marți, 30 aprilie 2013

Armurariul - pentru regenerarea celulei hepatice

Armurariul (Silybum marianum / Carduus marianus ) este o planta din familia Compositae, utilizata de secole ca tonic-amar stimulent al digestiei, febrifug si ca hepatoprotector.
Desi a fost utilizat de pe vremea lui Heronymus Bosch (1595), armurariul îşi dezvăluie puternicul efect curativ în afecţiunile hepatobiliare în special, începând cu secolul XVIII-lea. Calităţile cu adevărat remarcabile ale fructelor (seminţelor) acestei plante sunt acelea prin care principiile ei active ajută din plin la regenerarea celulei hepatice şi la eliminarea toxinelor de la acest nivel, fiind considerată una din cele mai puternice antihepatotoxice.


armurar1

Realizarea unor importante experienţe pe animale au demonstrat faptul că similarina (principiul activ de bază) are un efect de protecţie a celulei hepatice, chiar şi faţă de principiile active hepatotoxice ale unor ciuperci din genul Amanita, cea mai toxică dintre aceste ciuperci fiind Amanita phaloides, cunoscută în popor sub numele de Buretele viperei. O singură ciupercă conţine suficientă otravă pentru a ucide o familie, moartea cauzată de cele 9 substanţe toxice, dintre care cele mai puternice fiind (alfa)amanitină şi mai ales faloidina, survine prin tumefierea ficatului, îngălbenirea pielii, scaune sîngerînde etc. în 3-4 zile mai târziu. Similarina din armurariu, are astfel un efect curativ şi de protecţie a celulei hepatice chiar şi faţă de faloidină. În plus acţiunea ei hepatoprotectoare nu se reduce aici fiind indicată şi după unele produse antibiotice, (mai ales tetracicline) cît şi în cazul inhalării unor pesticide. Frunzele şi mai ales fructele sunt considerate stimulente ale digestiei, colagoge şi decongestionante ale ficatului. In SUA el mai este cunoscut şi sub numele de scaietele de lapte fiind şi un tonic psihic extrem de important. Fructele mai sunt folosite în migrene, urticarii anafilactice, boli infecţioase, surmenaj intelectual, rău de mare sau rău de automobil, hemoragii nazale, hemoragii hemoroidale, hemoragii interne (date de fibroame, scleroze, cancere) în hipertrofia splinei şi ficatului.

Compoziţia chimică complexă a armurariului îi justifică efectele lui remarcabile. Astfel planta conţine saponozide şi ulei volatil iar fructele conţin similarina (de fapt 4 flavonoide silibină, silidianină, silimanină şi silandrină), aminoacizi (l-cisteina, glicina, acidul l-glutamic, acidul d-l-2-amino-butiric, d-l-leucina, tiramina) lipide, acidul fumaric (acid specific plantei Fumaria officinalis - Fumăriţă - care este considerată un armonizator al funcţiilor biliare, un puternic purificator al organismului iar împreună cu frasinul şi angelica este considerat un foarte bun fitogeriatric - reîntineritor -), polihidroxifenil cromone, amidon etc. Cercetările au arătat că substanţele ei active acţionează la nivelul membranei celulei hepatice, împiedicînd distrugerea celulei sau favorizînd regenerarea acestor celule, aflate deja într-un proces patologic de distrugere.

Nu se cunoaşte la ora actuală vreun tratament eficace împotriva intoxicaţiei acute cu faloidină, cazurile fiind letale. Cu toate acestea au rămas celebre tratamentele cât şi experienţele Dr. Pierre Bastien. Acest medic francez, avea să conceapă în 1957 un tratament simplu pentru anihilarea efectelor nefaste ale intoxicaţiei cu ciuperci care conţin principii faloidiene prin administrarea de vitamina C în cantităţi mari şi a două antibiotice. Aplicat în cele 24 de ore care urmează apariţiei primelor simptome, a reuşit în toate cazurile să salveze viaţa persoanelor intoxicate.

