marți, 30 aprilie 2013

Armurariul - pentru regenerarea celulei hepatice

Armurariul (Silybum marianum / Carduus marianus ) este o planta din familia Compositae, utilizata de secole ca tonic-amar stimulent al digestiei, febrifug si ca hepatoprotector.
Desi a fost utilizat de pe vremea lui Heronymus Bosch (1595), armurariul îşi dezvăluie puternicul efect curativ în afecţiunile hepatobiliare în special, începând cu secolul XVIII-lea. Calităţile cu adevărat remarcabile ale fructelor (seminţelor) acestei plante sunt acelea prin care principiile ei active ajută din plin la regenerarea celulei hepatice şi la eliminarea toxinelor de la acest nivel, fiind considerată una din cele mai puternice antihepatotoxice.


armurar1

Realizarea unor importante experienţe pe animale au demonstrat faptul că similarina (principiul activ de bază) are un efect de protecţie a celulei hepatice, chiar şi faţă de principiile active hepatotoxice ale unor ciuperci din genul Amanita, cea mai toxică dintre aceste ciuperci fiind Amanita phaloides, cunoscută în popor sub numele de Buretele viperei. O singură ciupercă conţine suficientă otravă pentru a ucide o familie, moartea cauzată de cele 9 substanţe toxice, dintre care cele mai puternice fiind (alfa)amanitină şi mai ales faloidina, survine prin tumefierea ficatului, îngălbenirea pielii, scaune sîngerînde etc. în 3-4 zile mai târziu. Similarina din armurariu, are astfel un efect curativ şi de protecţie a celulei hepatice chiar şi faţă de faloidină. În plus acţiunea ei hepatoprotectoare nu se reduce aici fiind indicată şi după unele produse antibiotice, (mai ales tetracicline) cît şi în cazul inhalării unor pesticide. Frunzele şi mai ales fructele sunt considerate stimulente ale digestiei, colagoge şi decongestionante ale ficatului. In SUA el mai este cunoscut şi sub numele de scaietele de lapte fiind şi un tonic psihic extrem de important. Fructele mai sunt folosite în migrene, urticarii anafilactice, boli infecţioase, surmenaj intelectual, rău de mare sau rău de automobil, hemoragii nazale, hemoragii hemoroidale, hemoragii interne (date de fibroame, scleroze, cancere) în hipertrofia splinei şi ficatului.

Compoziţia chimică complexă a armurariului îi justifică efectele lui remarcabile. Astfel planta conţine saponozide şi ulei volatil iar fructele conţin similarina (de fapt 4 flavonoide silibină, silidianină, silimanină şi silandrină), aminoacizi (l-cisteina, glicina, acidul l-glutamic, acidul d-l-2-amino-butiric, d-l-leucina, tiramina) lipide, acidul fumaric (acid specific plantei Fumaria officinalis - Fumăriţă - care este considerată un armonizator al funcţiilor biliare, un puternic purificator al organismului iar împreună cu frasinul şi angelica este considerat un foarte bun fitogeriatric - reîntineritor -), polihidroxifenil cromone, amidon etc. Cercetările au arătat că substanţele ei active acţionează la nivelul membranei celulei hepatice, împiedicînd distrugerea celulei sau favorizînd regenerarea acestor celule, aflate deja într-un proces patologic de distrugere.

Nu se cunoaşte la ora actuală vreun tratament eficace împotriva intoxicaţiei acute cu faloidină, cazurile fiind letale. Cu toate acestea au rămas celebre tratamentele cât şi experienţele Dr. Pierre Bastien. Acest medic francez, avea să conceapă în 1957 un tratament simplu pentru anihilarea efectelor nefaste ale intoxicaţiei cu ciuperci care conţin principii faloidiene prin administrarea de vitamina C în cantităţi mari şi a două antibiotice. Aplicat în cele 24 de ore care urmează apariţiei primelor simptome, a reuşit în toate cazurile să salveze viaţa persoanelor intoxicate.

Văzând că după ce a avut acest succes terapeutic confraţii de breaslă rămîn nepăsători, se autointoxică cu ciuperci de două ori, a doua oară (22 sept. 1974) el consumă 4 ciuperci (60g. faloide), în prezenţa a trei martori dintre care doi ziarişti. În urma acestei ultime experienţe temerare mai mulţi medici din întreaga lume reuşesc să-şi salveze pacienţi intoxicaţi cu faloidină injectîndu-le cantităţi mari de antibiotice, în special Penicilină.

Unele supoziţii ce merită verificate rezultă din faptul că:
- faloidina acţionează lent la aprox. 3-4 zile de la ingerare şi în principal prin distrugerea ficatului ;
- similarina ajută la refacerea sau la oprirea distrugerii lui.

Deci rămîne de văzut în ce măsură aplicarea mai întîi timp de 3-4 zile a tratamentului Dr. Bastien şi imediat după revenire administrarea de pulbere din armurariu şi cătină (care este bogată în vitamina C şi are un bun tonic si purificator hepatic) va ajuta la revenirea normală a funcţiilor hepatice. În plus se cunoaşte efectul nefast asupra ficatului în cazul administrării unor antibiotice. Din aceste motive, administrarea de pulbere din fructe de armurariu, pentru refacerea funcţiilor sale poate fi o opţiune salutara in acest caz.

Este important de ştiut că silimarina nu este toxică şi nu dă reacţii secundare. Totuşi nici o exagerare nu este indicată, căci spune Paracelsus “Totul este otravă, doza contează”. Din fructe se extrage produsul farmaceutic numit SIMILARINA.

Utilizări populare:
În popor armurariul este consumat singur sau în combinaţie pentru tratarea unei game foarte largi de afecţiuni.

Uz intern:
Este utilizat singur pentru tratarea bolilor de ficat, hepatită epidemică, hepatită cronică, boli ale splinei, ciroză hepatică şi mai ales pentru regenerarea celulei hepatice.

Indicăm următoarele modalităţi practice de folosire:
1. Pulbere este indicată în principal pentru persoanele cu o constituţie robustă sau chiar obeze, care au foarte mult umed-uleios în structură. Secundar ea mai poate fi indicată şi celor atletici care au foarte mult foc, care se irită uşor, care au un spirit critic exagerat.
Sublingual se indică pulberea din fructe (care au un gust plăcut asemănător cu cel de seminţe de floarea soarelui) câte 1,5g de 4 ori pe zi.
Se va ţine puberea sub limbă cîte 15-20 min. după care se înghite cu puţină apă.

2. Maceratul la rece se indică în special persoanelor hiperexcitabile care sunt mai mereu furioase şi care găsesc ceva în neregulă în orice.
Călduţ el mai este indicat a fi băut lent (gură cu gură) şi celor convalescenţi, care nu mai au vlagă, care nu pot primi şi digera hrană solidă.
Maceratul se realizează adăugând la 500 ml. apă de izvor sau apă distilată 3 lg. cu vîrf de pulbere din fructe. Se acoperă şi se lasă să se macereze o noapte. Dimineaţa se strecoară şi se consumă rece pentru cei cu o constituţie ferbinte.
Pentru convalescenţi mai întîi se încălzeşte apoi se stecoară într-un termos pentru a se păstra călduţ pe tot timpul zilei.
Maceratul nu se ţine de pe o zi pe alta.
Pulberea de fructe indiferent de folosire nu se prepară pentru mai mult de o săptămînă de zile.

Folosirea populară a armurariului împreună cu alte plante sau substanţe terapeutice:
1) Pentru purificarea ficatului şi eliminarea grăsimilor.
Această cură se face înaintea orcărui alt procedeu terapeutic ce acţionează asupra ficatului. Se ştie că primul lucru pe care vrem să îl facem atunci cînd ceva este în neregulă este să facem mai întâi ordine şi să curăţăm zona în care vrem să acţionăm. Acestă cură purifică ficatul şi îl pregăteşte astfel pentru terapia de refacere şi apoi pentru cea de tonifiere.
La 400 g pastă de argilă (argila se înmoaie cu apă de izvor) se adaugă 50g pulbere din fructe de armurariu, 50g. pulbere din rădăcină de brusture 50g. pulbere din frunze de anghinare, 5g. pulbere din frunze de mărul lupului (atenţie această plantă nu se supradozează) şi 30ml. tinctură de propolis concentraţie de 30%. Se lasă o zi descoperit şi se mestecă cît mai des în sens invers acelor de ceasornic, pentru volatilizarea alcoolului. Se acoperă şi se ţine la frigider.
Această cura cu pastă de argilă se realizează timp de 21 de zile. Primele 7 zile se va consuma apa de argilă şi următoarele 14 zile se va consuma laptele de argilă.

