Am
aflat nu demult că se desfăşoară în acest moment la voi o dezbatere în
ce priveşte aplicarea legislaţiei europene care va interzice ţăranilor
români mulgerea manuală a vacilor şi îi va constrânge să folosească
aparate automate dacă vor să obţină autorizaţia de a-şi vinde laptele şi
derivatele lui. Partizanii aparatelor automate au mai ales interesul,
ni se spune, de a asigura o calitate perfectă a laptelui, înlăturând
bacteriile şi viruşii care ar putea să i se adauge prin mulgerea manuală
şi de a suprima astfel orice risc de îmbolnăvire pentru consumator. Se
pretinde astfel ca aplicarea reglementării europene va reprezenta un pas
suplimentar în alinierea României la normele moderne care domnesc în
Vest : un ţăran care mulge vaca cu mâna, ce arhaism ! E uşor de văzut că
în imaginarul acestor progresişti se profilează tot scandalul secolelor
trecute cu modurile lor rudimentare de viaţă, cu sărăcia lor
revoltătoare şi cu obscurantismul celor ce se ataşează cu încăpăţânare
la obiceiurile lor străvechi.
Prieteni români, vă scriu pentru a
vă spune că în Franţa a avut loc acum câteva decenii acest tip de
dezbatere asupra acestui subiect şi a altora legate de viaţa la ţară :
generalizarea maşinilor de muls în fermele franţuzeşti care dateaza din
anii ’60 a precedat supunerea agriculturii franţuzeşti la politica
agricolă europeană. Începând cu această epocă, noi francezii am văzut
efectele procesului de modernizare în care sunteţi angajaţi azi şi
rezultatele acestor reglementari care vă sunt impuse. De aceea, aş vrea
să vă avertizez despre ceea se ascunde în spatele acestei legi simple,
aparent nesemnificative, care interzice mulgerea manuală a vacilor.
Trebuie să înţelegeţi că avertismentul meu nu vine dintr-o superioritate
pe care ne-ar da-o progresul tehnic şi economic sau dintr-o înţelegere
mai fină a cursului istoriei. Din punctul acesta de vedere voi ne
sunteti mai degrabă superiori – voi sau cel puţin aceia dintre voi care
se încăpăţânează să refuze « dezvoltarea », « progresul » şi invenţiile
de tipul acestor faimoase mulgătoare automate.
De
fapt, pentru toţi cei care vor să-şi vândă producţia de lapte, această
regulă europeană semnifică cumpărarea obligatorie a maşinilor de muls,
ceea ce va provoca dispariţia, în termen mai lung sau mai scurt, a
ţăranilor săraci care nu vor putea asuma costul acestui echipament şi al
întreţinerii lui. Cei care vor putea să o facă vor fi aduşi pe terenul
unei agriculturi productiviste aflate atât sub jugul reînnoirii
tehnologice şi a politicilor agricole UE, cât şi sub acela al diverselor
stimulări finaciare (subvenţii europene, vânzarea producţiei către
industria agro-alimentară). Care va fi rezultatul ? Mari exploatări
agricole mecanizate şi specializate. Dacă o gospodărie produce astăzi nu
doar lapte ci şi unt, brânză şi smântână (fără să mai vorbim de legume,
ouă şi carne), deîndată ce se va transforma în uzină agricolă,
ea nu va mai produce decât lapte, dar în cantităţi mari, care va fi
vândut unor firme care se vor ocupa să îl transforme în alte produse
derivate.
Este
comic că aceasta schimbare va avea loc în numele sănătăţii publice,
urmând ideea că, dacă producţia de lapte într-o gospodărie nu respectă
regulile de igienă cele mai elementare, industria este, în ceea ce o
priveşte, absolut curată – asta ştim cu toţii mult prea bine.
Ceea ce veţi vedea însă pe piaţă – ceea ce vedeţi deja – sunt produse
lactate mult mai nocive decât vor fi fost vreodată produsele unei
gospodării, produse poluate şi falsificate în funcţie de interesele
economice ale unei industrii agro-alimentare devenite atotputernică.