Văzând că după ce a avut acest succes terapeutic confraţii de breaslă rămîn nepăsători, se autointoxică cu ciuperci de două ori, a doua oară (22 sept. 1974) el consumă 4 ciuperci (60g. faloide), în prezenţa a trei martori dintre care doi ziarişti. În urma acestei ultime experienţe temerare mai mulţi medici din întreaga lume reuşesc să-şi salveze pacienţi intoxicaţi cu faloidină injectîndu-le cantităţi mari de antibiotice, în special Penicilină.

Unele supoziţii ce merită verificate rezultă din faptul că:
- faloidina acţionează lent la aprox. 3-4 zile de la ingerare şi în principal prin distrugerea ficatului ;
- similarina ajută la refacerea sau la oprirea distrugerii lui.

Deci rămîne de văzut în ce măsură aplicarea mai întîi timp de 3-4 zile a tratamentului Dr. Bastien şi imediat după revenire administrarea de pulbere din armurariu şi cătină (care este bogată în vitamina C şi are un bun tonic si purificator hepatic) va ajuta la revenirea normală a funcţiilor hepatice. În plus se cunoaşte efectul nefast asupra ficatului în cazul administrării unor antibiotice. Din aceste motive, administrarea de pulbere din fructe de armurariu, pentru refacerea funcţiilor sale poate fi o opţiune salutara in acest caz.

Este important de ştiut că silimarina nu este toxică şi nu dă reacţii secundare. Totuşi nici o exagerare nu este indicată, căci spune Paracelsus “Totul este otravă, doza contează”. Din fructe se extrage produsul farmaceutic numit SIMILARINA.

Utilizări populare:
În popor armurariul este consumat singur sau în combinaţie pentru tratarea unei game foarte largi de afecţiuni.

Uz intern:
Este utilizat singur pentru tratarea bolilor de ficat, hepatită epidemică, hepatită cronică, boli ale splinei, ciroză hepatică şi mai ales pentru regenerarea celulei hepatice.

Indicăm următoarele modalităţi practice de folosire:
1. Pulbere este indicată în principal pentru persoanele cu o constituţie robustă sau chiar obeze, care au foarte mult umed-uleios în structură. Secundar ea mai poate fi indicată şi celor atletici care au foarte mult foc, care se irită uşor, care au un spirit critic exagerat.
Sublingual se indică pulberea din fructe (care au un gust plăcut asemănător cu cel de seminţe de floarea soarelui) câte 1,5g de 4 ori pe zi.
Se va ţine puberea sub limbă cîte 15-20 min. după care se înghite cu puţină apă.

2. Maceratul la rece se indică în special persoanelor hiperexcitabile care sunt mai mereu furioase şi care găsesc ceva în neregulă în orice.
Călduţ el mai este indicat a fi băut lent (gură cu gură) şi celor convalescenţi, care nu mai au vlagă, care nu pot primi şi digera hrană solidă.
Maceratul se realizează adăugând la 500 ml. apă de izvor sau apă distilată 3 lg. cu vîrf de pulbere din fructe. Se acoperă şi se lasă să se macereze o noapte. Dimineaţa se strecoară şi se consumă rece pentru cei cu o constituţie ferbinte.
Pentru convalescenţi mai întîi se încălzeşte apoi se stecoară într-un termos pentru a se păstra călduţ pe tot timpul zilei.
Maceratul nu se ţine de pe o zi pe alta.
Pulberea de fructe indiferent de folosire nu se prepară pentru mai mult de o săptămînă de zile.