Apa de argilă:
- Se prepară punînd cîte o linguriţă plină cu pastă de argilă într-un pahar cu 150 ml apă de izvor, se amestecă şi se lasă o noapte.
Se va consuma dimineaţa cu o jumătate de oră înainte de masă, fără ca lichidul să se agite.

Laptele de argilă:
- Se prepară identic cu apa de argilă dar dimineaţa se va agita conţinutul cu 30-40 de secunde înainte de a fi consumat.

2) Pentru boli hepatice

Se indică următorul amestec de plante: sulfină, armurariu, cătină albă, anghinare, cimişir (1/4), rostopască, (1/2).
Plantele combinate în părţi egale cu excepţia precizărilor, se fac pulbere şi se vor lua sublingual cîte 4g. de 4 ori pe zi pe stomacul gol. După 15 min. se înghit cu puţină apă.
Plantele se iau pînă la vindecare.

3) Pentru regenerarea şi tonifierea ficatului şi a întregului organism.
Doctorul Max Gerson susţine în excepţionala sa lucrare “50 de cazuri de cancer avansat (cu metastaze) vindecate” că în majoritatea formelor de cancer ficatul este grav afectat. Acesta se justifică prin faptul că ficatul fiind considerat uzina chimică a organismului uman este direct responsabil de eliminarea deşeurilor şi a altor substanţe toxice din organism. Cînd acesta nu-şi mai poate face datoria, toxinele se acumulează în sînge sau în organe şi dau diferite forme de cancer.

Celula canceroasă fiind o celulă străină întregului, îşi ia propria sa autonomie şi se hrăneşte astfel cu ceea ce îi este străin organismului, adică cu toxine. Eliminarea toxinelor prin postul negru, ingerarea de plante, masaj etc. privează celula caceroasă de hrană şi putere şi ajută astfel soldaţii organsimului, mai exact celulele sistemului imunitar în lupta pentru redobîndirea stării de sănătate fizică sau spirituală.

Astfel medicina neconvenţională consideră că buna funcţionare a ficatului este esenţială pentru menţinerea unui corp sănătos sau pentru redobîndirea stării de sănătate în caz de boală.

Regenerator hepatic:
- 1kg miere de albine zaharisită (după zaharisire mierea se alcalinizează putînd astfel fi consumată şi de către cei ce au afecţiuni stomacale)
- 150g. pulbere din fructe de armurariu
- 200g. pulbere din fructe de cătină
- 300g. pulbere din polen apicol
- 100g. propolis apicol răzuit

Se pun într-un vas şi se amestecă pînă la completa omogenizare. Opţional se poate ţine la frigider.

Administrare.
Dimineaţa şi la prînz câte o lingură cu 30 min. înainte de masă.

Efecte remarcabile.
- normalizarea metabolismului pe multipele planuri,
- creşterea focului digestiv şi mental,
- detoxifieera puternică a ficatului cu armonizarea globală a funcţiei lui,
- asimilarea armonioasă a principilor nutritive şi vitale din alimente,
- o mai bună absorbţie a oxigenului din aer,
- întărirea sistemului imunitar.
- la nivel mental apare o mai bună stare de focalizare şi pătrundere mentală, discernămînt între ceea ce trebuie să facem şi ceea ce nu trebuie să facem (discernamîntul spiritual)

Toate aceste efecte se manifestă pe fondul unei stări mentale de calm şi seninătate, de împăcare cu Sine şi în Sine.

Indicaţii:
- hepatită, ciroză hepatică, toxinfecţie alimentară, coxartroză, reumatism, astenie, constipaţie rebelă, spasmofilie, leucemie, covalescenţă după boli grave, boli degenerative, emanciere (slăbire exagerată), sindrom de malabsorţie, surmenaj intelectual (indicată mai ales studenţilor în perioada examenelor), astenie, migrenă, lipsă de vitalitate, oboseală marcată, depresie (plus un gram pulbere de sunătoare de 4 ori pe zi), boli ale splinei (plus siminoc şi brustur cîte 2g. de 4 ori pe zi)

4) Pentru negi
În veruci (negi), papiloame şi alte excrescenţe virusale tinctura din fructe zdrobite de armurariu (30% în alcool de 70° macerat 10 zile) se administrează intern câte 10 pic. x 3 pe zi.

Extern se pun alternativ, toată noaptea comprese cu tinctură care se asociază cu aplicarea de comprese înmuiate în suc proaspăt de rostopască (Chelidonium majus) şi laptele câinelui (Euphorbia cyparissias) în cantităţi egale.

Bibliografie selectivă:
1. Cancer Leucemie, Breuss Rudolf, ed.AnandaKali, 1999
2. Cum am învins cancerul, Culda Cezar, Eleonora, ed.Elit, 1992
3. Din ierburi s-au născut medicamentele, Emanoil Grigorescu, ed. Albatros, 1987
4. Ghid complet de prim ajutor prin mijloace naturiste, Mayell Mark, ed. Coloseum, 1996
5. Index fitoterapeutic, Ciulei Ion, Stănescu Ursula, Grigorescu Emanoil, ed.Medicală, 1986
6. Indreptar profilactic şi terapeutic de medicină naturistă, Laza Doru, ed. Păzitorii Adevărului
7. Lumea medicamentelor, Arcadie Percek, ed. Teora, 1996
8. Medicamentul, acest necunoscut, Percek Arcadie , ed.Ceres, 1985
9. Medicina naturistă - ed.I - 700 pag, Pavel Chirilă, ed. Medicală, 1987
10. Minienciclopedie de medicină naturistă românească, Bivolaru Gregorian, Shambala, 1994
11. Mintea celulelor, Satprem, ed. Herald, 1996
12. Miracolele terapeutice ale plantelor, Bojor Ovidiu, Popescu Octavian, Edimpex Speranţa, 1993
13. Miracolul sănătăţii prin medicina tibetană - GSO - BA RIG-PA, Kunsang Amchi, ed.Antet
14. Nutriţia omului act sacru, Radu Ilie Mînecuţă, ed. Miracol, 1996
15. O terapie de bază împotriva … cancerului şi a bolilor degenerative, Dr. Max Bircher-Benner, Kristine Nolfi, Are Waerland , ed. Angeli
16. Plantele medicinale - fitochimie şi fitoterapie, vol. I, II, Ciulei Ion, Stănescu Ursula, Grigorescu Emanoil, ed.Medicală, 1993
17. Plantele în medicină, vol. I, II, Micuţ C. Ion, ed.Medicală
18. Reţetar selectiv de etnofitoterapie, Chirilă Pavel, ed. Christiana
19. Ritmurile lunii, Johanna Paungger, Thomas Poppe, ed.Axel Springer , 1999
20. Secretele plantelor, Messegue Maurice, Bontemps Michel, ed.Venus, 1996
21. Universul plantelor, Pârvu Constantin, ed.Enciclopedică, 2000
22. Viaţa secretă a plantelor, Peter Tompkins, Christopher Bird, ed.Elit Comentator
23. Un nou model de vindecare naturală, George Vithoulkas, ed.Polirom, 1999

Sursa: fundatia-sundari.ro

vineri, 26 aprilie 2013

Oraselul autonom

Incredibil de comestibil:oraselul autonom


Intr-un oras britanic in care se produc autonom toate legumele si fructele, ca rezultat s-a imbunatatit viata comunitatii si s-a redus rata criminalitatii.
oraselul autonom Incredibil de comestibil
Cand micul orasel britanic Todmorden, inghesuit intre Yorkshire si Lancashire, a inceput mai intai sa amplaseze gradini de legume si fructe peste tot in zona ca parte a programului Incredible Edible(Incredibil de comestibil), locuitorii sai nu aveau nici o idee ca noul concept, desi simplu, va face oraselul unul dintre modelele cele mai inspiratoare si autosustenabile pentru viitor.
Plante proaspete, verdeturi suculente si fructe gustoase, toate pot fi gasite crescand in apropierea cladirilor publice, campusurilor universitare, a parcarilor de supermarket,  si in alte diferite locuri. Mici gradini, straturi, si chiar fasii inguste de teren cultivat pot fi gasite in aceste zone pline de produse proaspete, care sunt cu toate disponibile oricand si oricui le doreste.
Toate acestea sunt parte a unui program numit Incredible Edible (Incredibil de comestibil), care a fost fondat de Mary Clear, o bunicuta cu zece nepoti, si Pam Warhurst, o fosta patroana de restaurant local, cunoscut ca Bear Cafe. Partenerele au impartasit telul de a face din Tormorden primul oras din Marea Britanie care sa devina complet independent din punct de vedere alimentar – si eforturile lor au fost pline de succes, cel putin in ce priveste satisfacerea cererii pentru produse pentru localnicii care le doresc.
Pana acum programul utilizeaza 70 de terenuri agricole mari localizate toate in jurul orasului pentru a planta pe acestea zmeura, caise, mere, coacaze negre si rosii, capsuni, fasole, mazare, cirese, menta, rozmarin, cimbru, fenel, cartofi, varza creata, morcovi, laptuci, ceapa, legume si verdeturi. Nu doar ca localnicii au prins din mers gradinaritul si au inceput sa accepte produsele, ci ei mai si respecta sistemul in general si nu abuzeaza de el.”Daca iei fasia de teren de pe marginea drumului, care a fost folosita ca groapa de gunoi si o transformi intr-un loc plin de verdeturi si arbori fructiferi, oamenii nu o sa o vandalizeze. Eu cred ca suntem conditionati sa nu ne batem joc de hrana”, a spus Warhurst, referitor la faptul ca a oferi fructe si legume in mod gratuit ar putea duce la abuz si alte crime.
Ea a observat de fapt ca s-a produs chiar lucrul opus – programul Incredibil de comestibil a imbunatatit relatiile in cadrul comunitatii locale, si a redus rata criminalitatii din ce in ce mai mult cu fiecare an de la inceperea programului.De fapt programul a fost atat de plin de succes, ca multe alte comunitati, atat din Marea Britanie, cat si din strainatate, sunt si ele acum interesate in lansarea propriului lor program de gradini publice comunitare.
Pe langa imbunatatirea sentimentului de comunitate si reducerea criminalitatii, Incredibil de comestibil a reinnoit un sentiment al aprecierii fata de hrana si modul in care este aceasta produsa, ca si un interes reinnoit pentru producerea acesteia in randurile noii generatii, ceea ce il face obiectul invidiei pentru multe comunitati progresiste din intreaga lume.
Sursa: 

joi, 25 aprilie 2013

Sucuri de legume


1. Sucul de andive – este una din sursele cele mai bogate în vitamina A. Combinat cu suc de morcovi, ţelină şi pătrunjel este hrănitor pentru nervii văzului şi pentru sistemul muscular; luat în cantitate de 0,5 l pe zi corectează defectele de vedere, făcând chiar inutilă purtarea ochelarilor. Împreună cu suc de morcov şi ţelină este de ajutor în astm şi guturai. Sucul de andive cu ţelină şi pătrunjel foloseşte în anemie şi tulburări cardiace; luat simplu, ajută secreţia biliară.
2. Sucul de cartofi – este indicat în ulcere gastrice şi duodenale sau în diabet; o jumătate de pahar de 4-5 ori pe zi, timp de o lună, pentru ulcere; mici cure de 10 zile, în fiecare lună sau din două în două luni, la diabetici. În combinaţie cu morcovi sau ţelină, în cantităţi egale, este deosebit de bogat în principii revitalizante. 
      
3. Sucul de castravete – dizolvat de acidul uric, depurativ, dezintoxicant. Are un gust nu foarte plăcut, fiind indicat a se consuma în amestec cu sucuri de morcov, struguri, măr, ţelină, etc. Conţine peste 40% K, 10% Na, 7% Ca, 7% Cl. Amestecat cu suc de morcov are efecte benefice în reumatism, când există un exces de acid uric; cu adaos de suc de sfeclă se obţine un efect mai activ contra reumatismului. De asemenea, reglează presiunea sângelui, previne căderea părului, crăparea unghiilor, este indicat în afecţiunile dinţilor şi gingiilor.
4. Sucul de ceapă – în cantităţi mici, va fi adăugat în mod util altor sucuri; diabeticii, reumaticii, suferinzii de prostată, cei obosiţi, cei cu endeme vor beneficia în cel mai înalt grad de efectele lui.
5. Sucul de creson – conţine sulf, numeroase minerale şi vitamine; are efect anticancerigen şi antidiabetic; indicat în dermatoze şi afecţiunile sistemului pilos. O cură cu suc de creson este o cură de dezintoxicare şi totodată de înfrumuseţare.
6. Sucul de hrean ras – nestors, cu adaos de suc de lămâie îndoită cu apă, luat câte o jumătate de linguriţă de două ori pe zi, între mese, ajută foarte bine la dizolvarea mucozităţilor din sinusuri. Trebuie consumat proaspăt.
7. Sucul de lăptucă – adăugat celui de morcov şi lucernă, are un efect de întărire a rădăcinii părului: un consum zilnic de 0,5 l din această combinaţie poate ajuta în mare măsură la creşterea părului. Conţine: K, Na, Ca, Mg, Fe, Si şi F. După morcov şi lucernă, ocupă al treilea loc ca valoare nutritivă pentru refacerea celulelor nervoase şi a ţesuturilor; are aproape toate vitaminele.
8. Sucul de lucernă – indicat în bolile inimii şi arterelor, în tulburările respiratorii, în infecţii ale sinusurilor şi ale plămânilor, ca şi ale bronhiilor. Este foarte tare pentru a fi consumat simplu, deci trebuie combinat cu suc de morcovi.
9. Sucul de mărar – va fi adăugat la alte sucuri pentru proprietăţile sale diuretice, antireumatismale, vermifuge, galactogoge (pentru sporirea secreţiei de lapte).
10. Sucul de morcovi – conţine Fe, Ca, P, Mg, necesare elementelor sanguine şi ţesuturilor organice în general, vitamine multiple, mai ales provitamina A, pectine. Iată câteva indicaţii ale acestui suc deosebit de preţios: anemii, ulcere gastrice şi duodenale, colite, enterite, diaree sau, dimpotrivă, constipaţie, afecţiuni hepatobiliare, intoxicaţii, dermatoze.
11. Sucul de orz verde – se pune orzul la înmuiat o zi, după care se seamănă în ghivece, lădiţe, solare, grădini, în serii succesive. Se udă. Când firul ajunge la înălţimea de 15-20 cm, se poate folosi. Se curăţă de rădăcină, se spală în câteva ape, se mărunţeşte. Se înmoaie în apă şi imediat se dă prin maşina de tocat, iar apoi prin centrifugă. Ce se depune pe sita extractorului se înmoaie din nou în apă şi se centrifughează încă o dată. Rezultă un suc verde închis, cu un gust uşor amărui, care se păstrează în sticle astupate, la frigider. Se pot face 1-2 l odată. Pentru consum se iau 50 ml suc concentrat care se diluează cu 50-100 ml suc de mere, sau apă. Se bea la temperatura camerei, cu înghiţituri rare. Se poate prepara şi dintr-o liguriţă de pudră de orz verde la 150-200 ml de apă sau suc de mere.
Compoziţia biochimică a orzului verde conferă plantei un efect curativ deosebit, încetinind totodată procesul de îmbătrânire a celulelor. Bogăţia în proteine, vitamine, minerale şi enzime face ca orzul verde să fie eficient în buna funcţionare a organismului. Comparativ cu alte plante, orzul verde conţine:
-de peste 250 ori mai multă vitamina A decât în salată;
-de peste 25 ori mai mult K decât în banane;
-de peste 11 ori mai mult Ca decât în lapte;
-de peste 11 ori mai mult Fe decât în ţelină;
- de peste 7 ori mai multă vitamina C decât în portocale;
-de peste 10 ori mai multă vitamina B1 decât în spanac;
-2000 micrograme SOD (superoxid dismutaza) activ, la o porţie de 2g de pudră de orz verde. SOD este o enzimă proteică activă cu un efect deosebit în vindecarea bolilor, revitalizarea organismului şi în încetinirea procesului de îmbătrânire. Această enzimă intervine în inactivarea radicalilor liberi oxidril, radicali care, atunci când sunt activi, favorizează îmbătrânirea celulelor şi apariţia bolilor. Orzul verde este până în prezent cea mai bogată sursă de SOD cunoscută.
Sucul de orz verde este indicat în următoarele boli: anorexie, anemie, stomatite, afecţiuni oculare, boli de stomac, boli hepatice, cancer, colite, pancreatite, boli de inimă, arteroscleroză cerebrală, astm bronşic, gripă, viroze pulmonare, TBC, rinită alergică, dereglări hormonale, diabet, obezitate, retard psiho-motor, neurastenii, insomnii, reumatism, acnee, hemoroizi, hemoragii, afecţiuni ginecologice, avitaminoză, sterilitate, impotenţă sexuală.
12. Sucul de păpădie – se foloseşte în curele depurative indicate celor cu suferinţe litiazice, celor cu insuficienţă biliară, celor cu exces de colesterol. Se adaugă în amestecuri.
13. Sucul de pătrunjel – are proprietăţi esenţiale în metabolismul oxigenului, în menţinerea funcţionării normale a suprarenalei şi tiroidei, în păstrarea sănătăţii vaselor sanguine, mai ales a capilarelor, este excelent pentru căile genito-urinare, de mare ajutor în cazul pietrelor la rinichi şi fiere; este eficient în afecţiuni ale ochilor: ulceraţii de cornee, cataracte, conjunctivite, afecţiuni ale nervului optic şi, combinat cu morcov, ţelină, andive, a dat rezultate în inerţii ale pupilei. Împreună cu sfeclă, morcov, castravete, luat regulat, şi fără a consuma zaharuri, reglează şi vindecă tulburările menstruale, înlăturând durerile.
14. Sucul de ridiche – combinat cu suc de morcov ajută la refacerea mucoaselor; eficacitatea creşte dacă este luat la o oră după sucul de hrean. Are efectul de a linişti şi vindeca mucoasele, eliminând mucusul dizolvat de hrean. Datorită conţinutului de Na, Fe şi Mg, dă rezultate de durată în sinuzite, eliminând necesitatea intervenţiilor chirurgicale. Neagră sau roz, ridichea este un stimulent hepatic şi al vezicii biliare, un antiscorbutic puternic, diuretic, antiseptic pulmonar; este de asemeni folositor în cazuri de reumatism, inapetenţă, lene hepatică, litiaze biliare sau urinare. Se va consuma în combinaţie cu alte sucuri.
15. Sucul de roşii – este recomandat în cazuri de: intoxicaţii, demineralizări, reumatism, arteroscleroză şi pentru prevenirea îmbătrânirii precoce.
16. Sucul de sfeclă – este unul dintre cele mai preţioase pentru refacerea globulelor roşii şi a sângelui în general. În special femeilor li se recomandă să consume sucuri de sfeclă cu morcov, minim 0,5l pe zi. Băut simplu, mai mult de un pahar o dată, are efect de purificare, dar dă greaţă şi ameţeală tocmai datorită efectului asupra ficatului; se recomandă deci, iniţial, să se consume mai puţin suc de sfeclă, până ce acţiunea lui de curăţire este tolerată, apoi să se crească porţia la un pahar mare de două ori pe zi. Este indicat celor care suferă de: anemie, demineralizare, tuberculoză, nevroză şi gută. De asemenea, este foarte eficient la menopauză, fiind mult mai eficient decât medicamentele sau hormonii sintetici.
17. Sucul de spanac – este cel mai bun mijloc natural de curăţire şi regenerare a tubului digestiv. Consumat în cantitate de 0,5 l pe zi vindecă cele mai grave constipaţii în câteva zile sau săptămâni. Combinat cu suc de morcovi, are un efect valoros asupra dinţilor şi gingiilor.
18. Sucul de sparanghel – conţine un alcaloid, „sparanghina”, cu acţiune diuretică, mai ales combinat cu suc de morcov (nu se bea simplu). Folosit în: tulburări renale, reglarea glandelor endocrine, tulburări de prostată (împreună cu sucul de morcov, sfeclă şi castravete), descompunerea cristalelor de oxalaţi în nefrite.
19. Sucul de ţelină – este preferat sucul din frunze de ţelină, dar şi rădăcina are proprietăţi asemănătoare. Poate fi folosit ca atare sau combinat cu cel de morcovi, lămâie, etc. Are numeroase indicaţii: drenor hepatic şi renal, tonic al sistemului nervos şi al suprarenalelor, depurativ, antireumatismal şi antigutos, antiseptic. Combinat cu sucul de morcov ajută la îndepărtarea unor afecţiuni nervoase. Prin conţinutul de Fe şi Mg este preţios pentru sânge.
20. Sucul de usturoi – este bogat în uleiuri volatile foarte puternice şi pătrunzătoare, încât ajută la dispersia acumulării mucozităţilor în cavităţile sinusurilor, bronhii şi plămâni. Ajută la eliminarea toxinelor din corp prin pori; elimină paraziţii intestinali; măreşte peristaltismul şi diureza.
21. Sucul de varză – este un excelent curăţitor, prin acţiunea combinată a S şi Cl pe care le conţine, dar numai dacă sucul este crud şi fără sare. Conţine de asemenea Ca, I şi vitamina C. Este util în ulcere, constipaţii şi erupţii pe piele. Singurul dezavantaj este balonarea datorată acţiunii lui de descompunere a deşeurilor în tubul digestiv; balonarea arată însă o situaţie anormală în stomac şi intestin. În acest caz, este bine să se înceapă cura cu suc de morcov sau spanac, cu 2-3 săptămâni înainte.