Concentraţia în număr mare a animalelor în grajdurile gigantice ale
gospodăriilor devenite ferme agricole constituie de fapt un teren
favorabil pentru apariţia şi propagarea rapidă a epidemiilor : pentru a
le face faţă se vor folosi antibiotice care vor trece astfel în lapte,
apoi în alimentaţia populaţiei, contribuind astfel la apariţia
microbilor ce rezistă tuturor tratamentelor cunoscute. Obiceiul de a
folosi produse farmaceutice fiind adoptat, agricultorii vor fi mai puţin
reticenţi în a dopa legal sau ilegal animalele, pentru a le face mai
productive şi pentru a-şi mari beneficiile : activatori de creştere,
cocktailuri de anabolizante şi de antibiotice, hormoni sexuali de
sinteză, iată câteva produse folosite în acest scop şi care vor provoca
în rândul consumatorilor boli de toate felurile, dintre care cel mai
adesea cancerul. Bineînteles cancerul, la fel ca şi diversele probleme
ale sistemului nervos (Alzheimer, Parkinson etc.), sunt provocate şi de
pesticidele folosite pentru cultivarea pamântului. Împrăştiate de vânt
şi păscute de vaci, ele îşi vor lăsa urmele pâna în laptele lor. Printre
cauzele acestor boli nu vor trebui ignorate nici făinurile animale care
vor fi în mod cert introduse în alimentaţia bovinelor pentru că sunt
mai ieftine decât cerealele şi decât furajele şi pentru că
supraabundenţa lor artificială în proteine stimulează producţia de
lapte. Pentru a obţine un tablou complet pe plan sanitar, mai rămâne de
amintit doar poluarea laptelui cu substanţele toxice folosite în
industrie în momentul când va fi extras, înmagazinat, transportat,
transformat şi condiţionat. În fine, laptele se va degrada din punct de
vedere nutritiv şi gustativ, o degradare asemănatoare cu aceea prin care
trec toate bunurile a căror fabricare a fost mecanizată şi
standardizată (legume fără gust, carne denaturată, vin amestecat cu alte
produse, mobile făcute din imitaţie din lemn, haine uzate repede etc.).
Ba mai rău : restructurarea economiei agrare româneşti după modelul
tehnicist şi productivist va avea ca urmare dificultatea şi aproape
imposibilitatea de a obţine lapte – şi în mod general mâncare –
care să nu fie atins de manipulările industriei agro-alimentare, pe când
astăzi, precum ştiţi, o bună parte dintre români pot să cumpere ieftin
produse autentice ce vin din agricultura ţărănească. Este exact ceea ce
s-a întâmplat în Franţa şi în Europa şi ceea ce a început de fapt şi în România.
Aceasta
măsură care interzice mulgerea manuală a vacilor trebuie aşezată în
cadrul mai general al industrializării agriculturii, cu tot ce înseamnă
ea pentru mediul natural şi pe plan uman. Este vorba despre o
industrializare care are ca urmare sărăcirea pământului prin exploatarea
intensivă, poluarea apelor, dispariţia unor specii animale şi vegetale
considerate neexploatabile sau nerentabile şi, în fine, transformarea
destructivă a peisajelor şi a condiţiilor climatice care contribuie
astfel la catastrofe care ne sunt prezentate în mod abuziv ca şi
« naturale » : furtuni, secete, indundaţii, dereglări ale ritmicităţii
anotimpurilor, etc. Pe plan uman industrializarea agriculturii nu
presupune nimic altceva decât eradicarea programată a civilizaţiei ţărăneşti.
Căci ea va aduce ruinarea a mii de ţărani ce nu vor putea să-şi
modernizeze gospodăriile şi să trăiască din vânzarea propriei lor
producţii pe piaţa modernă. Ea presupune un exod rural masiv,
individualizarea raporturilor sociale şi diluarea legăturilor de
familie. Ceea ce înseamnă golirea satelor, copiii familiilor ţărăneşti,
cuceriţi de falsele reprezentaţii ale modului de viaţă orăşenesc şi
consumerist , visând să devină burghezi la oraş şi regăsindu-se
muncitori la periferia acestora. Industrializarea înseamnă şi concurenţa
fiecăruia cu toată lumea, dependenţa mărită faţă de sistemul financiar
(bănci, credite, datorii) şi faţă de tehnologiile tot mai complexe şi
mai scumpe (instrumente-maşini, îngrăşăminte şi tratamente chimice,
informatizarea gestiunii de stockuri, etc.).