Folosirea populară a armurariului împreună cu alte plante sau substanţe terapeutice:
1) Pentru purificarea ficatului şi eliminarea grăsimilor.
Această cură se face înaintea orcărui alt procedeu terapeutic ce acţionează asupra ficatului. Se ştie că primul lucru pe care vrem să îl facem atunci cînd ceva este în neregulă este să facem mai întâi ordine şi să curăţăm zona în care vrem să acţionăm. Acestă cură purifică ficatul şi îl pregăteşte astfel pentru terapia de refacere şi apoi pentru cea de tonifiere.
La 400 g pastă de argilă (argila se înmoaie cu apă de izvor) se adaugă 50g pulbere din fructe de armurariu, 50g. pulbere din rădăcină de brusture 50g. pulbere din frunze de anghinare, 5g. pulbere din frunze de mărul lupului (atenţie această plantă nu se supradozează) şi 30ml. tinctură de propolis concentraţie de 30%. Se lasă o zi descoperit şi se mestecă cît mai des în sens invers acelor de ceasornic, pentru volatilizarea alcoolului. Se acoperă şi se ţine la frigider.
Această cura cu pastă de argilă se realizează timp de 21 de zile. Primele 7 zile se va consuma apa de argilă şi următoarele 14 zile se va consuma laptele de argilă.

Apa de argilă:
- Se prepară punînd cîte o linguriţă plină cu pastă de argilă într-un pahar cu 150 ml apă de izvor, se amestecă şi se lasă o noapte.
Se va consuma dimineaţa cu o jumătate de oră înainte de masă, fără ca lichidul să se agite.

Laptele de argilă:
- Se prepară identic cu apa de argilă dar dimineaţa se va agita conţinutul cu 30-40 de secunde înainte de a fi consumat.

2) Pentru boli hepatice

Se indică următorul amestec de plante: sulfină, armurariu, cătină albă, anghinare, cimişir (1/4), rostopască, (1/2).
Plantele combinate în părţi egale cu excepţia precizărilor, se fac pulbere şi se vor lua sublingual cîte 4g. de 4 ori pe zi pe stomacul gol. După 15 min. se înghit cu puţină apă.
Plantele se iau pînă la vindecare.

3) Pentru regenerarea şi tonifierea ficatului şi a întregului organism.
Doctorul Max Gerson susţine în excepţionala sa lucrare “50 de cazuri de cancer avansat (cu metastaze) vindecate” că în majoritatea formelor de cancer ficatul este grav afectat. Acesta se justifică prin faptul că ficatul fiind considerat uzina chimică a organismului uman este direct responsabil de eliminarea deşeurilor şi a altor substanţe toxice din organism. Cînd acesta nu-şi mai poate face datoria, toxinele se acumulează în sînge sau în organe şi dau diferite forme de cancer.

Celula canceroasă fiind o celulă străină întregului, îşi ia propria sa autonomie şi se hrăneşte astfel cu ceea ce îi este străin organismului, adică cu toxine. Eliminarea toxinelor prin postul negru, ingerarea de plante, masaj etc. privează celula caceroasă de hrană şi putere şi ajută astfel soldaţii organsimului, mai exact celulele sistemului imunitar în lupta pentru redobîndirea stării de sănătate fizică sau spirituală.

Astfel medicina neconvenţională consideră că buna funcţionare a ficatului este esenţială pentru menţinerea unui corp sănătos sau pentru redobîndirea stării de sănătate în caz de boală.

Regenerator hepatic:
- 1kg miere de albine zaharisită (după zaharisire mierea se alcalinizează putînd astfel fi consumată şi de către cei ce au afecţiuni stomacale)
- 150g. pulbere din fructe de armurariu
- 200g. pulbere din fructe de cătină
- 300g. pulbere din polen apicol
- 100g. propolis apicol răzuit

Se pun într-un vas şi se amestecă pînă la completa omogenizare. Opţional se poate ţine la frigider.

Administrare.
Dimineaţa şi la prînz câte o lingură cu 30 min. înainte de masă.

Efecte remarcabile.
- normalizarea metabolismului pe multipele planuri,
- creşterea focului digestiv şi mental,
- detoxifieera puternică a ficatului cu armonizarea globală a funcţiei lui,
- asimilarea armonioasă a principilor nutritive şi vitale din alimente,
- o mai bună absorbţie a oxigenului din aer,
- întărirea sistemului imunitar.
- la nivel mental apare o mai bună stare de focalizare şi pătrundere mentală, discernămînt între ceea ce trebuie să facem şi ceea ce nu trebuie să facem (discernamîntul spiritual)

Toate aceste efecte se manifestă pe fondul unei stări mentale de calm şi seninătate, de împăcare cu Sine şi în Sine.

