fie proaspete pentru obţinerea socatei, fie uscate la soare şi administrate ca şi tratament naturist, în formă de infuzie, pulbere, ulei sau tinctură.

Ce beneficii are socul?

• reduce febra
• stimulează sistemul imunitar
• calmează tractul respirator
• combate inflamaţia
• previne constipaţia
• tratează probleme reumatice şi artrita
• este eficient în tratarea gripei, răcelii şi a sinuzitelor
• fructele au efect analgezic şi proprietăţi laxative
• ceaiul de soc distruge viermii intestinali
• reduce retenţia de apă (datorită proprietăţilor diuretice elimină excesul de apă din organism)
• luptă cu obezitatea datorită proprietăţilor laxative
• tratează infecţiile urechii
• elimină celulită

In cazul afecţiunilor mai sus mentionate se pot bea până la 3 cani de ceai pe zi, timp de câteva zile (1-2 saptamani, apoi se face o pauza de cateva zile).
Cum se utilizează socul?

Socata

Ingrediente:

• 5 l de apă
• 5-6 flori de soc proaspete
• 1-2 lămâi
• un borcan sau alt recipient de sticlă
• 1/2 kg de zahăr (se poate folosi şi miere)

Mod de preparare:

1. Se spală foarte bine florile de soc. Se adăugă în borcan, apoi se toarnă peste ele apa, florile şi zahărul (mierea).
2. Lămâile se spală şi ele apoi se taie în sferturi, li se stoarce mai întâi zeama în borcan şi apoi se adăugă peste restul ingredientelor.
3. Se amestecă foarte bine tot amestecul astfel încât să se dizolve tot zahărul.
4. Se acoperă borcanul cu nişte farfurii şi se ţine 3-4 zile la soare, amestecând zilnic.
5. La sfârşit sucul astfel obţinut se strecoară şi se toarnă în sticle apoi se depozitează în frigider pentru a se opri procesul de fermentaţie.

Rezultatul este o băutură uşor acidulata şi răcoritoare, numai bună pentru zilele însorite. Cuburile de gheaţă din socată cu un pahar de apă sunt de asemenea ideale pentru o zi caniculara.

Ceaiul de soc

Infuzia clasică se obţine din adăugarea de trei linguriţei de flori uscate în 250 ml de apă fierbinte. Se acoperă vasul timp de 10-15 minute, apoi după ce se răceşte se îndulceşte cu miere (opţional). Dacă doriţi să folosiţi socul pentru a slăbi, nu aveţi voie să consumaţi ceaiul îndulcit. Aşadar, pentru slăbire consumaţi până la trei căni pe zi, timp de maxim 10 zile, apoi luaţi o săptămână pauză, deoarece socul are o puternică acţiune depurativă.

Decoctul din flori de soc se obţine prin fierberea a 50 g de flori în 250 ml de apă pentru aproximativ 3 minute.

De asemenea, se poate prepara infuzie şi din fructe amestecate cu alte fructe sau plante uscate, modul de preparare fiind acelaşi ca şi la infuzia de flori.

Tinctura de soc

Se adăugă într-un borcan 15 linguri de pulbere de flori de soc peste care se adăugă două pahare de alcool de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se ţine la macerat timp de două săptămâni. La final lichidul se filtrează şi conţinutul rămas (tinctura) se depozitează în sticlute mici închise la culoare.

Precauţii şi contraindicaţii:

• Tinctura de soc se administrează întotdeauna cu apă! Astfel, diluaţi câte o linguriţă de tinctură într-un pahar cu apă, apoi puteţi consuma şi o cană cu ceai de soc.
• Frunzele sunt toxice, deci nu se folosesc!
• Socul este contraindicat pe perioada sarcinii şi a alăptării.
• Ceaiul sau tinctura de soc nu se recomandă persoanelor care suferă de colita de fermentaţie, de diaree acută sau cronică (datorită efectului laxativ).
• La recoltare, fructele de soc trebuie să fie bine coapte, deoarece dacă sunt încă verzi vă pot intoxica.
• Se recomandă consumul în doze mici, cu pauze, deoarece socul este foarte puternic asemeni unui medicament.

sursa

Apa de flori de salcam

Cititi articolul  aici:

 http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/40079/apa-de-flori-de-salcam-o-terapie-exceptionala/

Tainele vindecării din vremea lui Zamolxis par să fie cunoscute într-un sat din Munții Apuseni…

Satenii din Poieni au mostenit o indeletnicire care-i apara de boli si-i fereste de efectele devastatoare ale crizei economice.Buruienari, asa le spun oamenii din celelalte sate. Descantecele si ritualurile din jurul plantelor de leac coboara de undeva din negura vremurilor laolalta cu toata intelepciunea vracilor lui Zamolxis. “Nu poti trata trupul fara a tine seama de suflet”, spuneau inaintasii nostri daci, scrie crisana.ro.

Criza ce bantuie lumea n-a apucat sa intre pe ulitele asfaltate ale culegatorilor de plante medicinale din satul Poieni. “N-avem timp sa ne gandim la criza”, spun localnicii. Pentru ei timpul se invarte in jurul plantelor. Anul incepe cu ciubotica-cucului, vara se incheie cu pedicuta, iar toamna se termina cu radacinile untului-pamantului. Doar iarna, satenii-s in repaus, ca si plantele pe care le culeg. Satul se intinde ca un sirag de margele la poalele Muntilor Apuseni, in partea de nord-est a Depresiunii Beiusului. Ziua-n amiaza mare, ulitele-s pustii. Nici tipenie de om. Din poarta-n poarta, si pe-o parte si pe alta a drumului, stau parcate autoturisme si dubite de transport marfa. Toata suflarea satului este ocupata cu culesul, sortatul, uscatul plantelor medicinale si preparatul leacurilor. De la rasaritul soarelui si pana la apus. Atat. Dupa ce se lasa umbrele nimeni nu mai pune mana pe nicio floare. Plantele sunt lasate sa se odihneasca pana a doua zi, dupa ce se ia roua. Ca si ierburile lor de leac, oamenii par misteriosi la inceput, apoi, pe masura ce te apropii de ei, se deschid ca petalele florilor in razele soarelui de vara. La prima vedere, satul culegatorilor de plante pare o asezare de oameni avuti. Si asa si este, doar ca averea lor nu sta in puterea banului, nu se masoara in numarul camerelor de la strada sau al marcilor masinilor straine de la poarta. Avutia lor de pret o poarta cu ei, in suflet. Au un har divin si o invatatura de mare pret mostenite si transmise cu sfintenie din tata-n fiu inca din cele mai vechi timpuri.

“Fiule, mi-a spus tatal meu, baga bine de seama, plantele astea de leac nu se culeg oricum. Ai mare grija cand te duci sa le culegi sa ai sufletul curat. Nu care cumva sa mergi ursuz. Sa pui gandurile rele deoparte si sa ai inima deschisa tot timpul. Fii increzator in ceea ce faci, gandeste-te tot timpul ca munca ta o sa aduca bucurie in casele altor oameni. Asa m-a invatat tatal meu, iara eu cred cu tarie ca, daca nu pui suflet in ceea ce faci si nu ai iubire fata de plante, atunci mai bine te apuci de altceva”, povesteste Mihaita, mezinul familiei Albut. La cei optsprezece ani ai sai, baiatul dovedeste o sensibilitate aparte pentru lumea plantelor. A absolvit liceul la sectia stiintele naturii, vrea sa-si continue studiile la facultatea de electronica si pare decis ca, in paralel, sa duca mai departe traditia inaintasilor sai. “Pana acum am fost prea ocupat cu scoala, nu cunosc decat vreo 75% din plantele pe care le folosea bunicul. Tatal meu nu mi-a aratat inca nici locurile alea din munti unde cresc plantele celea de leac, nici scrierile lui. Probabil, a considerat ca nu sunt inca pregatit. De un lucru sunt insa absolut convins. Dragostea, asta-i secretul in tot ceea ce facem noi aici. Plantele sunt niste fiinte vii, trebuie sa le iubesti, sa le vorbesti… Mi-am propus sa experimentez lucrul acesta si asta cat de curand”, ne marturiseste tanarul, privindu-ne cu ochii senini ca albastrelele din lanul de grau.

Tainele vindecarii

De la parintele sau Mihaita stie ca toate plantele medicinale au putere maxima si sunt bune de leac doar daca sunt culese sub stralucirea razelor de soare. “Pufulita se culege doar intre orele 14.00 si 15.00, menta, care-i planta mea de suflet, este bine sa fie recoltata cand razele soarelui se afla chiar deasupra capului, iar galbenele se culeg dupa ce se ia roua si pana se lasa umbrele. Acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le cunoasca orice culegator de plante”, explica Mihaita. “Nu-ti trebuie mai mare placere pe lumea asta decat sa vezi ca un om care nu credea in plante vine la tine si-ti multumeste pentru miracolul pe care l-a produs puterea lor de vindecare”, adauga tanarul.

Desi toti locuitorii satului, de la mic la mare, au in sange culesul plantelor medicinale, retetele ceaiurilor difera de la o familie la alta. Fiecare culegator de plante detine propria taina a vindecarii pe care nu o divulga strainilor nici in ruptul capului. Secretul puterii plantelor si a ingredientelor necesare prepararii leacurilor este pastrat cu sfintenie din generatie in generatie si sunt lasate cu limba de moarte doar acelui urmas care dovedeste intelepciune, curatenie sufleteasca si dragoste de plante. “Noi am fost trei frati, insa tata mi-a transmis doar mie aceasta invatatura pentru ca am fost oleaca mai aplecat spre carte”, spune Alexandru Albut.

Ca majoritatea barbatilor din sat, Alexandru Albut e plecat si el saptamani la rand prin tara. Vinde ceaiuri, tincturi si alifii.

Ritualul plantelor de leac

Alexandru Albut a deprins mestesugul leacurilor in timp, vazand si facand totul sub indrumarea directa a batranului sau parinte. „Acum mi-am mai imbogatit si eu retetele, ascultand pe unul si pe altul si vorbind cu oamenii de prin tara, dar retetele de baza tot de la tatal meu le stiu. Astea-s sfinte, cum la fel de sfanta este si rugaciunea pe care trebuie s-o spun inainte sa ma apuc de culesul florilor si curatenia sufleteasca pe care trebuie s-o am pe tot timpul manuirii lor. Asa ca oriunde oi fi, in tarina, in padure sau in varful muntelui, inainte sa pun mana pe prima planta, ma intorc catre rasarit, imi fac semnul sfintei cruci si zic:

Doamne, Tata Creator,

Te rog sa-mi vii in ajutor.

Doamne, Tu ma-nvredniceste

Mainile mi le sfinteste,

Orice flori culeg cu ele,

Papadie, soc, sulfina

Plante din a Ta gradina,

Da-le leac si vindecare

Pentru toti oamenii care

Au un suflet bun, curat

Ca floarea ce-am capatat.

Indeparta tot ce-i rau

Cand va bea din ceaiul meu.

Corpul lor il lumineaza,

Gura le-o indesclesteaza,

Boala piara in pustie,

In loc lasa bucurie.

Amin.

„Inaintasii nostri aveau cate un descantec pentru fiecare planta si-l rosteau la prepararea leacului si tamaduirea celui in suferinta. Dar… s-au pierdut si astea odata cu orbirea banului. E mare pacat sa dai omului un leac de vindecare numai de dragul banului. Trebuie sa pui acolo macar un gand bun, daca altceva nu ai. Dumnezeu a lasat cate o planta pentru vindecarea fiecarei boli. Plantele fac jumatate, sufletul omului face partea cealalta”. Alexandru isi aminteste si azi de cateva ritualuri la care apucase sa asiste pe vremea cand era copil. „Mi-amintesc de culegerea matragunei. Ritualul se facea in functie de ceea ce voiai sa faci cu planta: sa desfaci o casnicie sau sa faci de dragoste ori sa vindeci vreo boala grea. La aceasta planta se mergea in pielea goala si trebuia culeasa numai la miezul noptii, pe luna noua si dintr-un loc atat de indepartat de sat de unde sa nu se auda nici cainii latrand, nici cocosii cantand. Apoi mai era un ritual al untului-pamantului. Nu-mi amintesc prea bine, dar stiu ca la scoaterea radacinii nu trebuia sa vorbesti cu nimeni pentru ca puterea negativa a plantei sa nu se intoarca asupra celui care o sapa. De aceea la unele plante se practica si un ritual de aparare. Luna are o influenta enorm de mare asupra puterii plantelor. Daca tii cont de fazele si evolutia astrului noptii, ai leac pentru toate bolile. Astea nu erau vraciuri, cum s-ar putea crede, era modul de a trai si a gandi al oamenilor din aceste locuri”, ne explica Alexandru, cu atitudinea aceea demna, ca adevarat urmas al lui Zamolxis.

Satul Poieni este situat pe DN 76, la 20 km de Beius. Din cele 180 de familii, peste 100 se ocupa cu culesul, preparatul si vanzarea plantelor de leac. “Pe vremea Mariei Tereza, principele Imperiului austro-ungar suferea de o boala grava de piele. Doua femei de la Poieni, din familia Albut si Avramut, au mers la principe si l-au vindecat cu plante. Atunci locuitorii din satul nostru au primit imputernicire sa vanda plante in tot imperiul”, spune Alexandru Albut.

Sursa: http://cultural.bzi.ro/tainele-vindecarii-din-vremea-lui-zamolxis-7324

http://adevaruldespredaci.ro/

Ceai de soc – slabesti sanatos si previi cancerul

Socul (Sambucus nigra) este o plantă cu efecte terapeutice puternice ce poate trata şi preveni un număr urias de afecţiuni. Florile şi fructele de soc sunt folosite pentru herpes simplex, probleme reumatice inflamaţii ale căilor respiratorii, reducerea inflamaţiilor, calmarea iritaţiilor. De asemenea ceaiul de soc are efect diuretic şi este foarte eficient în detoxifierea organismului deci si pentru piererea în greutate. Frunzele de soc au si puternice proprietăţi insecticide.
Florile au efect diuretic, laxativ, antiinflamator şi au proprietăţi antivirale şi antiseptice, în timp ce fructele au excelente proprietăţi antioxidante.
Atât florile cat si frunzele conţin rutin, izocuercitin şi hiperozid. Florile conţin glicozide, taninuri, sapine, pectine, uleiuri esenţiale, vitamina C şi saruri minerale, iar fructele conţin taninuri şi antociani cum sunt sambucin, sambucianin, crisantemin şi alte glicozide şi cianidine.
Numai florile şi fructele de soc pot fi folosite pentru uz intern. Frunzele si ramurile socului sunt otravitoare pentru consum.

Ceai de soc – proprietati si efecte

Beneficiile utilizării interne a socului, sub forma de infuzie(ceai de soc) sunt :
- florile de soc sunt folosite în mod tradiţional pentru tratarea gripei, răcelii, sinuzitelor, stărilor febrile (reduce febra), probleme ale căilor respiratorii superioare, precum şi a febrei fânului;
- fructele au efect analgezic dar au şi proprietăţi laxative (fiind foarte eficiente în constipaţie) şi diaforetice;
- fructele se folosesc în afecţiunile reumatice şi în artrita;
- florile şi fructele de soc sunt eficiente în tratarea bolilor degenerative, previn cancerul şi ajută la manţinerea sub control a tumorilor benigne. Sunt foarte eficiente în activarea sistemului imunitar;
- cu ceai de soc se pot distruge eficient si viermii intestinali;
- socul este un remediu natural în lupta cu obezitatea datorită proprietătilor laxative şi diuretice, ajutând la detoxifierea organismului şi la eliminarea excesului de apă din organism;
- socul creşte secreţia glandelor mamare;
- alte utilizări: stimulează sistemul imunitar, tratează infecţiile urechii, stimulează circulaţia.
Indicaţii pentru uz extern:
- frunzele şi scoarţa de soc sunt folosite pentru a trata arsurile minore şi degerăturile;
- florile sunt folosite pentru ochii inflamţi, pentru pielea iritată şi inflamată, furuncule, eczeeme, urticarii, leziuni sau ulceraţii la nivelul cavităţii bucale;

Prepararea ceaiului

Infuzia. Modul clasic de preparare a infuziei din flori de soc este următorul: adăugaţi o lingură de flori in 250 de apă fierbinte. Păstraţi vasul acoperit timp de aproximativ 5 minute. Filtraţi şi îndulciţi cu miere (dacă doriţi). În mod regulat se beau 3 căni pe zi, după fiecare masă. În cazul în care aveţi gripă sau răceală se pot bea până la 6-8 căni cu ceai de soc pe zi, dar numai timp de câteva zile.
Decoctul din flori de soc este obţinut prin fierberea a 50 g de flori în 250 ml de apă timp de 3 minute.
Decoctul din scoarţă de soc este obţinut astfel: două mâini de scoartă de soc se fierb într-un litru de apă până când apa se reduce la jumătate din cantitatea iniţială, apoi se filtrează şi se divide cantitatea în trei părţi. Se bea câte o parte înainte de fiecare masă.
Fructele se pot folosi sub formă de infuzie în amestec cu alte fructe sau plante uscate, fiind preparată la fel ca şi infuzia de flori. De asemenea, fructele se pot folosi sub formă de suc preparat astfel: 20 de g de fructe se amestecă cu o lingură de miere şi se mixează. Se ia câte o ligurită în fiecare dimineaţă, ca laxativ.

Precauţii in utilizarea ceaiului de soc

- frunzele şi fructele crude conţin glicozide toxice. De aceea aceste remedii trebuie folosite cu grijă, doar aşa cum vă sunt indicate de către specialişti.
- Nu consumati continuu ceai de soc. Folosiţi-l maxim 10 zile cu 5 zile pauză.
- Când folositi remedii din plante, trebuie să fiţi conştienţi că acestea pot fi extrem de puternice, şi puteti avea reacţii adverse. Dacă apar reacţii adverse cum sunt intoxicaţii, vomă, iritaţii ale gâtului, arsuri stomacale, dificultăţi respiratorii sau convulsii, opriţi imediat folosirea remediilor din plante şi consultaţi medicul dumneavoastră.

Sursa

Retete de socata traditionale - aici

Leacuri din coji de nuca

Aici gasiti articolul:

http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/31481/leacuri-din-coji-de-nuci/