joi, 30 octombrie 2014

Cu un saman, in lumea magica a plantelor

 
Horia Turcanu
Dupa un accident la limita mortii, un englez e readus la viata de un saman. Eveniment crucial, care ii schimba viata si ii da o noua intelegere a lumii.

Intr-un secol in care oamenii s-au indepartat mai mult ca niciodata de natura, de Dumnezeu si de ei insisi, intr-un secol al alienarii, al insingurarii si-al unor boli necunoscute pana acum, exista la nivel planetar o adevarata miscare de intoarcere la vechile valori pierdute. Descoperirile stiintifice ale ultimilor zeci de ani, mai ales cele din biologie si fizica, fac loc ideii ca dincolo de realitatea asa cum suntem obisnuiti sa o percepem, exista o realitate mult mai larga, o constiinta extinsa a naturii, la care putem avea acces si care cuprinde raspunsurile la marile noastre intrebari. Stramosii nostri stiau aceasta realitate, erau detinatorii unor cunostinte care intre timp s-au pierdut si pe care acum stiinta le reconfirma. Ceea ce suntem obisnuiti sa numim "miracole" si sa privim cu ochiul neincrezator al omului modern, ceea ce consideram drept "mituri" se dovedesc acum a fi realitati care ne pot schimba viata. Acest lucru este valabil si pentru lumea plantelor. Numai ca adevarul despre lumea plantelor, care este pe cale sa fie redescoperit, este mult mai uluitor decat ne asteptam. Dincolo de substantele chimice pe care le sintetizeaza o planta si care au un efect terapeutic, cercetatorii descopera acum faptul ca plantele au o constiinta, ca sunt inteligente, ca exista un spirit al plantelor pe care inaintasii nostri il cunosteau dar pe care civilizatia tehnologica l-a ignorat. Si astfel, lumea contemporana se intoarce la stravechile traditii de vindecare a trupului si sufletului, similare pe orice continent si in orice civilizatie traditionala. Din America de Sud pana in Asia si din Estul Europei pana in Australia, civilizatiile traditionale pastreaza aceleasi credinte, ritualuri incredibil de asemanatoare, destinate vindecarilor cu plante. In Romania, aceste traditii vin din timpuri imemoriale. Dacii si medicina lor zalmoxiana, bazata pe plante, erau cunoscute in intreaga lume antica. In muzeele de istorie veche din Romania exista artefacte apartinand stravechilor civilizatii Gumelnita si Boian, care reprezinta ritualuri de vindecare vechi de 7000 de ani, asemanatoare cu cele din America Latina si Asia. Pana in zilele noastre au supravietuit obiceiuri si retete ale medicinei populare stravechi, ciobanii si astazi isi mai oblojesc animalele cu fierturi din plante si se mai spovedesc la copaci, ca sa nu mai vorbim despre retetele magice taranesti care au revenit in actualitate. Romanii, traditionalisti si conservatori, au reusit sa pastreze mult din acest patrimoniu de cunostinte, iar revista noastra si-a facut o misiune din a promova aceste traditii.
De data aceasta, va propunem insa sa privim ceva mai departe, spre alte meridiane ale lumii, locuri unde stravechea traditie de vindecare cu plante este la fel de puternica precum la noi. Faptul ca exista similitudini extraordinare intre aceste traditii asa de indepartate geografic si ca, in ciuda uriaselor diferente culturale, ele pornesc de la fapte comune, are darul de a ne pune pe ganduri. Dincolo de realitatea vizibila a naturii exista o realitate invizibila, despre care inaintasii nostri aveau cunostinta si cu care stiau sa intre in contact. O realitate magica, spirituala, de o imensa frumusete si complexitate. Iar plantele sunt una dintre portile de acces catre ea.

Un personaj de roman

Howard Charing este un britanic pur-sange. Relaxat si ironic, cu un simt al umorului aproape romanesc, cu un aer sportiv, nu pare deloc a fi ceea ce este in realitate: terapeut si autor de anvergura internationala, un calator pasionat care a batut lumea in lung si in lat, in cautarea stravechilor traditii ale vindecarilor cu plante. Howard Charing a petrecut ani de zile studiind tehnicile magice ale samanilor din junglele Amazonului si de pe crestele Anzilor, a strabatut Caraibele si insulele Pacificului in cautarea acelei cunoasteri a naturii pe care Europa a pierdut-o demult. A devenit discipolul unora dintre acei maestri pe care i-a cunoscut si a ajuns in cele din urma sa practice chiar el unele dintre acele ritualuri si tehnici. A dobandit o cunoastere care i-a schimbat viziunea despre lume si care l-a transformat profund in interior. Fara indoiala ca Howard Charing este el insusi un personaj de roman, pentru ca povestea felului in care el a ajuns sa se ocupe de asemenea lucruri este extraordinara. L-am cunoscut in Romania, acum cateva saptamani, unde venise cu ocazia lansarii primei editii romanesti a uneia dintre cartile sale, "Spiritul Plantelor", o carte extraordinara, si auzisem ca va organiza si la Bucuresti una dintre sesiunile sale de initiere in tehnici samanice, pe care le face in intreaga lume. Am fost curios si am mers la experientele lui. Apoi, stand de vorba cu el, am descoperit ca multe dintre lucrurile pe care el mi le spunea, le stiam. Sunt lucruri despre care revista noastra a scris in nenumarate randuri. Am aflat, de pilda, ca vindecatorii din Peru, din Haiti sau din Caraibe folosesc descantece, la fel ca si babele stiutoare de pe la noi. Am aflat ca, la fel ca si pe meleagurile noastre, acesti... vraci au un profund respect pentru natura, pentru plante, animale si pietre, pentru pamant, pe care il considera o fiinta vie si constienta. Asta mi-a amintit de faptul ca la noi, chiar si azi, in satele izolate de munte, unui copac ce urmeaza a fi taiat i se cere iertare, ca si unei plante de leac inainte de a fi culeasa. Mi-a amintit mai ales de personajul unui reportaj pe care l-am scris candva, Babu Nitu de la Gura Raului din Marginimea Sibiului, care spunea ca orice poate fi vindecat daca ai apa, plante, piatra, foc si, mai ales, credinta in Dumnezeu. Desi nu stia nimic din traditiile si credintele romanesti, Howard Charing nu s-a mirat deloc. "Adevarul e unul, pretutindeni, in Amazonia ca si in Romania. Daca aceasta cunostere a supravietuit aici, pastrati-o. E nepretuita. Lumea se intoarce acum la ea."

Cealalta realitate

- Cum a ajuns un occidental sa se initieze in tehnici... samanice?
- Poate sa para, intr-adevar, bizar, pentru ca occidentul a pierdut legatura cu divinitatea si magicul, a inventat cunoasterea tehnologica, carteziana, stiintifica. A crezut ca totul poate fi masurat si ca ceea ce nu poate fi masurat nu exista. Dar oare sufletul poate fi masurat? Inima? Emotiile, visele, presimtirile pot fi ele masurate? Nu. Asta nu inseamna ca nu exista. Viata insasi poate fi masurata? Nu. Stiinta, in acest moment, nu are o definitie pentru ceea ce este viata. Viul. Si eu, ca si restul lumii, m-am prefacut multa vreme ca nu stiu ca exista ceva dincolo de realitatea masurabila. Restul a fost destin. Pana acum vreo 15 ani eram inginer, lucram in Statele Unite pentru o cunoscuta firma de telecomunicatii si computere. Urcasem in ierarhie, totul mergea bine, credeam eu, nu vedeam nimic dincolo de parbrizul Mercedesului meu si dincolo de ecranul calculatorului. Asta era lumea mea. Intr-o buna zi, m-am urcat intr-un lift si am apasat pe butonul unui etaj superior. In clipa urmatoare, mi-am simtit stomacul in gat. Au urmat secunde lungi cat secolele, in care am inteles ca sunt in cadere libera, ca o sa mor, ca totul s-a terminat. Sentimentul e indescriptibil. Cu adevarat, in cateva secunde iti amintesti totul. Viata intreaga e condensata intr-o clipa. Si a mai fost ceva. In rastimpul acela foarte scurt al caderii, am facut ceva. Mi-am scos pachetul cu servetele din buzunar si mi l-am pus intre dinti, apoi m-am lasat pe vine. Nu stiu de unde mi-a venit ideea asta. A fost o intuitie care mi-a salvat viata. M-am facut praf, dar am supravietuit. Am avut rupte toate oasele, picioarele, bratele, coloana vertebrala, gatul, oasele capului. Nu mai ramasese nimic intreg. Apoi au urmat ani de zile in care am stat intr-un carucior cu rotile. Singura mea legatura cu lumea era computerul. Nici capul nu mi-l puteam tine singur. Aveam nevoie de un suport de metal. In tot timpul asta, aveam vise ciudate, in care imi apareau personaje necunoscute, aveam viziuni de tot felul. Credeam ca sunt pe cale sa innebunesc. Iar intr-o buna zi, a venit verdictul: pentru mine nu exista speranta. Stiinta medicala occidentala era neputincioasa in cazul meu. Nu mai avea ce sa faca pentru mine. Parea ca sunt condamnat sa raman in carucior toata viata, cand, intr-o zi, am descoperit ca unul dintre personajele care mi se aratau in vise exista cu adevarat. Traia in Peru. Era saman si pictor vizionar. Asa am ajuns in America de Sud, sa experimentez fantastica putere vindecatoare a plantelor. Iar samanul acela m-a vindecat. Pur si simplu. M-a chemat din moarte catre viata. Planta magica pe care a folosit-o se numeste ayahuasca si, de fapt este vorba despre un amestec de doua plante care se completeaza intre ele. Era ceva total nou pentru mine, inimaginabil, pentru ca aici e vorba de mult mai mult decat efectul chimic al unei plante asupra corpului. E vorba cu adevarat despre spiritul plantelor, despre a intra in legatura cu el, despre a-l trai. Unii cred ca e vorba despre halucinogene, dar halucinatiile nu pot vindeca. Atunci cand te trezesti dintr-o halucinatie, esti la fel de bolnav ca inainte. Sufletul plantei este acela care vindeca, iar vindecarea este de natura spirituala, oricat ar parea de ciudat lucrul asta, pentru un occidental invatat sa creada ca este buricul pamantului. Nu suntem buricul pamantului. Suntem numai una dintre speciile acestei planete, cea mai aroganta si cea mai distructiva si, in plus, suntem pe un drum ratacit. Ignoram cu desavarsire celelalte tipuri de inteligenta asa cum, de secole, ne ignoram sufletul.
- Deci, vindecarea a fost adusa de un saman, un vraci care lucra cu spiritele plantelor. Ce inseamna de fapt samanism?
- Cuvantul saman provine din Siberia. Asa se chemau vindecatorii siberieni si, prin extensie, occidentalii i-au numit asa pe toti vindecatorii care se folosesc de plante, de viziuni. Dar in Amazon sau in Anzi, ei nu se numesc samani. Cuvantul generic pentru ei este curandero, adica vindecator. Altii se numesc perfumero pentru ca lucreaza cu parfumurile plantelor pentru a vindeca. Dar in esenta, e vorba despre a vindeca boli fizice, vindecand cauzele lor spirituale. Unui occidental, ceea ce reusesc ei sa faca i se pare miracol, adevarata magie. O putem numi si asa, dar in realitate este vorba despre un alt tip de viziune asupra lumii. Acesti curandero stiu, la fel ca si primii crestini, la fel ca si vindecatorii din toate culturile si sistemele religioase, ca sentimentele negative, ura, mania, invidia, dusmania, dar si faptele, crima, nedreptatea, toate acestea au consecinte dramatice in plan fizic si provoaca boli, accidente, nebunie. Uneori, prin mecanisme spirituale adanci, ele se mostenesc, se transfera de la o generatie la alta. Copiii sufera pentru erorile parintilor. Asa se explica, de pilda, puterea unui blestem sau a magiei negre. Ei bine, acesti vindecatori stiu sa vada toate acestea cu ajutorul plantelor. Plantele sunt o poarta catre un alt tip de constiinta, de perceptie, iar vindecatorul trece prin aceasta poarta dincolo, unde poate vedea cauzele spirituale ale unei boli si le poate inlatura. Ca sa revin la intrebare, ceea ce numim samanism este un ansamblu de cunostinte, de tehnici, de ritualuri care folosesc pentru a vindeca. Samanul este un slujitor al comunitatii, al satului, si ceea ce pot sa va spun este ca ei au intuitii extraordinare asupra bolnavului si asupra istoriei sale de viata. Visul pentru ei este la fel de real precum un obiect atins cu mana. Samanismul lucreaza cu sufletul omului, al plantelor si al animalelor, cu sufletul pietrelor si al padurii, cu visele si cu viziunile, cu ceea ce psihologia numeste subconstient. Un curandero stie ca pamantul, apa, vantul, padurea, toate sunt vii si ca toate influenteaza omul, stie ca gandurile au o putere fantastica, ca orice lucru, inainte de a exista in realitate, este imaginat. Si folosesc toate acestea pentru a vindeca. Pentru acesti vindecatori, boala este doar un mesaj ca ne-am indepartat de la echilibru, de la forta naturii, de la armonie. Ei cred ca orice planta de pe lume poate fi folosita la ceva, pentru ca fiecare planta are un spirit. Samanii sunt aceia care, prin intermediul viziunilor, stiu ce planta sa foloseasca pentru a compensa un dezechilibru spiritual reflectat de corp sub forma de boala.

Calatoria samanica

- Concret, spuneti-mi cum procedeaza un saman pentru a vindeca un trup bolnav.
- Foarte pe scurt, mai intai face niste ritualuri de purificare a pacientului, de protectie a acestuia. Apoi intra intr-o stare pe care noi, europenii, o numim stare de transa. Cuvantul acesta ne sperie, pentru ca pentru un european, a pierde controlul mintii asupra realitatii e de neimaginat. Un saman numeste aceasta stare "calatorie samanica". Uneori, si "pacientul" face aceasta calatorie si primeste singur niste raspunsuri din realitatea extinsa in care patrunde. De fapt, aceasta calatorie este o schimbare a starii de constiinta. Inseamna mai curand a simti, decat a sti. Mai mult "a fi" decat "a face". In lumea moderna, noi "facem", dar uitam sa mai si "fim". Nu suntem atenti la ceea ce ne spun corpurile noastre si nici lumea inconjuratoare. Samanul reface aceasta punte pe care noi am pierdut-o. Legatura cu natura si cu intregul univers. De-aici vine vindecarea. E un fel de intrare in armonie. Asta foarte pe scurt. De foarte multe ori, "pacientul" unui saman traieste niste stari care-i spun, in imagini si in senzatii, care este sursa bolii si ce are de facut. Toate acestea sunt supranaturale numai in aparenta, pentru ca de fapt, asta este natura noastra adevarata, o natura legata cu lumea de dincolo, cu esenta divina a universului in care totul este egal. Aceste lucruri au existat si in Europa, dar s-au pierdut, pentru ca pur si simplu oamenii au pierdut legatura cu natura. Ceea ce mai stiu sa faca nativii sud-americani mai exista inca in locuri izolate. Inteleg ca si in Romania, dupa cate aflu.
- Da, in unele sate din Romania mai exista vindecatori populari, oameni care mai stiu cate ceva despre puterile tamaduitoare ale plantelor, care mai stiu sa faca descantece, sa vindece animale si oameni...
- E un mare noroc faptul ca aceste lucruri au supravietuit. Ceea ce-mi spuneti seamana foarte mult cu ritualurile despre care va vorbesc. De fapt, sunt lucruri foarte simple. Unele dintre ele se bazeaza pe similitudini, pe apropierea de forme. De exemplu, scoarta unui copac amazonian care seamana cu pielea de sarpe protejeaza cu adevarat de muscatura de sarpe. Radacini in forma de inima se folosesc ca potiuni magice pentru dragoste. E ca si cum natura ne-ar spune singura de ceea ce avem nevoie pentru a ne vindeca. Apoi, rugaciunile catre plante sunt asemanatoare pe toata planeta, si banuiesc ca e la fel si in Romania. A vindeca cu plante nu inseamna a folosi niste substante chimice pe care planta le contine, ci mult mai mult, a invoca spiritul plantei, a-i cere ajutorul. De aceea, atunci cand culegeti o planta, cand faceti un ceai sau alt leac, rugati planta sa va ajute, spuneti-i ce asteptati de la ea, multumiti-i. Samanismul este cea mai veche forma de medicina din cate exista. Ritualuri samanice figureaza in picturi rupestre vechi de 12000 de ani. In zilele noastre, civilizatia moderna redescopera toate acestea dupa ce a devenit clar ca omenirea se afla pe un drum gresit. Oamenii moderni nu sunt nici mai fericiti, nici mai sanatosi decat stramosii lor, in ciuda tehnologiei. Ba dimpotriva, sunt mai instrainati ca oricand de ei insisi si de univers. De aceea, asistam acum la o adevarata intoarcere la natura, dupa o perioada in care am crezut ca putem stapani natura. Noi nu putem stapani natura, ci putem in cel mai bun caz sa fim in armonie cu ea si cu fortele ei miraculoase. Unii cred ca noi vom distruge planeta. E fals. Planeta va continua sa existe. Doar noi vom disparea, daca nu ne vom intoarce acasa, la ea, la natura primara.

"Adevarata vindecare vine din interior"

- Vindecarea dvs. este, intr-adevar, un miracol. Pare ca v-a schimbat si viata. Din inginer ati ajuns scriitor si vindecator. Sunteti si saman? Puteti face vindecari la fel ca maestrii despre care scrieti in carte?
- Sunt alt om decat cel care am fost. Vad altfel lucrurile, lumea, natura si oamenii. Am invatat sa fac unele lucruri de la maestrii mei, dar cu toate acestea, nu pot sa ma numesc saman, pentru ca a fi saman presupune sa traiesti in mijlocul unei comunitati, sa fii vindecatorul ei si ea sa te recunoasca. Dar ceea ce fac eu poate face oricine, pentru ca toti suntem conectati cu natura, chiar daca nu suntem constienti de asta. Mergem la munte sau la padure sau pe malul unui rau, stim ca ne e bine acolo, ca ne place, dar nu suntem constienti de faptul ca lucrul acesta este, de fapt, efectul intoarcerii in mijlocul a ceea ce suntem cu adevarat. Pietrele, copacii, apa, pamantul au efect asupra noastra, chiar daca noi nu suntem constienti de asta. Dar atunci cand devenim constienti, atunci cand suntem atenti la toate acestea, efectul este fantastic. Asta incerc sa ii invat pe oameni prin cartile mele si prin ceea ce fac. Sa devina constienti de ceea ce sunt. Vreau sa va spun ceva. Eram paralizat in urma accidentului si samanul mi-a spus: "Nu i-ai iertat pe aceia pe care ii consideri vinovati. Atunci cand ii vei ierta, te vei vindeca". Dintr-o data, mi s-au deschis capul si inima. Mi-am dat seama ca da, purtam o ranchiuna, o manie cumplita in inima mea, o rigiditate intunecoasa. Si ceea ce simteam la nivelul sentimentelor mele se reflecta in rigiditatea corpului, a oaselor, a muschilor. Eram incremenit in dusmanie. In clipa in care am inteles, vindecarea a inceput sa se petreaca. Spuneam cu voce tare, da, i-am iertat, i-am iertat, i-am iertat. Asa se intampla si cand e vorba de vindecare. Prin starea de transa devenim constienti, vedem, simtim altfel, percepem legaturile noastre subtile cu tot ceea ce ne inconjoara si astfel vindecarea devine posibila. Occidentalii considera samanul ca pe un magician, dar in realitate el nu este decat o punte, un deschizator de drum. Eu ma consider mai curand un... consilier decat un vindecator. Adevarata vindecare vine exclusiv din interior. Din nefericire, medicina continua sa considere cazurile de vindecare drept "miracole", in loc sa cerceteze cu deschidere de ce unii oameni se vindeca si altii nu. Pretutindeni in lume exista oameni care s-au vindecat prin rugaciune, prin diete naturiste, prin apelul la preoti. Ce este rugaciunea catre Dumnezeu daca nu recunoasterea faptului ca facem parte dintr-un univers insufletit pana la ultima piatra? E vorba despre atitudine. Ceea ce emitem, aceea primim inapoi.

"Marele secret? Intrebati-va inima, nu mintea!"

- Concret, ce ar trebui sa facem pentru a fi mai sanatosi si mai apropiati de natura, in conditiile in care nu sunt prea multi samani la care sa mergem?
- Ar trebui sa devenim mai constienti si mai atenti la ceea ce ne inconjoara, oameni, plante, aer, pasari, pietre. Sa fim mai prezenti. Sa ascultam cu adevarat pe celalalt, fie el om, arbore sau o cascada. De cate ori atunci cand celalalt vorbeste suntem cu adevarat prezenti? La fel e si cu restul universului. Nu-l ascultam cu adevarat. Atunci cand iesiti la padure, ramaneti macar pentru o ora ascultand padurea, pipaiti copacii, mirositi-i, priviti-i cu atentie. Sunt vii si la fel de constienti ca si voi. Cand un copac se leagana in bataia vantului, priviti-l ca pe o fiinta vie care se misca. Facand acest lucru iesiti din izolare, si asta va spala de ganduri si de tensiuni. Faceti acelasi lucru cu iarba, cu florile si cu vantul. Nu e nimic ridicol in asta. Copiii o fac tot timpul. Intrebati-va: si daca piatra aceasta pe care o tin in mana e vie si ma poate auzi, ce i-as spune despre mine? Cine sunt eu? Asta va schimba totul. Sunt lucruri la indemana oricui, pe care le puteti face chiar si intr-un parc, atunci cand sunteti singuri. Exista un experiment faimos cu frunze de artar, pe care-l puteti face oricand, cu orice frunza. Puneti una pe pervazul ferestrei si ignorati-o. Pe cea de a doua puneti-o tot pe pervaz, dar vorbiti cu ea. Spuneti-i ca e frumoasa, ca va pare rau ca ati rupt-o, dar ca ati facut-o pentru frumusetea ei si pentru placerea de a o privi. Stiti care va supravietui cel mai mult? Cea din urma. Incercati si trageti concluziile. In culturile samanice, atunci cand vrei sa afli ceva ce pare ascuns, intotdeauna inima este cea care este intrebata. Ce simti despre cutare sau cutare lucru? Nu ce stii, ci ce simti. Cand au intrat in contact cu primii europeni, nativii nord americani, dar si cei din sud, au fost uimiti de felul in care europenii isi foloseau exclusiv mintea pentru a raspunde la intrebari. Ceea ce depaseste mintea numim irational si catalogam drept inacceptabil. In marea, adevarata realitate, inima este barometrul. Daca am sti sa ne folosim inima precum samanii, lumea noastra ar fi diferita si relatia noastra cu natura si cu ceilalti ar fi diferita. Pana la urma, acesta este sensul unei calatorii samanice: de a regasi parti pierdute din noi insine.

Cei care vor sa afle mai multe amanunte pot accesa site-ul www.efpublishing.ro

Carte de vizita

Howard G. Charing este un scriitor, pictor, muzician si terapeut britanic ale carui carti despre vindecare si samanism au fost traduse in mai multe limbi si, recent, si in Romania. Este unul dintre directorii Centrului de Samanism Contemporan Eagles Wing din Marea Britanie. Este profesor la Fundatia de Studii Samanice a doctorului Michael Harner si conduce sesiuni de vindecare samanica in Marea Britanie, in bazinul Amazonului si in Anzi. Impreuna cu Ross Heaven, un alt terapeut britanic specializat in dezvoltare personala si samanism, a scris o carte care se numeste "Shaman - Spiritul Plantelor" si in care exploreaza tehnicile traditionale ale vindecatorilor din Amazonia, Haiti si Europa. Este o carte despre vindecari si clarviziune, despre magia naturii si despre felul in care plantele ne pot schimba viata.
 
 

marți, 28 octombrie 2014

Cel mai bun suc ca să scoţi toxinele din COLON. Din 2 ingrediente ieftine


Sucul de morcovi nu este doar o bautura delicioasa, ci si una extrem de sanatoasa. Despre morcovi cel mai des se spune ca imbunatatesc vederea, insa beneficiile lor nu se opresc aici.
Dimpotriva, un consum regulat de suc de morcovi te ajuta sa slabesti, sa-ti detoxifici organismul si sa previi anumite afectiuni.
Ingredientul vedeta din morcovi este betacarotenul, compusul organic care da legumelor nuanta portocalie.
Cu siguranta consumi frevent morcovi, mai ales ca majoritatea mancarurilor au la baza aceste legume dulci si tari. Insa, in timpul procesului de gatire, se pierde o cantitate importanta de betacaroten, vitamine si minerale. Prin comparatie, sucul de morcovi neprocesat pastreaza toti nutrientii si substantele benefice din legume. Tocmai de aceea trebuie sa consumi regulat aceasta bautura. Daca nu ii cunosti toate beneficiile, ti le spunem noi.
1. Regleaza glicemia si te ajuta sa slabesti
Sucul de morcovi are un indice glicemic mediu (40) si, gratie carotenoidelor, regleaza nivelul de zahar din sange. Prin urmare, iti va conferi o energie constanta si va preveni aparitia senzatiei de foame cateva ore bune. Sucul de morcovi este satios si te ajuta sa ai un metabolism harnic, ceea ce inseamna ca poti slabi armonios.
2. Scade riscul de cancer
Betacarotenul din sucul de morcovi este transformat in vitamina A in organism, iar studiile arata ca aceasta vitamina este un antioxidant foarte puternic si poate combate radicalii liberi responsabili pentru declansarea anumitor tipuri de cancer, printre care cel de piele si cel de san.
3. Iti infrumuseteaza parul
Deficienta de vitamina A se observa cel mai usor la nivelul parului. Acesta isi pierde stralucirea si devine excesiv de uscat. Consuma suc de morcovi, deoarece vitaminele A si E din compozitia lui redau parului tau supletea de altadata.
Iata cum sa prepari un suc de morcovi din doua ingrediente:
4 bucati morcovi
1/2 bucata lamaie
2 foi menta (opțional)
Preparare
Invata sa prepari un suc de morcovi sanatos si plin de vitamine. Morcovul contine substante care ”leaga” toxinele din colon si grabeste eliminarea lor. In plus, contine o cantitate mare de fibre, deci trateaza cu succes constipatia.
morcov
1. Se spala morcovii, se taie bucati si se introduc în storcatorul de fructe.
2. Se adaugă frunzele de menta şi, dupa gust, sucul de lamaie
3. Se consuma imediat.
Calorii: 40 kcal/portie
Sursa : obiectiv.info

miercuri, 22 octombrie 2014

Singura plantă care oprește căderea părului! O ai și tu în bucătărie

rozmarinȘtiai că poți opri căderea părului și fără să arunci banii pe tratamente scumpe? Ai nevoie de un singur ingredient și puțină răbdare, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Cum trebuie să procedezi:
Atunci când mergi la piață să faci cumpărături, nu uita să-ți cumperi și o legătură de rozmarin proaspăt. Rozmarinul este un tratament bun împotriva căderii părului, dar îți și ajută podoaba capilară să crească mai repede.
La o cană de apă clocotită ai nevoie de două linguri de rozmarin proaspăt, tăiat fin. După ce apa dă în clocot, pune rozmarinul în ibric și acoperă cu o farfurioară, apoi lasă-l la infuzat 15-20 de minute.
După ce a trecut timpul – și infuzia a ajuns la o temperatură suportabilă pentru pielea ta – scurge lichidul și folosește-l pentru un masaj delicat al scalpului. Poți lăsa soluția în păr peste noapte sau, dacă nu suporți mirosul de rozmarin, lasă soluția să acționeze măcar două ore înainte să te speli pe cap. Fă-ți masca aceasta o dată sau de două ori pe săptămână.
Pentru o aplicare mai ușoară, poți turna soluția într-o sticluță cu pulverizator.
sursa: avantaje.ro

marți, 21 octombrie 2014

DESPRE ZANE IN MITOLOGIA ROMANEASCA

Artemis si cele doua surori de lapte , fiicele lui Aisepos si Britolagis formeaza in mitologia romaneasca treimea Ursitoarelor sau Ursitelor, carora aromanii le spun Mire,Albe, Harasite sau Casmete.Denumirea de ursite vine din geto-dacicul ARSIETAE - prevestitoarele, Prorocitele.
Zanelor sau Ielelor tracii le mai spuneausi SAN-TIANA sau ZAN-TIALA - '' Femei minunate'', de unde romanii au mostenit Sanzienele.
Geto-dacii o mai numeau pe Artemis si ARRUTELA - '' Conducatoarea'', de unde mitologia noastra a retinut-o pe Irodia, Doamna Ielelor.
Un alt supranume al acestei cete divine era si REPO-DERNES - '' Cele ce ii ajuta pe cei cazuti in razboi'. Tot lor li se mai zicea si ZEIRENE - '' Cele Milostive''. De la aceste denumiri tracice a ramas la romani sarbatoarea populara a Repotinelor sau Cerinelor.Aceste fecioare sfinte, care-i conduceau in cer pe razboinicii cazuti in lupta, sunt evocate si intr-un text magic, in versuri, de pe un mormant tracic descoperit in satul Kiolmen ( Bulgaria).
In mitologia romaneasca , numarul zanelor nu se mai stie, ci variaza de la un tinut la altul, inregistrandu-se si nume individuale:
ANA, BUGIANA, CATRINA, DUMERNICA,FOIOFIA, LACARGIA, LEMNICA,LIODIANA, MAGDALINA,MARINA, OGRISTEANA, PASCUTA, ROSIA, RUDEANA,RUJA,RUXANDA, SIMIOANA, SANDALINA, TIRANDA, TRANDAFIRA, ZALINA.

vineri, 17 octombrie 2014

Ziua ta de nastere spune despre tine mai multe decat crezi

Cei nascuti in zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – Tipologia A1 – Curgere si apa
Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai calda si mai frumoasa asupra iubirii. Pentru ei insisi, intregul lor destin se rezuma la “a iubi”, iar daca nu reusesc acest lucru se simt nefericiti, neimpliniti, traind cu sentimentul ca nu si-au atins menirea in viata. Se indragostesc de multe ori in viata, cu prea multa usurinta am putea spune, de fiecare data ca si cand ar fi prima si ultima oara, insa dezvolta relatii sentimentale de o natura neobisnuita, adesea furtunoase si intense. Au o natura prietenoasa si adora sa traiasca in mijlocul celorlalti, inconjurati de viata, de tumult, de agitatie si de complicatii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viata, agili, se strecoara prin stanci si oameni si in ciuda obstacolelor reusesc cumva sa iasa la suprafata. Chiar daca nu realizeaza, au capacitatea de a-i modela pe ceilalti, contribuind la evolutia lor interioara. Sunt insa si schimbatori, iar uneori, in ciuda unor
calitati remarcabile, prea umili, modesti si sensibili la gesturile
si cuvintele celor din jur.

Cei nascuti in zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 – Tipologia B2 – Foc si visuri
Oamenii B2 au visuri inalte, asteptari si cerinte de proportii cosmice de la ei insisi, iar viata lor intreaga se construieste in jurul implinirii ambitiilor si dorintelor lor secrete. S-au nascut sa descopere noi orizonturi, sa transforme in totalitate, sa arda, sa consume, sa nu se lase modelati si sa nu isi lase spiritul sa se stinga. Sunt perfectionisti innascuti si atunci cand vine vorba de ceea ce-si doresc rareori fac lucrurile pe jumatate.
Oameni B2 sunt precum focul, spontani, minunati, puternici, creativi, dominanti pana la cotropire, crezand intens in propria putere, impunand respect si admiratie, dar totodata si teama. Nu multi sunt cei care le stau neconditionat in preajma fara a nu se simti folositi, manipulati, influentati chiar si la un nivel inconstient. Cu greu incredinteaza unei persoane, fie ea si prieten, increderea lor. Pot fi numiti oricum, numai naivi nu. Isi cunosc interesele si stiu sa puna in balanta atat aspectele pozitive cat si pe cele negative ale unei chestiuni.
>>>>>>Iubirea si implinirea sentimentala ocupa un loc important in viata oamenilor B2, insa intotdeauna cautarea persoanei potrivite se aseamana prea mult cu cautarea perfectiunii. Iubirea le survine pe o cale mai anevoioasa si de multe ori constata cu tristete ca au iubit cu adevarat atunci cand relatia respectiva se afla la final. Este foarte posibil ca de-a lungul vietii sa dezvolte tendinta spre egoism, malitiozitate, insensibilitate si sa emita exigente prea mari de la partenerul de viata.

Cei nascuti in zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 – Tipologia C3 – Aer si libertate 
01 (2)
Oamenii C3 sunt nascuti sa fie liberi, sa-si exprime sentimentele, sa spuna deschis ceea ce gandesc, sa circule dupa bunul plac, sa calatoreasca, sa cunoasca, sa experimenteze dupa legile propriului arbitru, sa transmita mai departe cunostintele pe care le detin. De multe ori, idealurile lor de viata nu cunosc o reprezentare concreta si materiala, ci sunt simbolizate de alte persoane. Oamenii C3 sunt totodata extrem de pasionali si impulsivi si pot deveni dependenti de cei pe care ii iubesc, avand tendinta de a-i sufoca, de a-i absorbi spiritual.
Chiar daca detin arta stapanirii si a controlarii emotiilor, uneori deciziile pe care le iau ii sperie pe cei din jur prin necunoscutul si controversele carora le dau nastere. Daca vrei sa te iubeasca, lasa-i liberi si nu le ingradi spiritul. Sunt facuti sa simta, sa vada, sa guste, sa se delecteze cu tot ce este mai frumos pe lumea aceasta, sa experimenteze senzatii si emotii supreme. Cu greu poti fi legati de un loc, insa daca isi gasesc aici rostul, dupa lungi peregrinari, se intorc de buna voie la ceea ce au lasat in urma.


Cei nascuti in zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 – Tipologia D4 – Pamant si stabilitate 

Oamenii D4 sunt precum pamantul -consistenti, vitali, esentiali pentru existenta celorlalti, stabili, exercitand un magnetism aparte, toleranti pana la extreme, cu o minte ascutita si patrunzatoare. Sunt oameni practici, calmi, pacifisti, echilibrati, cu un simt al judecatii si al ratiunii foarte bine dezvoltat, stapanindu-si emotiile si exteriorizandu-le doar in fata acelor persoane pe care le considera a avea o afinitate cu ei. Cred in prietenie, in stabilitatea ei si o plaseaza adesea asupra tuturor celorlalte relatii interumane. Sunt insa adesea greoi, prea cerebrali, lipsiti de spontaneitate, luand deciziile cu mintea si mai putin cu sufletul.
Felul lor de a iubi este unul loial, stabilind relatii de lunga durata cu o persoana care le aduce liniste si armonie. Chiar daca vor iubi intens si se vor simti atrasi de o persoana cu o personalitate opusa lor, vor avea tendinta de a se retrage la primul semn de conflict sau neintelegere. Foarte probabil ca se vor sustrage dintr-o relatie prea pasionala sub pretextul ca nu este ceea ce isi doresc de la viata. Nu inteleg flacarile, trairea intensa si pun pe prim plan trairea echilibrata, armonioasa.

Cei nascuti in zilele de 5, 10, 15, 20, 25, 30 – Tipologia E5 – Lemn si comunicare 
01 (2)
Oamenii E5 sunt neprefacuti, sinceri pana aproape de naivitate si cred cu adevarat in existenta unei laturi pozitive in fiecare din oameni. Vor fi foarte indragiti tocmai din cauza dragalaseniei si a naivitatii lor. Dar pentru ca asteapta mult de la ceilalti, poate prea mult, se vor lovi de mai multe dezamagiri de-a lungul periplului lor existential. Experienta este cea care ii poate invata sa fie mai critici, mai putin sensibili, mai putin modelati de dorintele celor din jur. Nu-si pierd insa puritatea sufleteasca si, cu oarecare efort, vor reusi sa-si pastreze neschimbata si bunatatea interioara
Se tem de viata in sine pe care o percep prea scurta, prea fragila, prea neprevazuta pentru a realiza tot ceea ce isi doresc. O iubesc insa si incearca sa profite de fiecare clipa pe care o petrec. Cred in fatalitate si in coincidente, avand o inclinatie catre lucrurile mistice, spirituale. Uneori se percep pe ei insisi ca pe niste inadaptati. Anii copilariei sunt cei care vor influenta in mod decisiv dezvoltarea si evolutia personalitatii lor. Pun de aceea pasiune in orice lucru marunt pe care il fac. Nu privesc oricum o floare, ci ca si cum ar vrea sa extraga printr-o simpla privire misterul existentei sale. Nu percep “oricum” nici iubirea. Nu o privesc ca pe o experienta, ci ca pe “acea” experienta. Chiar daca isi gasesc cu greu sufletul pereche, relatia cu persoana iubita va fi unica.

Sursa

miercuri, 15 octombrie 2014

Cele SAPTE plante si ierburi magice care pot elimina energia negativa din casa ta

Fiecare dintre noi ne extragem energia din diferite surse pentru a ne alimenta starile emotionale, iar acest lucru poate energiza, in esenta, celulele din corpul nostru sau poate provoca o crestere considerabila a cortizolului, in functie de stimulul emotional. Exista unele plante specificie, care au fost utilizate vreme de secole, cunoscute pentru proprietatea lor de a elimina sau de a transforma energia negativa. Aceasta este fundatia pe care se bazeaza uleiurile esentiale terapeutice. Iata care sunt cele SAPTE plante si ierburi magice care pot elimina energia negativa din casa ta:
1. Busuiocul
Busuiocul este un simbol al fertilitatii. In Italia, busuiocul este cunoscut ca fiind un simbol al iubirii, deoarece fruzele sale sunt asemanatoare cu forma inimii. Busuiocul, sau planta spiritului, este un protector al familiei, iar arderea  uleiurilor esentiale de busuioc te poate ajuta sa elimini negativitatea si sa calmezi certurile de la domiciliu. Busuiocul creaza o vibratie simpatica si este cunoscut pentru capacitatea sa de a calma sistemul nervos. Busuiocul stimuleaza mintea constienta si sentimentele de fericire. Aceasta planta stimuleaza si purifica centrul energetic al inimii si stimuleaza miscarea energiei intre mainile si inima ta. Uleiul de busuioc, este, de asemenea, asociat cu clarviziunea si cu onestitatea.

2. Salvia alba
Aceasta planta, considerata a fi sacra, a fost folosita de mii de ani pentru neutralizarea energiilor negative. Fumul produs de salvia alba este recunoscut de catre indienii din America de Nord ca avand adevarate proprietati de purificare. Dincolo de traditie, stiinta confirma ceea ce acestia stiau de mii de ani. Salvia alba emite ioni negativi, acestia putand fi intalniti in aerul curat de dupa o furtuna sau in aerul curat din apropierea oceanului. Pentru stimularea energetica, puteti tampona un pic de ulei esential de salvie alba in punctele de puls ale corpului. Grecii si romanii erau de parere ca fumul de salvie alba este un promotor al intelepciunii si al acuitatii mentale. Poti folosi, de asemenea, fumul de salvie alba pentru a neutraliza energiile negative din casa ta. Prin aducerea fumului in proximitatea campului auric poti neutraliza energiile negative discordante ale aurei tale. De asemenea, beneficii exista si in cazul in care faci alegerea de a planta salvie alba in jurul casei.

3. Feniculul
Feniculul, o planta considerata a avea proprietati magice, a fost asociata cu longevitatea, cu curajul si cu taria. Feniculul alunga energiile negative datorita proprietatilor sale de purificare si ofera o protectie in domeniul campului energetic uman, promovand in acelasi timp limitele foarte sanatoase in relatiile cu cei din jurul tau. Feniculul este simbolul puterii, eroismului si succesului. De asemenea, este o planta asociata cu vindcarea, cu vitalitatea si cu virilitatea.

4. Rozmarinul
Aceasta este o planta folosita in ritualuri magice pentru a promova iubirea, longevitatea si fericirea. Mirosul uleiului esential de rozmarin este cunoscut pentru proprietatile sale de a goli mintea si de a imbunatati memoria. In mod traditional, rozmarinul era ars in templele grecesti ca o jertfa adusa zeilor si zeitelor. Arderea uleiului de rozmarin emite puternice vibratii de purificare si este folosit ca un antitod impotriva negativitatii. Rozmarinul mai este cunoscut si datorita proprietatii sale de a fortifica memoria. Rozmarinul este asociat cu prietenia, cu pasiunea, cu dezvoltarea puterii mentale si  cu prevenirea cosmarurilor.

5. Tamaia
Tamaia sporeste constientizarea taramurilor spirituale si aprofundeaza orice experienta de natura spirituala. Tamaia sporeste nivelul personal si spiritual de dragoste, dezvolta nivelul de constiinta in toate nivelurile inspirand trezirea simturilor spirituale. Tamaia reduce stresul scotand la iveala faptul ca viata noastra se afla intr-o legatura cu o alta realitate, care depaseste cu mult realitatea fizica. Tamaia este ideala in momentele de meditatie si de rugaciune. In plus, emana puternice vibratii care au capacitatea de a purifica si de a proteja spatiul interior al casei tale. Tamaia imunatateste conexiunea cu divinitatea si aduce pacea interioara.

6. Oregano
Promoveaza fericirea, armonia, iubirea, pacea, dezvoltarea psihica si economica. Ca medicament, oregano  a fost folosit vreme de secole. In medicina traditionala chineza si in medicina populara europeana a fost utilizat pentru a trata si pentru a preveni o multime de boli emotionale si fizice. Practicantii unor forme de Stregheria preparau un ceai de oregano si apoi spalau peretii exteriori ai caselor, formand astfel o bariera de protectie impotriva energiei negative.

7. Lemnul de santal
Cuprinde si imbunatateste atat bunastarea spirituala cat si fizica, atat in cazul femeilor cat si in cazul barbatilor. Acesta promoveaza protectia, clarviziunea, rugaciunea si meditatia. Uleiul esential de lemn de santal are una dintre cele mai mari vibratii dintre toate celelalte uleiuri esentiale, reusind astfel sa atraga vibratiile spirituale, sa promoveze echilibrarea centrilor energetici si sa sporesca gradul de constientizare spirituala.


luni, 13 octombrie 2014

Din legendele dacilor: Zâne şi zei la cetatea Feţele Albe



Atunci când istoria e năpădită de buruieni, ră­mân poveştile. De ani buni, peste 50, ce­ta­tea dacică Feţele Albe a fost lăsată în grija lăs­tărişului tânăr, a tufelor de mure, a urzicilor şi a mes­tecenilor pitici, iar din zidurile ei, încă albe, încă vii, au pornit şer­peşte, spre lumină, rădăcinile fagi­lor ti­neri.
Istoria a rămas ascunsă sub pământ, iar datele con­crete, pu­ţine, vorbesc de tehnica de con­struc­ţie “murus dacicus”, întâlnită la toate fortificaţiile dacice din Mun­ţii Orăştiei, de blocurile de calcar, de terasele stratificate, de sanctua­rul circular, mistuit aproape în întregime de flăcările cucerito­rilor ro­mani. Se mai vorbeşte încet, cu teamă, des­pre preote­sele zeiţei Ben­dis, care ar fi trăit aici, la Fe­ţele Albe.
Zeiţa Bendis, zei­ţa Lunii, a pă­durii, a nopţii, zeiţa magică a pămân­tului şi a fertilităţii, zeiţa dra­gostei şi a farmecelor. Di­vinita­tea adorată a dacilor, care, în cele câteva statuete găsite, poartă o su­liţă în mâna stângă şi o cupă de sa­crificiu în mâna dreaptă. Aici isto­ria se opreşte, cotro­pită mai depar­te de vegetaţia nebună şi de dez­in­te­resul autorităţilor, şi începe povestea. Povestea Feţelor Albe.

Cetatea ascunsă

Tăcerea. Ăsta a fost primul lucru pe care a învăţat să-l facă. Tăcerea smerită, tăcerea fără şoapte, tăcerea care ascultă şi nu întreabă, tăcerea căreia îi e dat să vorbească doar cu celelalte tăceri din jur, tăcerea care se hrăneşte cu linişte, tăcerea care te vindecă încet de grijă, de spaimă, de tine.
Învăţase vreme îndelungată să tacă, să se bucure în taină de asta, deşi fu­sese greu, poate cea mai grea încercare pe care trebuia să o de­prin­dă aici, în cetatea femeilor alese. Pentru că şi ea, Tepit, fusese una dintre puţinele fete care avea să le urmeze, pentru totdeauna, pe ma­rile preotese, spre lo­cul acela unde doar cele înzestrate cu har puteau ajun­­ge. Iar ele, preotesele, femeile acestea aspre şi temute, venerate şi puternice, văzuseră în ea, copila unui păstor comat, darul acela neştiut al purităţii. În lumea lor, a triburilor de păstori daci, nu exista onoare mai mare decât asta.fetele albe
Avea să se pregă­tească pentru nemurire, avea să-l întâlnească pe Zal­moxe. Şi a înţeles atunci, chiar aşa, copil, că plânsul femeilor poate fi de mai mul­te feluri, de infinit de multe fe­luri, că poţi să plângi de bucurie şi poţi să plângi, la fel de bine, de jale, şi uneori, exact ca la plecarea ei spre cetatea ascunsă, plânsul ăsta, al bu­curiei şi al tristeţii, poate veni în ace­laşi timp, din aceiaşi ochi.
A văzut asta, în ochii mamei ei. Şi a mai aflat atunci, de la tatăl ei, că băr­baţii ar vrea să plângă, dar nu îndrăz­nesc, nu ştiu cum se face, şi nu le ră­mâne de­cât să se uite, dincolo de păduri, din­colo chiar de munţi, de­par­te, tot mai departe, spre un cer pe care îl ascultă şi i se supun. Tepit ar fi vrut să plân­gă şi ea, dar nu ştia prea bine de ce.
Ochii tuturor oame­nilor pe care îi ştia au privit-o cu admiraţie şi, poa­te, invidie. Ea nu era ca ei, ea avea să meargă într-un loc în care doar cei puţini şi aleşi aveau voie să intre. Când a ajuns, împreună cu celelalte fete de o vârstă cu ea, copile, fecioa­re, fete ale atâtor vână­tori, pescari, păstori, războinici şi chiar tarabostes, Tepit a ştiut că o să păstreze din cealaltă lume, cea pe care a părăsit-o, doar ochii, privirile acelea atât de diferite ale celor care i-au însoţit co­pilăria.
Apoi a în­văţat să se obiş­nuiască, încet, cu zidurile cetăţii, cu vor­bele rare şi drepte ale preoteselor, cu făcliile aprinse ce ţineau loc de soare, a învăţat să tacă şi să asculte. Până acum.

Noaptea de Sânziene

Acum, după atâta tăcere, după atâtea şi atâtea zile care deveniseră totuna cu nopţile, în care ele, fe­cioarele, deprinseseră, la lumina făcliilor, rostul tainic al tutoror plantelor magice pe care preotesele le aduceau în cetate, acum, în noaptea asta vrăjită, pentru prima oară de când sosiseră aici, li se îngă­duia să iasă. Au ieşit, una după alta, cu cape­tele ple­cate şi sufletele pline de mirare şi de bucurie spăi­moasă, au fost legate la ochi, poate pentru ca foş­ne­tul pă­durii şi lumina stranie a pădurii să nu le tulbure prea mult simţurile, şi li s-a spus să aştepte.
Daniela_Nane_Sanziene_la_Minovici_editia_a_III-a_2009Ştiau să aştepte, ştiau şi ce trebuie să aştepte. Noaptea şi tăce­rea erau unul şi acelaşi lucru, învăţaseră tăcerea, afla­seră, fără vor­be, şi rostul ascuns al nopţii. Aştep­tau. Dincolo de vânt, dincolo de ae­rul cald care le în­fiora pielea fra­gedă, albă, de copile ce nu mai întâlni­seră soarele, dincolo de lătratul îndepărtat al câinilor din satele răsfirate pe munţi, în noaptea aceea lumea de­venea vrăjită. Şi, pentru ca vraja asta să se poată împlini, era nevoie doar ca zeiţa Bendis să-şi co­boare din ce­ruri binecuvân­tarea ei deasupra lor, a fecioarelor, a feţelor albe.
Bendis a început să crească, să învăluie, argintie şi rece, pădu­rea, frunzele au tăcut, vântul s-a potolit, au amuţit şi câi­nii. Fecioarele au fost dezle­gate la ochi. Puteau, în sfâr­şit, să privească drept minunea. Pli­nă, rotundă, tru­faşă şi atotpu­ter­nică, Bendis strălu­cea deasupra cetăţii, aproape, cel mai aproa­pe.

Ce a mai rămas din Feţele Albe

Ar fi putut chiar s-o atingă. N-au îndrăznit. Fecioarele şi-au plecat capetele la pă­mânt, au sărutat pământul, cum li s-a spus, şi au început rugăciunea şoptită pe care preo­tesele, într-o lim­bă stranie, neştiută, le-au spus să o repete. S-au ru­gat către ea, zeiţa lună, s-au rugat pentru linişte şi ros­tu­rile lumii.
Cercurile de foc au fost aprin­se, şi una câte una, fecioarele au intrat înăuntrul flăcă­rilor acelea. Tepit a intrat în cercul ei. A simţit vâlvă­tăile, căldură grea, istovitoare, gata să o înăbuşe, să o trântească la pământ, să-i pârjolească pielea fra­gedă. A simţit că se sufocă şi a simţit că e prea mult, a simţit că mintea vrea să-i părăsească trupul şi că buzele încep să-i rostească vorbe străine, ca ale preoteselor.
A sim­ţit flăcările strân­gându-se în jurul ei, a simţit cum se duce. Fumul greu, şerpesc, se încolăcise în jurul ei, lumea s-a rotit fără sens, ar fi vrut să ţipe, dar uitase cum se face asta. Apoi a zărit-o. Acolo sus, deasupra flăcărilor şi a tru­pu­­rilor de copile, veghea ea, luna, marea zeiţă Bendis. Tepit i s-a încredinţat ei, a ştiut că din lumina poleită din argint va veni liniştea şi puterea.Fetele Albe-apeduct
Flăcările au în­ce­put să dea înapoi, dogoarea lor, ca prin farmec, a în­ce­tat să mai existe. Tepit le-a privit în ochi pe preotese, iar ele, pentru prima oară, după atâta amar de timp, i-au zâmbit. I-au întins mâna, iar Tepit a trecut prin mijlocul flăcărilor fără să se ardă, fără să mai sim­tă altceva decât bucurie.
Trecuse încerca­rea, Bendis era cu ea, se purificase. Toată noap­tea aceea, fecioarele care o primiseră pe zeiţa lună să le vegheze sufletul au dansat, într-o săr­bă­toare nebună, prinse una de alta, într-o horă care a prins să se învârtească ameţitor. Dan­sau pentru lumină şi viaţă, pentru noapte şi moarte, pentru lumea de aici şi lumea de dincolo.
Dansau pen­tru totdeauna, trecuseră hotarul străveziu din­tre viaţă şi moarte, deveniseră zeiţe. Ochii li s-au deschis atunci şi au văzut luminile fiecărei frunze şi plante, magia din lucruri, puterea din cer. Ben­dis le însoţise hora nebună. Se apropiau zorile, trebuiau să intre în cetate. Miracolul cel mare avea să se întâmple în curând.

Cea mai frumoasă femeie de pe pământ

Timpul care urma să treacă de­venise o sărbă­toare. Fecioarele tă­ceau mai departe, doar că acum de­veni­seră egalele preoteselor, erau pre­gă­tite, menirea lor le ridica deasupra lumii. Lu­mina soarelui nu ajun­gea la ele, ci doar plantele, pe care ştiau să le cunoască, fără greş, cu ochii închişi.
Le sim­ţeau puterile tă­măduitoare, plante pentru boli, plan­te pentru descân­tece, plante pen­tru fertili­tate, plante vii, plante rele, plante care vorbesc şi se deschid înăuntrul tău, bu­ruieni otrăvitoare ce trebuie arse ca să alun­ge duhurile. Li se îngăduia une­ori să cânte, iar ele cântau. Nunta lor avea să se petreacă în curând.
Iar ziua aceea venise. Îmbrăcată în alb, strălucitoa­re şi aproape plu­tind, Tepit a ieşit, însoţită de marile preotese, atunci când lumina încă nu răzbise la porţile ce­tă­ţii. Avea să mear­gă în tăcere, printr-o pădure care le vorbea, avea să treacă un râu şi să tot coboare, legată la ochi, spre valea sacră a Sarmisegetuzei şi apoi mai departe, spre muntele sfânt, Ko­gaion.
zanaEra aşteptată de întreaga suflare a tri­burilor dacice. Tarabostes bătrâni, purtând comance de blană de miel tunsă mărunt, preoţi cu bărbi uriaşe, războinici, oa­meni simpli aşteptau să so­sească cea mai vrednică dintre feţele albe, fecioara crescută de preo­tese în ceta­tea lor tainică, departe de lume şi de lumina soarelui.
Focurile ardeau încet, era vremea ca lumina să ves­tească o nouă zi. Noaptea s-a dat la o parte, pe cer, un timp, au ră­mas împreună şi lună, şi soare. Tepit ajun­sese. Lumea şi-a plecat ochii, cu veneraţie.
Era frumoasă, îmbrăcată toată în alb, cu faţa radiind de pri­mele raze ale dimineţii. Cea mai frumoasă femeie de pe pământ. Tepit ştia asta, se sim­ţea privită, admirată, iubită, respec­tată. Pentru asta trăise. Ea, fiica unui păstor din munţi, era, atunci, în ziua aceea care tocmai în­ce­pea să crească, cea mai de seamă fiinţă născută vreodată.
Urma să de­vină femeie. Nu-i era teamă, se în­treba poate cum o să fie, mândră de destinul său, aş­tep­tând să se îm­pli­nească minunea. Preotesele au început să se roage pe altarul de jertfe, un bolovan teşit şi lun­guieţ, un preot, cel mai bătrân, a sacrificat un berbecuţ negru. Cuţitul a spin­tecat burta animalului, mâna bă­trânului i-a scos la iveala inima.
Pe fruntea sa brăz­da­tă a lăsat să cadă o mică pată de sânge. Apoi s-a rugat, mai întâi înspre lună, apoi înspre soare. Vântul, până atunci tăcut, a început să bată cu putere. Zalmoxe răs­pundea. Inima berbecului a fost aruncată pe rug. Apoi s-a lăsat liniş­tea.
De Tepit s-au apropiat preote­sele. “Să nu-ţi fie fri­că”, i-au spus, “eşti nemuritoare”. “Să nu-ţi fie frică”, i-au spus şi preoţii, “tu vei vorbi cu Zalmoxe, doar tu ai darul să porţi rugăciunile noastre”. Să alunge arşiţa, furtunile şi boala. Să înde­păr­teze răul şi pe toţi acei soldaţi în­veşmântaţi în fier care pârjolesc pământurile dacice. Din rândurile războinicilor, purtă­torii de dra­coane au înălţat balaurii cu trup de piele şi capete de aramă.
Alţi războinici, puţini, au ieşit din rând şi au înfipt adânc, lângă piatra jertfelor, suliţele în pământ. Bendis a pălit, învinsă de soare. Tepit a închis ochii şi a zâmbit. Războinicii au ridicat-o uşor, ca pe un fulg, au legănat-o un timp, apoi au azvârlit-o în sus, spre cer, spre lumină.
Tepit s-a tot ridicat, sus, foarte sus, până la soarele pe care nu-l mai văzuse de atâta amar de vreme, apoi, trupul ei alb a coborât încet şi s-a aşe­zat, odată şi pentru totdeauna, în suliţe. Zeul a pri­mit-o.

Pădurea vie şi pădurea moartă

Ochi. Sute de ochi te privesc acum de pe fagii tineri crescuţi în devălmăşie, odată ce ai început să urci panta abruptă spre Feţele Albe.
Pădurea asta, rasă de pe faţa pământului de defrişările sălbatice ale so­vie­ticilor din anii ’50, şi-a găsit calea spre lumină şi a aco­perit, iarăşi, toată coasta dealului Muncelul. Oamenii n-au putut s-o înfrângă, pădurea, pur şi simplu, trebuia să existe, trebuia să crească la loc, o dată şi încă o dată, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Nu se putea altfel.
Lumina, abia furişată prin desişul de un verde crud, pare că se odihneşte, ici şi colo, pe potecă, pare să-ţi arate drumul, să te călăuzească prin inima unei tăceri asurzitoare, spre un loc vechi, uitat, tăinuit, miraculos, dar viu, încă viu. Şi nu e doar asta. Simţi, iar odată ce simţi, vezi că razele soarelui rămân suspendate, că plu­tesc, ca un abur auriu, prin lăstărişul ăsta tânăr, pentru ca, mai apoi, să coboare uşor, să îmbrăţişeze copacii, să se lipească strâns de ochii lor stranii. cetatea dacica fetele albe
Sigur, îţi spui, sunt doar nişte simple noduri crescute pe fag, dar parcă niciodată nu ai văzut atâtea, parcă niciodată nu te-ai simţit privit de atâţia ochi lemnoşi deodată. Şi ar mai fi şi lumina asta care se prelinge pe trunchiurile subţiri, lumina asta care izvorăşte de-a dreptul din nodurile cu pupile şi irişi, lumina asta care arată mai mult a la­crimi, lacrimi albe, despre care nici nu ştii dacă sunt de bucurie sau de tristeţe.
Nici nu contează. Mergi mai departe, pădurea e tânără, pădurea e verde, pădurea e vie, ţi se pare că pe aici n-a mai trecut nimeni, nicio­dată, n-ai încotro, urci, mergi mai departe.
Pârâul Alboanei, pe care trebuie să-l treci, sărind din piatră în piatră, se dovedeşte, însă, un hotar nevă­zut. De parcă, la fel ca pe un tărâm aflat în puterea unor forţe neştiute, o vrajă grea s-a abătut asupra pă­durii şi a preschimbat fagii tineri în brazi. Dar nu e doar atât.
Poteca ascunsă sub covorul de cetină uscată te poartă înăuntrul unei păduri cu totul şi cu totul uscate. O tăcere de moarte s-a înstăpânit aici, brazii au crescut nebuneşte, s-au sugru­mat unul pe altul, într-o luptă feroce pentru lumină, care i-a lăsat fără viaţă. Abia sus mai poţi vedea unele crengi rare, încă verzi, ce se zbat să ajungă la soare.
Oricât de grea şi de nefirească ar fi tăcerea într-o pădure moartă, o mie de vorbe neştiute se aud în jurul tău. Da, o pădure moartă se vaită şi plânge mai mult decât una vie. Şi e bine să nu fii singur atunci când păşeşti pe poteca asta, pentru că niciodată, chiar ni­cio­dată!, nu-ţi va fi dat să în­tâl­neşti nişte brazi care să vor­bească mai mult.
De jur îm­pre­jurul tău, crengile veştejite cu trunchiuri moi se mişcă una înspre cealaltă, fără ca vântul să bată vreo clipă. Brazii se jelesc, scâr­ţâie, îţi povestesc, într-o limbă ui­tată, po­veşti de demult, uitate şi ele. Te opreşti. Asculţi.
Te gândeşti dacă vei mai ajunge vreodată la cetatea aceea despre care se ştiu prea puţine lucruri, ce­tatea aceea care se află la nici două ore de Sar­mi­sege­tuza Regia, cetatea temutelor preotese dacice, cetatea fe­cioarelor, ele, ce au devenit, poa­te, mai târ­ziu, iele, Feţele Albe. Un marcaj pierdut te scoate la lumină, te poar­tă dincolo de pădurea moartă a bra­zilor ce-ţi vorbesc. Ai ajuns.

Ruine

După urcuşul ăsta, nu atât istovitor, pentru că din Valea Albă, drumul prin­cipal de acces spre Regia, până la Feţe­le Albe, nu faci mai mult de 40 de mi­nute de mers grăbit, cât ciudat şi tul­burător, vederea cetăţii îţi trezeşte doar nedumerire. Te-ai fi aşteptat la altceva odată ajuns, te-ai fi aşteptat, poate, ca toate semnele magice pe care le-ai întâl­nit pe drum să se împlinească, iar aici, totul să devină altfel.
cetatea dacica fetele albeNu-i aşa. De vină, fără doar şi poate, sunt şi auto­ri­tăţile, care au lăsat ruinele să se aco­pere de vegeta­ţie, de vină sunt şi ar­heo­logii care, din 1953 încoace, nu s-au mai învrednicit să scoa­tă la lu­mi­nă secretele de aici.
Tot ce vezi, odată ce ai răzbit până în locul ăsta, sunt câ­teva pietre şlefuite, urmele unor terase (se spune că ar fi fost peste 30), ră­mă­şi­ţele unui sanctuar circular, un jgheab prin care apa era adusă în cetate şi, pentru că nu se putea altfel, un panou plantat de Direcţia Silvică Deva, în mijlocul poie­nii, ca să ai sentimentul că ai ajuns, to­tuşi, la capăt de drum.
Priveşti în jur. Cauţi o vreme negăsitul. Nici tu nu ştii prea bine ce cauţi, în orice caz, nu acele comori da­cice deasupra cărora, vorbesc bătrânii, ar dansa flă­cări violet. Dacă erau să fie aflate, au fost aflate de mult. Ici, colo, se zăresc blocurile de calcar ecarisate, cele pe care le ştii de la mai toate cetăţile din Munţii Orăştiei.
Rădăcini, buruieni, licheni care înghit încet istoria, ferigi, frunze uscate, umbră. E tot ce rămâne dintr-o civilizaţie, odată ce veacurile şi nepăsarea urma­şilor se aşează încet peste ziduri. Ai vrea să simţi energia locului pe care oamenii o caută, orbeşte, şi în zilele de azi. N-o simţi.
De vină s-ar putea să fii tu, obo­­situl, orăşeanul, necredinciosul, cel care ştie să ex­plice logic ce înseamnă ochii crescuţi pe fagi, de ce se usucă pădurea de brad, cum şi în ce fel şi-au cons­truit dacii cetăţile, cum şi în ce fel au cucerit romanii pă­mân­turile astea. Lucrurile ştiute, pentru care există cărţi şi oameni care să-ţi vorbească nestingherit. Dar aici, la Feţele Albe, nu e vorba doar de asta.
E vorba că poveştile mereu puse la îndoială spun lucruri care s-ar putea să aibă temei. Lucruri bănuite, despre zeiţe ale lunii şi ale sacrificiului ritualic, des­pre preotese care să le slu­jească, care să cu­noas­că ros­tul plantelor şi al farmecelor, despre fecioare care n-au mai văzut lumina soarelui decât în ziua în care au ajuns să fie sacrificate. Fe­cioare ale căror feţe nu pu­teau decât să ră­mâ­nă albe. Feţele Albe.
Se spu­ne despre ele că le era îngă­duit să iasă din cetate doar în Noaptea de Sân­ziene, se spu­ne că atunci ar fi tre­cut prin mai multe ritualuri de ini­ţiere. Dovezi nu există, dar au rămas legen­dele. Bas­mele acelea despre iele, femeile zălude care dan­sau noap­tea în mijlo­cul cer­cu­rilor de foc, po­veş­ti­le, atâ­tea şi atâtea po­veşti, des­pre fecioarele care tre­buiau sacri­fi­cate, una câte una, pentru ca ba­laurul sau duhurile rele să nu se apro­pie de tărâmul oamenilor.
Bas­­me­le ră­mân, iar ele, cu un fir in­vizibil, se leagă foarte bi­ne de adevărurile con­crete despre care vor­besc istoricii: preo­tese, sa­cri­fi­cii, daci. Poate că, ajuns în­tr-un astfel de loc, înier­bat şi pără­ginit, care încă mai aşteaptă vremu­rile în care să ţâşnească spre lu­mină cu adevărat basme­le, legendele, ima­ginaţia şi puţinul adevăr istoric sunt singurele care sunt în sta­re, laolaltă, să dezgroape neştiutul.
Ar mai fi do­vezi, niciodată istorice, nicioda­tă concrete despre asta: o pădure tânără de fag cu sute, mii de copaci pe care au crescut ochi, un pârâu, ca un fir invizibil între două tărâmuri, o pădure de brad us­ca­tă care îţi vorbeşte.
Ar mai fi şi pacea pe care o simţi aici, printre ruinele Feţelor Albe, ar mai fi şi soarele care te îmbie să mai stai, până când şi tu, odată cu pie­trele, odată cu istoria, vei fi acoperit, încet, de ierburi, rădăcini şi umbră. Totul e doar să crezi: miracolele încep de aici.

Oamenii cu fluturi în cap

Şi sunt mulţi, foar­te mulţi oameni ca­re au nevoie să creadă. Fiecare, după chi­pul şi asemănarea lui. Lucre­ţia Râm­betea, femeia din Grădiştea Muncelului care merge în fiecare zi, mai bine de două ore, ca să ajungă la cetatea Sarmi­segetuza Regia, pe care o are în grijă, îi cunoaşte pe toţi.
Pe mulţi îi numeşte “oameni cu flu­turi în cap”. Pentru că mulţi, în nevoia lor oarbă după o cre­dinţă mai pură, mai dreaptă, îşi întoc­mesc tot felul de ritualuri, care de care mai ciudate, ca să-i sărbăto­rească şi să se închine strămoşilor daci.
Dacă unii fac şi ei sacrificii ritualice, iar alţii se roa­gă creştineşte, dacă mulţi rostesc in­can­taţii sau sărută pământul, mulţi sunt şi cei care susţin că zeităţi sau preotese dacice li s-au ară­tat aievea. Lucreţia Râm­betea nu-i crede. În atâţia ani de când are meseria asta, de îngri­ji­toare a Sar­misegetuzei, nu a auzit, nu a sim­ţit, nu a văzut flă­cări circulare, zeităţi în­veş­mân­tate în alb sau ochi vio­leţi care să te pri­vească din ruine.
Însă dovezile trecerii acestor oa­meni sunt la tot pasul. E de ajuns să te abaţi un pic din poteca ce merge spre Feţele Albe, ca să gă­seşti candele aşezate în cerc, care au ars, probabil, pen­tru rugăciune. La fel şi în mijlo­cului sanctuarului din cetate, la fel şi la Regia.
Oamenii au nevoie să creadă, oa­menii vin şi caută sensuri şi ros­turi stră­vechi. Ca femeia şi bărbatul care au adormit în mij­locul pietrelor, la Feţele Albe, pentru ca, în miezul nopţii, să ceară, înspăi­mântaţi, adă­post în sat. Văzuseră lupul, iar asta a fost prea mult.
Aici, la Regia, chiar lângă Soarele de An­de­zit, nu se va supăra nimeni dacă vei închide ochii. S-ar putea ca celălalt soare, cel de sus, să te îmbie să aţipeşti o vreme. Şi s-ar putea să vezi aievea, ca în orice vis, tarabostes bătrâni, pur­tând comance de blană de miel tunsă mă­runt, preoţi cu bărbi uriaşe, răz­boinici, oa­meni simpli, adunaţi laolaltă, luminaţi de flăcări şi de primele raze ale dimineţii, aşteptând.
Apoi, îmbră­cată în alb, strălucitoare şi aproape plu­tind, o vei vedea pe ea, pe cea mai fru­moasă fe­­meie de pe pământ. Vei şti şi cum o cheamă: Te­pit. Faţa ei albă su­râde. Povestea începe aici.
sursa: Formula-AS

vineri, 10 octombrie 2014

MESAJUL ZANELOR PENTRU LUNA OCTOMBRIE


Chiar daca ne va fi greu o perioada, suntem aici ca sa rezistam si sa ne ridicam, sa evoluam.
Din covorul de frunze ruginite, se vor ridica mladitele unor fiinte noi, unor copaci noi care vor creste, se vor dezvolta din ce in ce mai mult si vor inlocui/ vor revigora sufletele noastre obosite.
Mladitele trebuie ingrijite cu incredere chiar daca par firave, din ele, spre cer se vor ridica copaci plini de forta.
In aceasta perioada trebuie sa fim atenti la radacinile noastre, pentru ca s-ar putea sa se deterioreze din cauza ''vantului'' ce bate din toate partile.
Sa lasam copacii tineri sa creasca si sa ingrijim mladitele care au incoltit mai devreme printre frunzele moarte.
Sufletul nostru este un copac.
Urmeaza-ti calea si nu te abate de pe ea''

''Toamna aceasta se anunta a fi o toamna apriga.Soarele va straluci mai putin si copacii vor tremura de frig.Suntem la poalele unei schimbari importante, sub toate aspectele: schimbari de imagine, schimbari mentale, schimbari financiare ...chiar schimbari de'' look.''
Multumesc Zanelor, multumesc Entitatilor de Lumina care mi-au transmis acest mesaj.
Namaste
TOAMNA/ CONECTEAZA-TE CU NATURA/IUBESTE VIATA !



Carti Oracol Ingeri Flori

miercuri, 1 octombrie 2014

VINDECAREA CELOR ȘAPTE CHAKRE CU AJUTORUL PLANTELOR


Binețe, dragă cititorule!
Astăzi te invit să facem o mică abatere de la obișnuință. De această dată îți prezint un text care nu este creația mea, ci doar l-am tradus și adaptat.
În munca mea zilnică de medic și terapeut obișnuiesc să recomand pacienților produse din plante. Fie că sunt sub formă de ceaiuri, tincturi, creme, unguente, capsule, comprimate sau drajeuri, leacurile din plante își fac treaba extraordinar, ajutând la recăpătarea stării de bine pe care omul a pierdut-o sau rătăcit-o puțin.
În căutările mele de a afla răspunsuri legate de boală și de sănătate, am ajuns să studiez tot ceea ce mi se părea că mă putea ajuta să înțeleg această creație uluitoare, corpul uman. Mi-am dat seama rapid că tratând doar fizicul nu se ajunge la niciun rezultat durabil. Trebuia să mai fie ceva, dar ce?
Așa am descoperit chakrele, meridianele energetice, câmpurile, aura, astrologia, biorezonanța și Noua Medicină Germanică, și mi-am dat seama că esența este aceeași: omul este un tot unitar și nu putem trata doar un singur aspect - fizic, psihic, mental, energetic, spiritual - și să le ignorăm pe celelalte.
În căutările mele am descoperit două texte care mi se par importante, pe care le-am tradus și le-am unificat în unul singur pentru a-l aduce în fața voastră și a-l prezenta întru informare.
Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți ține companie pe drumul croit de cuvinte. Iar dacă îți place sau nu, dă-mi de veste, rogu-te.
Lectură plăcută!




                                                  *    *    *    *    *    *    *

Plantele au fost folosite de mii de ani pentru a trata diferite boli, a câștiga înțelepciune și pentru a ne ajuta să ne conectăm la natură. Există manuscrise datate din 2500 Î.C. în care sunt descrise diferite plante și proprietățile lor vindecătoare. În India există câteva manuscrise  vedice (Vedas) în care sunt menționate tratamente ale bolilor cu ajutorul ierburilor și a plantelor.
Plantele au o frecvență de vibrație acordată la corpul și psihicul uman. Aceste calități vibraționale ale plantelor pot ajuta la echilibrarea, vindecarea și energizarea celor șapte chakre principale ale omului. Componentele plantelor interacționează cu sistemul nostru energetic, îndepărtând toxinele din sânge, îmbunătățind circulația sanguină și reglând nivelul de oxigen din țesuturi.

Dacă am ști să folosim în mod corect ierburile, ne-am putea menține echilibrul mintal, fizic și sufletesc.




Chakrele sau centrii energetici acționează ca niște mici filtre ce fac legătura între corpul fizic și lumea înconjurătoare, permițând intrarea energiei universale și ieșirea ei din câmpul energetic subtil. Părinții și grupurile sociale de care aparținem ne inoculează credințe ce ajung să fie depozitate în acești centri energetici. Gândurile altor oameni, emoțiile și proiecțiile pot sta în calea propriului nostru adevăr. Informațiile stocate la nivelul chakrelor ne ajută să învățăm și să ne dezvoltăm.

Lucrul cu aura și cu centrii energetici poate fi considerat o formă de medicină preventivă. Conectarea conștientă la câmpul nostru energetic ne permite să amplificăm gândurile și emoțiile pozitive, dar și să le curățim pe cele negative înainte ca ele să ne afecteze sănătatea.
Fiecare chakră ne ajută să trăim diferite experiențe.

Iată câteva plante folosite în echilibrarea celor șapte centri energetici ai corpului.

Prima chakră, chakra rădăcină - MULADHARA

Este localizată la baza coloanei vertebrale. 
Ne conectează la Pământ, de unde primim nutrienții esențiali pentru supraviețuire și unde se deversează toxinele eliminate din corp.


Una din cele mai importante lecții pe care le avem de învățat cât ne aflăm în corpul fizic este cum să rămânem conectați, în mod conștient, la sufletul și sinele noastru spiritual, în timp ce avem grijă de aspectul fizic. Pentru mulți dintre noi este foarte greu să rămânem ancorați sau împământați.

O parte importantă a planului divin de viață armonioasă pe această planetă este acela ca majoritatea medicamentelor de care avem nevoie să poată fi cultivate natural, să crească ușor și să poată fi găsite în orice grădină.  
Chakra bază – MULADHARA – nu numai că ne asigură împământarea fizică, dar ne asigură și ancorarea temporală, menținându-ne în momentul prezent.

O chakră a bazei dezechilibrată poate duce la apariția de probleme la nivelul picioarelor, tălpilor, rectului, zonei sacro-coccigiene a coloanei vertebrale, a sistemului imunitar, la depresii și deficiențe autoimune.


Rădăcina de PĂPĂDIE – ne ajută să rămânem conectați, în mod conștient, la corpurile noastre, și să realizăm alinierea, sincronizarea și manifestarea scopului sufletesc. Foarte utilă în special în această perioadă de schimbări economice care ne pot atrage în haosul lumii exterioare, rădăcina de păpădie ajută la eliminarea frustrărilor și menținerea concentrării pe drumul pe care îl avem de urmat. 

Are proprietăți extraordinare în tratamentul depresiei, a problemelor de colecist (fiere) sau a hipertensiunii arteriale. Combinată cu alte rădăcinoase: morcovi, cartofi, păstârnac, ridichi, ceapă și usturoi, rădăcina de păpădie poate avea un efect de liniștire al chakrei întâia, Muladhara.

A doua chakră, sacrală – SWADHISTHANA

Este localizată sub ombilic, între cele două ovare la femei și aproape de prostată la bărbați.

Conferă empatie, creativitatea pură, atenție, expresia senzualității neumbrită de ego.


Când chakra este echilibrată, există o comunicare și o intimitate excelentă cu partenerul(a). De asemenea, se trasează limite sănătoase în relații, împiedicându-se empatizarea excesivă cu alții până la nivelul de a fi răniți sau a ajunge confuzi în legătură cu noi și cu alegerile noastre. Să ne relaxăm și să ne amintim că jocul vieții poate fi foarte amuzant!

Când acest centru este blocat, pot apărea dezechilibre alimentare, probleme ale căilor urinare și organelor genitale, dureri de cap ocazionale, febră și dezechilibre emoționale.

Gălbenelele (Calendula) – este o plantă ușor de cultivat, iar consumul ceaiului din această plantă ajută la creșterea creativității în toate domeniile vieții.

Gardenia – este o altă plantă extrem de utilă pentru chakra sacrală. Se poate utiliza rădăcina și uleiul obținut prin presare, precum și floarea, aceasta având efect de liniștire a simțurilor, ceea ce îi conferă statutul de plantă a fericirii.


Lemnul de santal – ajută la vindecarea multor forme de infecție și stimulează regenerarea celulelor. Se poate aplica uleiul de santal direct pe corp înainte de a face duș, sau se poate folosi ca aromoterapie în casă.

Coriandrul, feniculul, lemnul dulce, scorțișoara, vanilia, roșcovele, ardeiul, semințele de susan, semințele de chimen – sunt alte plante benefice pentru chakra a doua, sacrală.

A treia chakră, a plexului solar – MANIPURA

Este centrul puterii emoțiilor și al controlului de sine pozitiv. 

Atunci când apare o  situație în care ne simțim neputincioși, putem simți o tensiune sau un „nod” în stomac. Oamenii care trăiesc lăsându-i pe alții sau altceva din exterior să le hotărască viața, pot ajunge la ulcere digestive în plan fizic. Majoritatea bolilor își au originea în probleme emoționale nerezolvate care încetinesc sau opresc curgerea energiei vitale și influențează regenerarea celulară.

Dacă chakra este blocată, avem tendința de a ne simți nedemni, că nu merităm nimic, și cu o stimă de sine foarte scăzută. Starea emoțională tinde spre depresie și anxietate. 

Apare tendința de a ne îndoi de orice și de a nu avea încredere în ceilalți, ceea ce atrage după sine o sumă de probleme la nivel fizic: digestie deficitară, ulcer, diabet, boli ale ficatului și rinichilor, anorexia (lipsa poftei de mâncare), bulimia (mâncatul în exces) și chiar tumori intestinale.

Pentru a debloca energia se poate utiliza  lavanda, nalba mare, bergamotul sau/și  uleiul de rozmarin.

Bergamotul este un fruct benefic pentru tractul digestiv, având rol de accelerare a digestiei și scăderea tensiunii în pereții intestinali.

Locuitorii din zona mediteraneană consideră rozmarinul o plantă esențială pentru funcționarea optimă a stomacului și intestinelor. Se poate utiliza fie ca frunze adăugate în mâncare fie ca ulei adăugat la gătit.
Nalba mare – relaxează, de asemenea, chakra a treia și scade eforturile noastre de a controla viața. Relaxează mușchiul diafragm și ajută la normalizarea respirației, iar acest lucru aliniază acțiunile noastre la planul divin prevăzut pentru fiecare. Atunci când simțim că vrem să grăbim finalizarea unei situații sau a unui plan, sau că suntem prea implicați în rezolvarea acestora și nu mai vedem rezultatul, un ceai sau câteva picături de tinctură de rădăcină de Nalbă mare ne ajută să renunțăm la dorința de a controla prezentul, și de a-l accepta așa cum este.




Alte plante cu efect benefic asupra centrului puterii sunt: anasonul, țelina, scorțișoara, lăcrămioara, menta, ghimbirul, melisa (roinița), turmericul, chimenul, fenicul.

Chakra a patra, a inimii – ANAHATA

Este centrul iubirii, al compasiunii și al iertării, locul în care se întâlnesc și se integrează energiile joase de la primele trei chakre cu energiile înalte ale centrilor superiori.
Pe măsură ce ne deschidem centrul inimii, energiile cosmice superioare și energiile telurice inferioare se întâlnesc în inimă, ies prin brațe și ajută la manifestarea sentimentelor de iubire. Echilibrul între energia primită și cea dată arată o chakră a inimii deschisă.

Când ANAHATA este blocată, ne simțim deconectați de la ceea ce ne înconjoară și întâmpinăm greutăți în a ne iubi pe noi și pe ceilalți. 

La nivel fizic apar probleme de circulație periferică, lipsă de empatie (înțelegere) la nivel emoțional și lipsă de devotament la nivel spiritual.

Multe probleme legate de iubire, suferință, ură, furie, gelozie, frică de trădare și de singurătate, dar și de abilitatea de a ne vindeca pe noi și pe ceilalți sunt legate de chakra inimii.

Măceșul, sub formă de ceai sau tinctură, poate crește încrederea în viață și ne încurajează să avem încredere în a ne asculta inima. Ajută și la întărirea, în plan fizic, a inimii și a vaselor de sânge. Se poate purta un săculeț cu fructe de măceșe în zona inimii, iar asta ajută la conectarea persoanei la aspectele sufletești ale relațiilor și nu pe diferențele de personalitate, ceea ce crește forța iubirii.
Piperul Cayenne, iasomia, trandafirul, lavanda, maioranul, busuiocul, salvia, cimbrul, coriandrul, pătrunjelul sunt, de asemenea, benefice pentru sănătatea inimii.

Chakra a cincea, a gâtului – VISHUDDHA

Este responsabilă pentru exprimarea de sine și comunicare.

Când funcționează corect, vorbirea devine plină de înțelepciune, de o vibrație înaltă, ajutându-ne să ne comunicăm clar intențiile.


Cu toții ne-am simțit, uneori, oprimați atunci când nu ne-am putut spune părerea sau expune adevărul nostru. Acesta este semnalul de blocaj al centrului comunicării.

O chakră a gâtului dezechilibrată duce la probleme de tiroidă și laringite la nivel fizic, la dependență emoțională în plan emoțional, la o gândire neclară în plan mental și la nesiguranță la nivel spiritual. 

În această situație putem vorbi fără a gândi ce spunem și avem probleme în a ne exprima în mod natural. Tot aici apar și stările de nervozitate, fricile și anxietățile.

Trifoiul roșu (floarea) ușurează comunicarea și exprimarea de sine. O cană din acest ceai poate debloca emoțiile și gândurile care așteaptă să fie exprimate.


Când vrei să-ți îmbunătățești comunicarea cu partenerul(a), copiii sau cu colegii de muncă, consumă împreună cu ei ceaiul din această floare. Astfel, emoțiile îngropate adânc în așteptarea cuvintelor care să le elibereze sunt puse în mișcare. Florile de trifoi roșu cresc peste tot, în iarbă, în zonele de câmpie, putând fi la îndemâna oricui să le culeagă. Pot fi consumate fie ca atare, în salate, fie sub formă de ceaiuri sau tincturi.

Studii efectuate de Centrul Medical al Universității din Maryland au arătat că lămâița (roinița sau melisa sau iarba stupilor) poate vindeca multe afecțiuni, inclusiv cele de tiroidă.

Eucaliptul,sub formă de ulei, are rolul de a decongestiona zona prin simpla ingerare a câtorva picături.

Podbalul (iarba morților), menta (izma), salvia, sarea și citronela (iarba lămâioasă sau lemongrass) sunt, de asemenea, benefice pentru centru gâtului.

Chakra a șasea, ochiul al treilea – AJNA

Este asociată intuiției, clarviziunii și glandei pineale (epifiza).

Când este blocată, ne lipsește imaginația și intuiția, iar aceasta duce la incapacitatea de a lua hotărâri și la auto-dezamăgire. 

În plan fizic, blocajele la acest nivel pot duce la probleme de ochi sau/și de urechi, dureri de cap, migrene, insomnie și chiar ca coșmaruri.

Menta, iasomia și silurul (Euphrasia stricta sau floarea ochiului) sunt plante care ajută la deschiderea celui de-al treilea ochi.

Silurul ne ajută să onorăm lecțiile pe care le primim din toate domeniile vieții, să vedem atât partea luminoasă cât și pe cea întunecată a întregului, fiind benefică în tratamentul problemelor oculare.


Când ochiul al treilea se deschide, apare tendința de a vedea totul, ceea ce poate duce la stări de confuzie și depresie.

Reînvierea emoțiilor ascunse și învățarea să avem încredere în amintirile noastre, sunt căile de recunoaștere ale darurilor intuitive cu care ne-am născut cu toții. Transformarea întunericului sufletesc și a tăcerii într-un loc al luminii și păcii, duce la rafinarea percepțiilor subtile.

Menta și-a dovedit utilitatea în tratamentul depresiilor, migrenelor și a problemelor de memorie. De asemenea, asigură conexiunea dintre minte și corp.

Ienupărul, pelinul, macul, rozmarinul, lavanda și semințele de mac ajută la energizarea și vindecarea dezechilibrelor apărute la nivelul centrului celui de-al treilea ochi.

A șaptea chakră, a coroanei – SAHASRARA

Este localizată în creștetul capului.
Ne conectează la energia divină universală. 
Este asociată înțelepciunii, iluminării și transcendenței.

Când este curată și se deschide, vom simți uniunea cu divinitatea și cu iubirea cosmică, iar frecvența noastră unică se acordează orchestrei Universului.

Când centrul este blocat sau închis, suntem deconectați spiritual, trăind fără un scop sau țel în viață. 

În plan fizic pot apare depresiile, dezechilibre ale sistemului nervos, migrene, amnezii (pierderi de memorie), deficit de atenție (ADD), dislexie (incapacitatea de a citi corect), iar în cazuri extreme, paranoia sau alte afecțiuni mentale.

Florile de lavandă și lotus ajută la deschiderea centrului coroanei.

Lavanda ne conectează zilnic la energia și înțelepciunea divină, fiind un real ajutor în exercițiile de meditație. 


Lavanda ajută la deschiderea acestei chakre, aliniindu-ne astfel la energia divină în fiecare zi a vieții noastre. De asemenea, ne ajută să avem încredere că ghidarea pe care o primim este de la cea mai înaltă sursă. Inhalând ulei esențial de lavandă înainte de exercițiile de relaxare, meditație sau yoga, sau adăugând câteva picături în apa din cadă, se poate ajunge la rafinarea abilităților revelatorii și de clarvedere.

În plus, lavanda este extraordinară pentru curățirea și sănătatea tuturor chakrelor.

Frunzele și tulpina de lotus sunt folosite mai mult în Japonia și China.

                                        *    *    *    *    *     *    *
Putem utiliza plantele fie administrate intern sub formă de prafuri sau ceaiuri, sau extern sub formă de băi sau aromoterapie. Indiferent de forma de utilizare, le putem mări beneficiile conectându-ne conștient la vibrațiile lor.


Acordă-ți câteva minute pentru relaxare, aprinde o lumânare și concentrează-te pe respirație. Creează în mintea ta imaginea rădăcinii plantei, reamintește-ți mirosul ei și ascultă-i înțelepciunea. Mulțumește pentru toate darurile care ți se vor revela în următoarele zile și onorează energiile plantelor care lucrează pentru ca tu să duci o viață echilibrată și în armonie cu toate creațiile.

Eu îți mulțumesc ție pentru zăbavă și lectură.
Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar
(traducere și adaptare)
Arad, 27 septembrie, 2014

Sursa:
http://www.spiritherbs.com/seven_herbs_for_seven_chakras.htm