Indicaţii:
- hepatită, ciroză hepatică, toxinfecţie alimentară, coxartroză, reumatism, astenie, constipaţie rebelă, spasmofilie, leucemie, covalescenţă după boli grave, boli degenerative, emanciere (slăbire exagerată), sindrom de malabsorţie, surmenaj intelectual (indicată mai ales studenţilor în perioada examenelor), astenie, migrenă, lipsă de vitalitate, oboseală marcată, depresie (plus un gram pulbere de sunătoare de 4 ori pe zi), boli ale splinei (plus siminoc şi brustur cîte 2g. de 4 ori pe zi)

4) Pentru negi
În veruci (negi), papiloame şi alte excrescenţe virusale tinctura din fructe zdrobite de armurariu (30% în alcool de 70° macerat 10 zile) se administrează intern câte 10 pic. x 3 pe zi.

Extern se pun alternativ, toată noaptea comprese cu tinctură care se asociază cu aplicarea de comprese înmuiate în suc proaspăt de rostopască (Chelidonium majus) şi laptele câinelui (Euphorbia cyparissias) în cantităţi egale.

Bibliografie selectivă:
1. Cancer Leucemie, Breuss Rudolf, ed.AnandaKali, 1999
2. Cum am învins cancerul, Culda Cezar, Eleonora, ed.Elit, 1992
3. Din ierburi s-au născut medicamentele, Emanoil Grigorescu, ed. Albatros, 1987
4. Ghid complet de prim ajutor prin mijloace naturiste, Mayell Mark, ed. Coloseum, 1996
5. Index fitoterapeutic, Ciulei Ion, Stănescu Ursula, Grigorescu Emanoil, ed.Medicală, 1986
6. Indreptar profilactic şi terapeutic de medicină naturistă, Laza Doru, ed. Păzitorii Adevărului
7. Lumea medicamentelor, Arcadie Percek, ed. Teora, 1996
8. Medicamentul, acest necunoscut, Percek Arcadie , ed.Ceres, 1985
9. Medicina naturistă - ed.I - 700 pag, Pavel Chirilă, ed. Medicală, 1987
10. Minienciclopedie de medicină naturistă românească, Bivolaru Gregorian, Shambala, 1994
11. Mintea celulelor, Satprem, ed. Herald, 1996
12. Miracolele terapeutice ale plantelor, Bojor Ovidiu, Popescu Octavian, Edimpex Speranţa, 1993
13. Miracolul sănătăţii prin medicina tibetană - GSO - BA RIG-PA, Kunsang Amchi, ed.Antet
14. Nutriţia omului act sacru, Radu Ilie Mînecuţă, ed. Miracol, 1996
15. O terapie de bază împotriva … cancerului şi a bolilor degenerative, Dr. Max Bircher-Benner, Kristine Nolfi, Are Waerland , ed. Angeli
16. Plantele medicinale - fitochimie şi fitoterapie, vol. I, II, Ciulei Ion, Stănescu Ursula, Grigorescu Emanoil, ed.Medicală, 1993
17. Plantele în medicină, vol. I, II, Micuţ C. Ion, ed.Medicală
18. Reţetar selectiv de etnofitoterapie, Chirilă Pavel, ed. Christiana
19. Ritmurile lunii, Johanna Paungger, Thomas Poppe, ed.Axel Springer , 1999
20. Secretele plantelor, Messegue Maurice, Bontemps Michel, ed.Venus, 1996
21. Universul plantelor, Pârvu Constantin, ed.Enciclopedică, 2000
22. Viaţa secretă a plantelor, Peter Tompkins, Christopher Bird, ed.Elit Comentator
23. Un nou model de vindecare naturală, George Vithoulkas, ed.Polirom, 1999

Sursa: fundatia-sundari.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu