Esenta sau tinctura se obţine prin introducerea unor părţi ale plantelor tocate cat mai marunt (radacini, tulpini, flori, frunze ), proaspăt culese în alcool rafinat de 38-40 de grade. De obicei se folosesc frunzele, florile, sau fructele respectivelor plante.
Sticla în care au fost introduse plantele şi alcoolul se păstrează circa două săptămâni la loc luminos şi călduros, după care tinctura poate fi folosită în doze mici, zilnice de 4-15 picături, luate fie pe zahăr, fie picurate în ceai sau in unele retete se amesteca cu glicerina, seu sau ulei de masline.
Se obtine lăsând 40-50 de grame de plante maruntite intr-un litru de vin alb, timp de 8-10 zile, dupa care se filtrează si daca se doreste se poate si indulci. O reteta de vin medicinal deosebit de bun pentru tratarea bolnavilor cardiaci este acela pe baza de patrunjel.
Se ia un litru de vin alb, două linguri de oţet de vin, sau de mere, se incalzeste putin si se adaugă 10-12 tulpini de patrunjel. Se lasa pe foc timp de zece minute, până ce începe să facă spuma, fara insa a ajunge sa dea in clocot. Se strecoara, după care se adaugă 300 g de miere de albine.
Se pastreaza in sticlute mici inchise la culoare si se va lua, ca tratament doua, trei linguri pe zi.
Sunt soluţii apoase de extract de plantă îndulcit. Se face o infuzie, un decoct, sau un macerat de planta, din care facem siropul. In această solutie apoasa dizolvam zaharul, aproximativ 600 g la 350 ml.
O alta metoda de preparare: doi pumni plini de plante spalate se trec prin masina de tocat sau se toaca bine cu un cutit. Se adauga acestui terci de plante putina apa ca sa nu se intareasca, 300 grame de zahar nerafinat si 250 grame de miere. Se lasa totul sa fiarba la foc mic, cu amestecare continua, pina cind se formeaza un lichid viscos, care se toarna fierbinte in borcane si se pastreaza la frigider.
Dizolvarea zahărului si a mierii se poate face si la rece, in acest caz timpul fiind mai lung ( depinde de reteta si plantele folosite ). Siropul facut pe foc trebuie strecurat cat este fierbinte, după care se toarna in sticlute de capacitate mica, iar la nevoie se ia cate o lingurita de sirop.
In retetele din batrani unguentul se face din untură curata de porc, aproximativ 200-250 de grame, care se pune la incins pe foc intr-un vas, iar deasupra se presară unu, doi pumni de plantă, flori, frunze, sau tulpini, tăiate mărunt ( daca folositi o reteta in care cantitatea de planta este la gramaj, se respecta indicatiile ).
Când untura începe să facă spumă, se ia vasul de pe foc, se acoperă şi se lasă să stea până a doua zi, când amestecul se încălzeşte puţin, doar până ce devine fluid. Se strecoară apoi printr-o pânză curată, având grijă să se stoarcă foarte bine resturile de plante.
Preparatul astfel obţinut se păstrează în borcanele inchise la culoare si bine închise. Unguentul se foloseste extern si are o largă întrebuinţare în tratamentul mai multor boli sau pentru infrumusetarea corpului.
In alte retete se foloseste untul vegetal (unt de nuca, shea, cacao, avocado etc), atat pentru calitatile nutritive cat si pentru intarirea produsului. Eu folosesc Ghee ( unt clarefiat ), un produs traditional indian care este nemaipomenit in tratarea multor boli. Pentru a iesi un unguient mai inchegat dar si pentru calitatile sale terapeutice, se adauga ceara curata de albine. Ceara fiind si un bun conservant.
Daca doresti sa prepari supozitoare atunci adaugi mai multa ceara de albine, iar compozitia rezultata se toarna in forme mici speciale. Daca nu gasesti forme speciale pentru supozitoare, atunci toarna compozitia in tavite cu forme pentru gheata. Se baga la congelator pentru o ora sau doua pana se intaresc apoi se taie in bucati care se modeleaza cu mana. Se ia fiecare supozitor si se ambaleaza in folie transparenta de bucatarie si se pastreaza in cutiute de carton la frigider. Supozitorul facut acasa nu trebuie sa depaseasca marimea celui pe care il gasiti in farmacii.
In retete se mai pot folosi ingrediente suplimentare: miere de albine, propolis, argila, vitamina E si A, uleiuri esentiale.
Se prepară exact la fel ca şi esenţele, doar că alcoolul este înlocuit cu ulei. Uleiul folosit trebuie sa fie de calitate superioara, nerafinat din seminte (in, canepa, floarea soarelui, struguri), nuci si alune (migdale dulci, macademia, palmier), etc.
Cel mai utilizat ulei pentru infuzia plantelor medicinale este uleiul de masline “extra virgin” care este de cea mai buna calitate. Uleiurile mai putin grase cum ar fi cele de migdale, seminte de struguri, seminte de piersica sunt folosite pentru uleiurile infuzate folosite in cosmetica si sunt minunate pentru masaj, creme, lotiuni.
Florile, sau frunzele plantei din care dorim sa ne preparăm un ulei medicinal se spala de praf se usuca cu un servet ( se lasa sa se usuce de surplusul de apa intr-un loc intunecos, ferit de soare ) apoi, se toaca mărunt. Se introduc într-o sticlă inchisa la culoare, se toarnă deasupra ulei cât să la acopere, dupa care se lasa la macerat timp de doua, trei saptamani la loc luminos si calduros.
Dupa doua saptamani, strecoara uleiul printr-o panza, stoarce bine planta si pastreza intr-o sticla inchisa la culoare, intr-un loc racoros si intunecat. Uleiul astfel obtinut se intrebuinteaza in aplicatii interne si externe.
Sursa http://terapii-naturiste-reiki.blogspot.ro/2012/04/tincturi-esente-unguente-cum-se-fac.html