miercuri, 24 aprilie 2013

Cura cu păpădie

Cura cu păpădie - pentru ficat şi vezica biliară
Este o plantă în aparenţă banală, dar care are nişte efecte detoxifiante cu totul excepţionale. Aceasta deoarece acum, primăvara devreme, păpădia conţine în frunzele şi în tulpina sa substanţe amare, enzime şi fitohormoni care fac adevărate minuni pentru ficatul obosit şi încărcat de toxine.
papadie
Desfăşurarea curei
Timp de 14 zile, se vor consuma câte zece frunze proaspete de păpădie, de două-trei ori pe zi, cu 10 minute înaintea meselor principale. Recoltarea frunzelor se face în aceeaşi zi sau cu maximum două zile înainte de a fi consumate, de la plante care încă nu au înflorit, pentru a conţine colină (un principiu activ cu proprietăţi drenoare şi tonice hepatice foarte puternice) în cantităţi maxime. Unii naturişti recomandă folosirea tijelor florale de păpădie în locul frunzelor - un sfat valabil, singurul inconvenient fiind că aceste tije se procură greu, culegându-se în intervalul de timp de dinaintea înfloririi plantei, care este de obicei foarte scurt (3-4 zile).

Efectele curei cu păpădie
Această cură are darul de a relansa activitatea ficatului, de a stimula puternic regenerarea celulelor hepatice şi de a favoriza eliminarea toxinelor din acest organ extrem de important. Mai mult, frunzele proaspete de păpădie stimulează secreţia de bilă şi important, favorizează evacuarea acesteia. Nu în ultimul rând, păpădia are darul de a stimula peristaltismul întregului tub digestiv, fiind de un mare ajutor pentru persoanele cu digestia slăbită sau leneşă.

Câteva recomandări terapeutice
Printre afecţiunile care se agravează la ieşirea din iarnă şi care sunt eliminate cu ajutorul tratamentului cu frunze de păpădie proaspătă enumerăm: dischinezia biliară (fierea leneşă), dispepsia, hepatitele de toate felurile, icterul, constipaţia atonă, indigestia. Este un adjuvant valoros în cazurile de microlitiază biliară, precum şi în ciroza hepatică.
Precauţii: La persoanele cu stomacul foarte sensibil, subponderale sau debile, tratamentul cu păpădie crudă se poate dovedi prea puternic, motiv pentru care va fi făcut cu prudenţă.
"Remedii naturiste" - Valeriu  CIUCULIN
http://suntsanatos.ro/cure/cura-cu-papadie.html

marți, 23 aprilie 2013

Fructe si legume bogate in fier



Anghinarea

Anghinarea nu este comestibila in totalitate, ci se consuma partea dintre petale, dupa ce este gatita. "Inima" este aceea care face bine, pe cand ceea ce o inconjoara trebuie cojit cu o lingurita si aruncat. Odata ce este gatita, anghinarea ofera 3,0 miligrame de fier.

Spanacul

Spanacul este o sursa foarte puternica de fier. O cana de spanac gatit are in jur de 6,4 miligrame de fier.

Sfecla

Sfecla este originara din Elvetia, fiind o leguma aromata si usor amara, dar nu neplacuta la gust. O poti pune in supe si salate, ea oferindu-ti in jur de 4 miligrame de fier pe cana.

Piersicile

Piersicile sunt dulci si foarte aromate, dar si sanatoase. Atunci cand nu le gasesti proaspete, consuma 10 fructe uscate, care iti vor da 5,3 miligrame de fier.

Stafidele

Stafidele sunt foarte bogate in fier, dar si fibre sub forma de inulina, care ajuta la sanatatea colonului. Ele au si antioxidanti, fitochimicale si catehine, iar o jumatate de cana de stafide iti ofera 1,6 miligrame de fier.

Sucul de prune

Sucul de prune este foarte bogat in fier, un sfert de litru oferindu-ti 3 miligame. Acesta iti ofera si vitaminele A, B6 si C, dar si potasiu.

Fasolea

Fasolea, ce poate fi preparata in multe feluri, contine proteine, fibre si fier. Soia, lintea si alte tipuri de legume cu boabe contin in jur de 3 miligrame de fier.

duminică, 21 aprilie 2013

Cum sa cresti conopida



conopida
Conopida este crescuta pentru coroana sa hranitoare, de obicei de culoare alba. Planta poate fi cultivata pe toata perioada anului, atata timp cat este aleasa specia potrivita anotimpului. Pentru ca leguma are nevoie de spatiu nu este indicat sa fie cultivata in gradini de dimensiuni mici.


In general, leguma este o planta care se dezvolta in temperaturi moderate (caldura mare ii diminueaza cresterea). Va trebui sa fii atent la soiul de conopida pe care urmeaza sa il plantezi pentru a sti din timp cum sa te pregatesti.
Totusi, conopida cere ceva mai multa atentie si ingrijirire decat varza, dar cu putina grija, aceasta leguma poate fi cultivata foarte usor de catre oricine. Pentru ca lucrurile sa fie mai usoare, iata cativa pasi care ar trebui urmati atunci cand vrei sa incepi cresterea conopidei.

1 Pregatirea


Sapa pamantul, dar fa-o cu luni inainte de plantarea propriuzisa. Solul este mult mai roditor, iar conopida se va dezvolta mult mai bine intr-un pamant sapat cu cateva luni inainte, decat cu cateva saptamani. Atunci cand lucrezi solul, adauga in pamant ingrasamant organic pentru plante. Terenul in care urmeaza sa fie plantata conopida trebuie sa fie drenat foarte bine si va trebui sa fie tratat cu un strat de var.

2 Insamantarea


Semintele de conopida se cresc mai intai in ghivece, intr-un mediu inchis. Acestea se aseaza in pamant la o adancime de 1/2 cm. Dupa ce semintele au germinat, aseaza ghivecele intr-un loc cu lumina multa, la o temperatura de aproximativ 15 gr Celsius.
Pentru a avea o planta mai rezistenta, "caleste-o" la temperatura de afara. Treptat, timp de sase saptamani, expune ghivecele cu rasaduri de conopida mediului extern si soarelui, crescand treptat timpul pe care plantele il petrec afara.
Dupa ce aceasta perioada de "acomodare" s-a incheiat poti sa incepi plantarea in gradina. Semanarea rasadurilor se va face pe randuri, cu mladite asezate in pamant la o distanta de 60 cm una fata de celalalta si cu distanta dintre randuri de 100 cm.
Daca vrei sa cultivi varietati de conopida de vara, va trebui sa incepi plantarea lor din luna ianuarie si sa le plantezi afara in luna martie pentru a avea recolta in luna iunie sau iulie. Daca vei face plantarea in luna aprilie, recolta va fi gata in luna august sau septembrie.
Varietatile de conopida de toamna se vor planta in ghivece in luna aprilie si vor fi mutate in pamantul de afara in luna mai pentru a avea o recolta pe la sfarsitul lunii iunie. Pe de alta parte, soiurile de iarna cer plantarea semintelor in luna mai si transferarea rasadurilor in gradina in luna iulie.

3 Ingrijirea


Conopida are nevoie de apa. Un sol umed va face planta sa dezvolte o coroana de flori mult mai bogata, de aceea, mai ales pentru soiurile de vara, este necesara udarea permanenta. Pamantul in care a fost sadita conopida nu trebuie sa fie uscat.
Pentru a mentine umiditatea solului presara un strat de mulci. Un alt pericol la care trebuie sa fii atent este cel reprezentat de daunatori. Mustele sunt inamicii principali ai acestei legume.

4 Recoltarea


Dimensiunile coroanei conopidei pot fi diferite in functie de specie. O conopida va putea fi culeasa atunci cand meristemul nu va mai fi acoperit de fruzele plantei.
Conopida se culege dimineata, cand este mai suculenta si se va face prin taierea tulpinii cu un cutit. Totusi, taierea trebuie sa se faca in asa fel incat o parte din fruzele plantei sa ramana inca atasate pentru a proteja coroana. Totodata, conopida trebuie culeasa inainte sa ajunga la maturitate. O conopida matura si trecuta de perioada de recoltare , are florile meristemului deschise si decolorate.

5 Depozitarea


Conopida poate fi pastrata proaspata timp de trei saptamani pritr-o metoda foarte simpla. Dupa ce a fost culeasa, conopida se aseaza cu meristemul in jos si se pulverizeaza cu apa in fiecare zi. O alta medota de depozitare este prinderea funzelor cu un elastic peste corona sau inghetarea legumei.

joi, 11 aprilie 2013

Cinci moduri simple de a detoxifia ganglionii limfatici | limfa



Oricine stie ca un stil de viata sedentar, fie ca si “cartof de canapea”, lucrator la birou sau operator de vehicul, nu ducelimfa la o buna sanatate. Daca cineva este ambitions, cu destul timp aceasta persoana va face exercitii si se va concentra asupra inimii, plamanilor si/sau muschilor.
Dar si sistemul limfatic are nevoie sa fie lucrat. Este sistemul de drenaj pentru toxinele celulare metabolice. Ganglionii limfatici ofera antigeni pentru purificarea fluidelor continand orice, de la alergeni la celule canceroase. Acest fluid este numit limfa. Exista mai multa limfa decat sange in corpul tau, dar nu exista nici o pompa pentru limfa.
Daca limfa nu se misca din micii ganglioni limfatici prin vasele acestora catre rinichi si ficat, se retrage ca o conducta de canalizare infundata. Ganglionii limfatici pot sa se infecteze si te trezesti cu “glande umflate”, un termen gresit. Ganglionii limfatici nu sunt glande.
Oricine mananca si bea alimente procesate si bauturi carbogazoase sau alcool si in acelasi timp duce o viata sedentara este blocat cu un sistem imunitar compromis datorita limfei care are nevoie sa fie drenata.

Cum punem limfa in miscare

Surprinzator, in aceasta era a hiper-exercitiilor, multi experti in sanatatea realizeaza importanta mersului pentru punerea in miscare a limfei. Iar acesta nu este mers de placere, ci mers alert. Mersul ar trebui facut in afara casei, in conditii cat se poate de naturale, cu copaci, iarba si aer proaspat in spatii deschise.
Mersul ar trebui sa ia circa 20 de minute sau mai mult. De patru ori pe saptamana ar fi un ritm destul de bun Incepeti pe cat de alert puteti merge, apoi treceti la mers fortat. Intrucat sunt multi ganglioni limfatici in partea superioara a corpului, axile, gat si umeri, miscarile bratelor ar trebui sa fie mai ample decat in mod obisnuit.
Acest lucru este deosebit de important pentru femeile care poarta sutiene si folosesc deodorante aplicate sub brat si care contin toxine. Acele toxine patrund in zonele largi ale ganglionilor limfatici din apropiere si aflate chiar sub piele.
Un alt aspect al mersului este ca reprezinta o activitate de purtarea a unei greutati. Gravitatia ajuta la punerea in miscare a limfei de fiecare data cand cineva paseste alert cu un usor salt de la pamant. Opririle bruste ale fiecarui pas cu toata greutatea creeaza fortari gravitationale suplimentare, care ajuta la miscarea limfei catre partea inferioara.
De aceea miscarile saltarete functioneaza foarte bine pentru punerea in miscare a limfei. O minitrambulina poate fi cumparata cu doar 150 de lei Este ca o trambulina in miniatura, circa 1,20 m diametru. Este foarte aproape de pamant, asa ca tot ce ai de facut este sa pasesti pe ea si sa topai in sus si in jos pentru 10-15 minute, in casa sau afara.
De fiecare data cand sari, sporesti atractia gravitationala asupra limfei. Capeti “G”-uri, impulsuri gravitationale de nivel scazut sau sporit similare celor resimtite la schimbari rapide ale vitezei masinii, sau celor din caruseluri/montaigne-russe(roller coaster). Cu mersul intens sau sariturile, “G”-urile sunt in aliniament vertical cu corpu si cu sistemul limfatic al acestuia.
Masajul care se concentreaza asupra umerilor, bratelor si gatului, poate si el sa fie folositor. Exista tehnici de masaj care se concentreaza asupra drenajului limfatic. Terapia de polaritate si ea are tehnici specifice pentru punerea in miscare a limfei.
Frectionarea uscata executata in mod viguros asupra bratelor, torsului si picioarelor este de asemenea recomandat pentru punerea in miscare a limfei. Miscarile de frectionare ar trebui sa fie facute dinspre gat si pulpa spre tors(trunchi).

Plante care ajuta si purifica limfa

Plantele si ceaiurile pot fi utilizate pentru a purifica limfa. Turita lipicioasa(Galium Aparine) este folosita in multe formule pentru limfa. Poate fi cumparata ca extract sau tinctura, sau ca un manunchi de plante pentru a-ti face singur ceaiuri sau tincturi. Indigofera este o alta planta potrivita pentru detoxifierea sistemului limfatic. Unii mai  recomanda si gentiana(Hydrastis canadiensis) si echinacea.
Bautul a cat mai multa apa curata este esential cu toate aceste recomandari.
Sursele pentru acest articol includ:
http://greenmedinfo.com
http://owen.curezone.com/healing/lymphrebounding.html
http://articles.herballegacy.com/the-dry-brushing-technique/
http://www.optimumhealthclinic.info
http://www.emedicinehealth.com/swollen_lymph_glands/article_em.htm
http://www.cancersalves.com/checklist/lymphatic_stimulation.html - limfa si detoxifierea sistemului limfatic

marți, 9 aprilie 2013

ANGHINAREA

LA CE ESTE BUNA PLANTA ANGHINAREA

Anghinarea este o planta mai rar cultivata. Se pare ca ea ar fi patruns in Europa undeva prin anii 1400, mai intai in Franta. La inceput, aceasta a fost folosita ca afrodisiac, cu toate ca expertii din ziua de astazi nu au confirmat ca anghinarea ar fi avut astfel de proprietati.

Utilizarile anghinarii

In prezent, aceasta planta este folosita pe scara larga in stiinta moderna. Dintre principalele sale utilizari se numara capacitatea sa de scadere a nivelului colesterolului, fapt care o face extrem de eficienta pentru cei care sufera de diabet. De asemnea, planta are un efect benefic ca stimulent al digestiei, usurand asimilarea alimentelor de catre organismul nostru. In plus, in afara de colesterol si acidul uric, si ureea scade in cantitate daca se consuma anghinare in mod frecvent.

Aceasta planta este recomandata si pentru cei care sufera de arteroscleroza, de balonare sau pentru cei care vor sa mai puna cateva kilograme. Pe langa aceste proprietati, anghinarea este indicata si pentru tratarea anemiei, a asteniei, dar si pentru unele deficiente ale ficatului. Se stie faptul ca planta intareste glandele hepatice. Pentru ca are in componenta o cantitate importanta de insulina, anghinarea permite scaderea glucozei din urina.

Nu in ultimul rand, planta are o utilitate deosebita si in industria alimentara, in special pentru prepararea salatelor, a supelor, dar si a diferitelor paste si tocaturi.

Mai jos vom vedea cum exact actioneaza anghinarea pentru tratarea afectiunilor.

In cazul arterosclerozei, aveti nevoie de 50 de grame de frunze din aceasta planta, pe care le puneti intr-o jumatate de litru de apa, pe care o puneti la fiert pentru jumatate de ora. La sfarsit, strecurati lichidul si beti cate o cana din compozitie inainte de fiecare masa. Principalul scop al decoctului este cresterea diurezei.

Pentru tratarea albuminuriei renale, tocati 25 de grame de frunze de anghinare si fierbeti-le in 500 de mililitri de apa, pentru un sfert de ora. Strecurati lichidul si beti-l dimineata, la pranz si seara, inaintea fiecarei mese.

Artrita se poate trata prin fierberea a 50 de grame de radacini de anghinare intr-un litru de apa. Nu aveti nevoie decat de un pahar inaintea fiecarei mese, iar cura este bine sa se tina pentru cel putin 30 de zile. Alternativ, puteti folosi 100 de grame de radacini din aceasta planta, pe care le fierbeti in 600 de mililitri de apa pentru jumatate de ora. Dupa strecurare, beti in fiecare dimineata, fara sa fi mancat ceva, un pahar din acest lichid. Dupa aceea, puteti sa mai consumati o cana inainte de masa de seara. Eventual, o alta cana este recomandata inainte de masa de pranz.

In cazul in care suferiti de litiaza biliara, aveti nevoie sa tocati 300 de grame de frunze de anghinare, pe care le veti pune intr-un litru si jumatate de apa. Perioada de macerare necesara este de minim trei ore. La fel ca si in cazul celorlalte afectiuni, veti bea cate un pahar din aceasta compozitie inainte de fiecare masa.

Diabetul poate fi tratat prin realizarea si consumarea unei solutii facute din 50 de grame de frunze de anghinare, fierte in 750 de mililitri de apa, pentru un sfert de ora. Trebuie sa beti doua cani pe zi: una dupa masa de dimineata si una seara, inainte de culcare. Pentru indulcirea preapratului, puteti folosi putina lamaie.

Pentru ciroza hepatica trebuie sa tocati foarte marunt 100 de grame de anghinare si sa le lasati la macerat vreme de 14 zile, in 200 de mililitri de alcool de 80 de grade. Folositi 20 de picaturi din aceasta solutie, pusa pe putin zahar, inainte de cele trei mese zilnic. Ar fi bine sa tineti o cura si sa nu consumati prea multa carne in aceasta perioada. In schimb, iaurturile si branzeturile de toate felurile, cat si fructele si legumele, sunt cele mai indicate.

Pentru cei care au tensiune ridicata, se poate folosi un preparat pe baza de anghinare. Fierbeti 15 grame de frunze din aceasta planta in jumatate de litru de apa. Durata infuziei trebuie sa fie in jur de jumatate de ora. Dupa aceea, veti bea cate o cana inainte de fiecare masa. Cel mai bine este sa faceti infuzia dimineata si sa o tineti calda, pentru a o putea consuma si la pranz si seara.

Ce mai este de retinut este faptul ca sucul de anghinare scade colesterolul si metabolismul ureei.

Care sunt contraindicatiile anghinarii?

Aceasta planta nu este recomandata tinerelor mame, intrucat se stie faptul ca anghinarea afecteaza calitatea laptelui acestora.

Pentru uzul extern, anghinarea este foarte benefica pentru tenul mai gras. In acest sens, ea se amesteca cu miere si se pune pe fata folosindu-se un tifon. Timpul necesar pentru ca planta sa actioneze este e minimum 20 de minute. La sfarsit, va veti clati fata cu apa, iar efectele vor fi vizibile in cel mai scurt timp.

joi, 4 aprilie 2013

BUSUIOCUL - plantă magică și vindecătoare -

BUSUIOCUL

- plantă magică și vindecătoare -

Busuiocul este o plantă originară din India, cunoscută și folosită încă în urmă cu 3 milenii, și care s-a bucurat de o răspândire rapidă în toată lumea. La indieni, se spune despre busuioc că este planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar bunii hinduși nu se culcă fără o rămurică de busuioc pusă pe piept, menită să-i ducă în timpul somnului pe tărâmurile paradisiace. La romani și mai târziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei și a fertilității, înflorirea lui fiind celebrată prin serbări și ritualuri. La greci și în aproape toate țările creștine, busuiocul are aproape aceleași semnificații ca și în India, fiind considerat plantă sacră. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, și tot cu un buchet de busuioc se împrăștie apa sfântă, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfințirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecția divină asupra casei și ocupanților săi. Dar dincolo de dimensiunea spirituală și magică, busuiocul mai are o calitate importantă - aceea de plantă vindecătoare. Să precizăm, în primul rând, că frunzele acestei plante sunt un excepțional tonic pentru sistemul nervos, contribuind la întărirea memoriei.


La noi în țară, busuiocul este exclusiv o plantă de cultură. Semințele se plantează în ghivece de Dragobete (24 februarie), și se țin la fereastră până de Sf. Gheorghe (23 aprilie), când se transplantează în grădină. Recoltarea lui începe la sfârșitul lui iunie și continuă până toamna târziu, când cade prima brumă. Se taie doar vârfurile înflorite de busuioc (fără partea lemnoasă), de mai multe ori pe timpul verii. După fiecare tăiere, planta dă și mai mulți lujeri, care la rândul lor vor înflori. După culegere, vârfurile de busuioc se usucă într-un strat cu o grosime de maximum 2 cm, până când tulpinile și frunzele devin ușor casante. Depozitarea se face în pungi de hârtie sau în săculețe de pânză, în locuri întunecoase, uscate și răcoroase.

Preparate din busuioc

Pulberea. Se obține prin măcinarea cu râșnița a inflorescențelor de busuioc uscate. O linguriță rasă de pulbere (cca 1,5 g) se ține câteva minute sub limbă, după care se înghite cu apă. Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi.
Infuzia fierbinte. Se folosește în terapia naturală (deși nu are bogăția de principii active a infuziei combinate) pentru efectele antispastice, element foarte important în tratarea unor tulburări digestive și a unor afecțiuni respiratorii (bronșită, tuse convulsivă, viroze respiratorii). Se prepară simplu, prin opărirea unei lingurițe de tulpini înflorite și mărunțite cu o cană de apă clocotită, după care se lasă un sfert de oră să se infuzeze și se filtrează. Se bea fierbinte, așa încât efectul antispastic, hipertermiant și relaxant să fie maxim.
Infuzia combinată. Combină extracția la rece cu infuzia fierbinte, ajutând la conservarea principiilor active. Se prepară astfel: 2-3 lingurițe de flori și frunze de busuioc mărunțite se lasă la înmuiat în ½ cană apă, de seara până dimineața, când se filtrează; maceratul se pune deoparte, iar pulberea rămasă se opărește cu încă o ½ cană de apă fierbinte 20 de minute, după care se filtrează; se combină cele două extracte; se beau 3 căni/zi, cu un sfert de oră înainte de mese.
Tinctura. Se umple pe jumătate un borcan cu pulbere de iarbă de busuioc, completându-se restul cu alcool de 50°. Se închide ermetic și se lasă la macerat 8 zile, după care tinctura se filtrează prin tifon, și se păstrează în sticluțe mici, închise la culoare.
Uleiul volatil. Termeni sinonimi pentru uleiul volatil sunt ulei eteric, ulei aromatic sau ulei esențial. Este un preparat ce se obține doar prin procedee industriale și se găsește în magazinele și în farmaciile naturiste. Se va folosi doar uleiul de busuioc pe care este specificat „uz intern”. Se administrează câte 3 picături dizolvate într-o linguriță de miere sau puse într-o lingură de apă, de 2-4 ori pe zi, în cure de 5-14 zile. La copiii între 8 și 12 ani, doza se înjumătățește, iar la cei între 5 și 8 ani, se administrează o singură picătură, de 2 ori/zi.
Băile terapeutice. Două mâini de busuioc se lasă la înmuiat într-o oală cu 3-5 litri de apă călduță, timp de 12 ore (de dimineața până seara), după care se filtrează. Maceratul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă se mai opărește 1 un litru de apă, se lasă la infuzat 15 minute, apoi se filtrează. Se toarnă ambele preparate în cada de baie, peste apa fierbinte. Băile cu busuioc durează 20-30 minute, având efecte tonice fizice și psihice, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor și ferindu-ne în mod special de bolile asociate cu frigul sau cu umezeala.

Boli prevenite cu ajutorul busuiocului

Toxiinfecție alimentară - punerea unei singure picături de ulei de busuioc într-un litru de apă, care se bea pe parcursul unei zile, ne pune la adăpost de multe infecții cu bacterii luate din alimente. Mai ales în timpul sezonului cald, acestea produc toxiinfecții alimentare, traduse prin simptome cum ar fi vomă, diaree puternică, febră. Și condimentarea cu busuioc a mâncărurilor este recomandată, mai ales în timpul verii, deoarece substanțele volatile din busuioc păstrează alimentele nealterate mai mult timp și ne feresc de infecțiile tubului digestiv.
Ateroscleroză - unul din secretele efectelor benefice ale bucătăriei mediteraneene asupra aparatului cardiovascular este chiar busuiocul. Alături de oregano, este principalul condiment folosit în aromatizarea sosurilor pentru paste, a salatelor, a multor tipuri de pizza. Substanțele antioxidante conținute previn formarea plăcilor de aterom și mențin elasticitatea vaselor sanguine.
Infarct - administrarea zilnică de busuioc ca plantă medicinală sau ca mirodenie în mâncare, previne infarctul. Busuiocul nu doar protejează arterele coronare de depunerile de colesterol, dar ajută și la ținerea sub control a tensiunii arteriale și are o complexă acțiune la nivelul sistemului nervos central, protejând întregul sistem cardiovascular de efectele stresului.
Astm bronșic - ca aliment, în salate, în sosuri ori în supe, busuiocul protejează aparatul respirator de apariția reacțiilor alergice, împiedică recidiva infecțiilor bronhio-pulmonare, protejează căile respiratorii de procesele inflamatorii ce duc la apariția astmului.
Iradiere - două principii active din busuioc, orientina și vicenina (flavonoide hidrosolubile), protejează celulele organismului în fața acțiunii mutagene a radiațiilor ultraviolete, a radiațiilor beta și gamma. Ca atare, pe timpul verii, când suntem mai vulnerabili la radiațiile solare, dar și când suntem expuși la radiații din alte surse, administrarea zilnică a busuiocului e foarte utilă pentru prevenirea mutațiilor celulelor, a proceselor de malignizare. Se ia pulbere de busuioc, câte 4-8 g/zi, în cure de 30 de zile.
Infecția cu papilomavirusuri cancerigene - un studiu publicat în Journal of Phytomedicine în 2004 arată că animalele de experiență infectate cu tulpini de papilomavirusuri cu potențial cancerigen ridicat și tratate cu frunze de busuioc au avut o rată mult mai mică de apariție a formațiunilor tumorale, față de lotul martor.

Tratamente interne

Stres psihic intens, tulburări neurovegetative - se țin cure de câte 20 de zile, timp în care se administrează câte  ½ - 1 litru infuzie de busuioc combinată/zi. Mai multe observații făcute de medicii care au administrat busuioc pacienților cu acest gen de tulburări conduc la concluzia că această plantă produce imunizare la stres. Mecanismele prin care busuiocul ne protejează corpul și psihicul de efectele nefaste ale tensiunilor emoționale încă nu sunt cunoscute. Cercetătorii susțin că principiile active din busuioc ajută la o mai bună oxigenare celulară, ceea ce permite organismului și în special sistemului nervos central să se adapteze la condițiile de stres. Observațiile clinice arată însă că, la mulți pacienți, busuiocul induce o stare de optimism, care nu poate fi explicată doar prin simpla oxigenare.
Sindromul oboselii cronice - se amestecă 4 linguri de pulbere fin măcinată de busuioc cu 12 linguri de miere și 4 linguri de polen proaspăt. Se administrează zilnic câte 4-6 lingurițe de amestec, în cure de 10 zile, urmate de alte 5 de pauză, după care tratamentul se poate relua. Este un remediu cu efecte complexe, care tonifică sistemul nervos, are acțiune antidepresivă, ajută la relaxarea și refacerea rapidă din punct de vedere psihomental.
Eforturi mentale prelungite - se bea o cană de infuzie combinată de busuioc, în doză unică. După administrare, se face o pauză de 5-10 minute, după care munca intelectuală poate fi reluată. Infuzia combinată de busuioc este un remediu care îmbunătățește rapid circulația cerebrală, favorizează menținerea trează a atenției pe perioade îndelungate de timp și alungă oboseala. Un alt remediu cu efecte foarte bune în acest sens este infuzia combinată din busuioc și mentă. Menta din acest amestec adaugă și o îmbunătățire a clarității mentale.
Adjuvant în depresie, nevroze - se recomandă amestecul, în proporții egale, de pulberi de busuioc și de sunătoare, din care se ia câte o linguriță, de 5 ori/zi. Tratamentul se face 8 săptămâni, urmate de altele 2 de pauză, după care se reia. Terapeuții care au aplicat tratamentul cu busuioc susțin că administrarea acestei plante îndepărtează anxietatea și pesimismul, stabilizează emoțiile, facilitează exprimarea sentimentelor și a individualității în general. Combinația busuioc + sunătoare este foarte utilă contra stărilor de depresie, astenie și melancolie.
Dureri de cap - se administrează o linguriță de pulbere de busuioc, în care se pune o picătură de ulei esențial din aceeași plantă. Este un remediu recomandat în durerile de cap care apar din cauza oboselii, a hipotensiunii, precum și în migrenele biliare sau asociate cu constipația. Busuiocul elimina durerile de cap prin efectul de îmbunătățire a circulației cerebrale, prin deblocarea colecistului și a tranzitului intestinal.
Viroze respiratorii, gripă - se bea infuzie fierbinte de busuioc, câte 3 căni pe zi, în fiecare cană de preparat adăugându-se și 2 picături ulei volatil de busuioc. Un studiu făcut în Taiwan arată că mai mulți compuși din busuioc au efecte antivirale puternice, mai ales asupra adenovirusurilor. Tratamentul cu busuioc previne complicațiile gripei, reduce stările de disconfort (dureri de cap, tuse) din timpul bolii.
Bronșită cronică și acută, accese de tuse - se recomandă combinația de ulei volatil de busuioc și de mentă, în proporția 1:1. Din acest amestec, se iau câte 3 picături, de 4-6 ori/zi, în cure de 7-21 zile. Uleiul volatil de busuioc are efect antispastic asupra căilor respiratorii, anihilează multe din bacteriile și virusurile ce produc bronșita, grăbește vindecarea și reduce simptomele neplăcute ale bolii. Administrarea acestui amestec previne crizele de sufocare și astmul.
Rinită cronică, sinuzită - se recomandă câte o linguriță de pulbere de busuioc, în care se pune o picătură de ulei esențial din aceeași plantă, administrată de 3-4 ori pe zi. Se face o cură de 14 zile, timp în care principiile active ale plantei vor ajuta la decongestionarea căilor respiratorii, la eliminarea infecțiilor bacteriene și la recăpătarea simțului olfactiv. Observațiile arată că după curele cu busuioc mulți pacienți și-au recăpătat mirosul pierdut din cauza bolii.
Artrită reumatoidă - se face o cură cu infuzie combinată de busuioc, câte 1 litru/zi, în cure de 45 de zile. Flavonoidele și anumiți compuși volatili (cum ar fi eugenolul) din busuioc au efecte antiinflamatoare articulare puternice, reducând durerea și rigiditatea articulară.
Vomă, stări de greață - se ia câte ½ linguriță de pulbere de busuioc, de 4-6 ori/zi. Este un tratament simplu, care de cele mai multe ori elimina stările de greață. Uleiul volatil din plantă acționează la nivelul papilelor gustative și al sistemului nervos central, favorizând și secreția de salivă și sucuri gastrice, eliminând inapetența, dispepsia și flatulența. Ca atare, e un tratament foarte util și contra indigestiei, balonării și colicilor abdominale. În cazul colicilor, se recomandă mai ales infuzia fierbinte de busuioc, cu un foarte bun efect antispastic digestiv.
Infecție cu giardia - se administrează ulei volatil de busuioc, din care se iau câte 3 picături puse pe o bucățică de pâine, de 3 ori/zi, înainte de mesele principale. Cura durează 21 de zile, după care se fac teste coprologice și, dacă mai e cazul, tratamentul se reia după 10 zile.
Toxiinfecție alimentară, diaree - se administrează câte o linguriță pulbere de busuioc, în care se pun 1-3 picături de ulei esențial din aceeași plantă, de 3-4 ori/zi până la vindecare. Acest tratament distruge toate bacteriile ce produc aceste afecțiuni, între care: Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Yersinia enterocolitica.
Adjuvant în dizenterie - într-o cană de infuzie combinată de busuioc se pun 4-5 picături de ulei volatil. Se administrează 4 asemenea doze/zi, în cure de 10 zile. Busuiocul are un puternic efect antibiotic, distrugând un spectru foarte larg de bacterii nocive pentru tubul digestiv.
Cistită - se beau câte 3 căni/zi de infuzie combinată de busuioc dimineața, la prânz și seara, în care se pun câte 3 picături din uleiul volatil de busuioc. Tratamentul se face 7-14 zile și are efecte antibiotice, antimicotice și antivirale puternice. Busuiocul stimulează și diureza, reduce inflamația la nivelul căilor urinare, previne complicațiile infecțiilor reno-urinare.
Pietre la rinichi - se prepară un suc din frunze de busuioc, îndoit cu apă și îndulcit cu miere. Un pahar pe zi, luat regulat timp de până la 6 luni, va elimina pietrele prin tractul urinar.
Infecții cu bacterii rezistente la antibiotice - uleiul volatil din busuioc este una din substanțele cu cel mai larg efect antibiotic, fiind eficient atât contra bacteriilor gram-pozitive, cât și a celor gram-negative. Tratamentul cu ulei de busuioc, spre deosebire de cel cu antibiotice clasice, nu favorizează apariția micozelor (din contră, are efect antifungic) și nu slăbește sistemul imunitar. Ca atare, în cazul în care antibioticele de sinteză nu dau rezultate, se recomandă o cură cu ulei volatil de busuioc, din care se iau 2-4 picături, de 4 ori/zi, timp de 14 zile.
Diabet - pentru vindecarea pe cale naturală a acestei boli, medicina ayurvedică folosește o pudră obținută din rădăcini uscate și măcinate de busuioc. O linguriță plină din această pudră se ține peste noapte într-un pahar cu apă și se bea în fiecare dimineață. Cura, bineînțeles, trebuie însoțită de un regim alimentar adecvat, adică strict vegetarian și cu hrana cât mai puțin preparată termic.

Tratamente externe

Eczeme infecțioase - se pun comprese cu tinctură de busuioc pe zonele afectate, timp de 1-2 ore zilnic. Busuiocul are efect antibiotic și antifungic foarte puternic, eliminând infecțiile.
Coșmaruri, tulburări de somn - dacă la români există tradiția de a dormi cu busuioc sub pernă pentru a-ți afla ursitul, la triburile din nordul Africii ramurile de busuioc se pun sub pernă și la capul patului pentru a aduce vise frumoase și a face somnul odihnitor. Etnologii care au cules date despre această procedură terapeutică tradițională spun că metoda funcționează fără greș.
Crampe menstruale - se umezește un tifon cu infuzie combinată de busuioc. Compresa se aplică pe zona abdominală inferioară, deasupra punându-se o sticlă cu apă cât de caldă puteți suporta. Aplicația se face timp de 30 de minute (schimbând eventual sticla cu apă caldă, pentru a menține temperatura ridicată). Efectele antispastice și calmante ale durerii sunt prompte.
Cistite recidivante, bronșită cronică - se fac băi complete, adăugându-se în cadă 2 litri de infuzie combinată și 10 picături de ulei volatil de busuioc. Tratamentul are efecte hipertermiante (crește temperatura corpului, ceea ce permite combaterea eficientă a infecțiilor bacteriene), antibiotice și tonice generale.

Busuiocul și frumusețea

Ten seboreic - se șterge seara tenul cu infuzie combinată de busuioc, apoi se pune o compresă cu aceeași infuzie, pe obraji și frunte. Tratamentul împiedică infectarea porilor, anihilează bacteriile care contribuie la agravarea acneei și curăță eficient tenul.
Adjuvant contra căderii părului - în ¼ cană de infuzie de busuioc se pun 1-2 picături ulei volatil din aceeași plantă. Cu preparatul obținut se masează scalpul zilnic. Este un tratament care activează circulația la nivelul foliculilor piloși și elimină și micozele de la nivelul pielii capului.

Busuiocul ca aliment

În bucătăria mediteraneană, busuiocul este un condiment foarte apreciat. Proaspăt sau uscat, se pune în supe, în sosurile de tomate și în sosurile albe, cu care se mănâncă pastele, pizza și unele salate. De asemenea, busuiocul este foarte apreciat în bucătăria asiatică, ca aromatizant în salatele de fructe, în compoturi și chiar în dulcețuri. Adăugat în salate, busuiocul se combină cu frunze de pătrunjel sau de mentă, cu roșii tăiate mărunt și cu frunze de salată verde. În Nordul Africii și în Orientul Mijlociu se prepară o băutură energizantă, punând într-o sticlă 1 litru de apă, 4 linguri de miere și 1-2 rămurele uscate de busuioc. Se lasă totul să macereze timp de 12 ore, după care preparatul obținut se filtrează și se bea în mai multe reprize.
Sfat: Adăugați busuiocul doar în momentul în care mâncarea este gata, altfel își va pierde aroma.