Aceasta
dispariţie a ţărănimii nu e un accident al istoriei, ci o politică
planificată la scară europeană şi mondială de către elitele politice,
conducătorii marilor firme chimice şi agro-alimentare şi experţii lor de
toate felurile. Se vizează astfel o pricepere ţărănească, această lungă
ştiinţă intuitivă şi lipsită de concepte care este înţelepciunea
ţăranului; în fapt este vorba despre o etică, cea a lucrului bine făcut
şi a cunoaşterii legilor naturii. Se vizează astfel un mediu de viaţă,
cel al satului şi al peisajului său înconjurător; o cultură populară
care se exprimă în artizanat, în obiceiuri, în tradiţiile orale şi în
dialecte. Se vizează, în sfârşit, o economie bazată pe autosuficienţa
tehnică şi alimentară a comunităţii rurale şi deci pe cea mai mare
autonomie posibilă.
Odată
cu decăderea ţărănimii tocmai această autonomie este sortită
dispariţiei: producţia şi întreţinerea vieţii sunt încredinţate unui
sistem economic şi tehnologic mondializat, incontrolabil din punct de
vedere material. În faţa acestei deposedări, în faţa maşinismului
genralizat nu este încă poate prea târziu pentru a cultiva din nou
marile virtuţi ale ţărănimii : spiritul de independenţă, gustul pentru
simplitate, întrajutorarea şi suveranitatea comunităţii asupra
propriilor ei condiţii de existenţă.
Nu
e prea târziu, căci ţărănimea care agonizează la noi am văzut-o la voi
încă în viaţă. Bărbaţii îmbrăcaţi cu haine simple, purtând o şapcă
ponosită, femeile în fusta cu şorţ negru şi cu batic pe cap, aceşti
oameni al căror corp solid şi obosit se sprijină pe lume cu încredere,
îi cunosc prea bine: bunicii mei erau ca şi ei; moştenirea graiului lor,
a gesturilor şi a valorilor lor o recunosc în graiul, gesturile şi
valorile părinţilor mei. În Franta, poporul este bolnav, bolnav pentru a
fi dorit să-şi uite trecutul ţărănesc; mai întâi părăsindu-l pentru
uzine şi pentru condiţia muncitorească ; apoi, acum, imaginându-se ca şi
„clasă mijlocie”, mica burghezie modernă care aleargă după bani, dupa
semne materiale de reuşită profesională, după timpul pe care societatea
actuală i-l fură neîncetat. Fiecare se simte în mod confuz vinovat de a
fi acceptat falsa civilizaţie a industriei, a statului şi a banilor, de a
fi lăsat după sine viaţa la ţară şi bogăţiile ei adevărate. Dar această
populaţie ţărănească este încă vie la voi – este încă vieîn voi :
nu am văzut-o doar la ţară şi în sate; am văzut-o în oraşele voastre.
Îmbrăcase hainele studentului, ale profesorului, ale muncitorului sau
ale şomerului, dar în fond tot ea vorbea, gândea şi judeca. În ea, în
voi trebuie să aveţi încredere pentru a opri acest proces de fărâmiţare a
civilizaţiei ţărăneşti, acest proces de industrializare masivă a
modurilor de viaţă, al felului de a gândi, care ia oamenilor orice
autonomie, orice singularitate.
Va
trebui, poate, să aibă loc într-o zi un alt fel de revoluţie, o
revoluţie care să dea înapoi oamenilor simpli, oamenilor de rând,
puterea asupra propriei lor vieţi, o revoluţie care ar viza
descompunerea acestor sisteme hegemonice de tipul industriei şi al
statului. Intre timp, trebuie însă să refuzaţi această ideologie
progresistă care susţine că orice inovaţie tehnologică este în mod
necesar şi un progres social sau moral. Nu vă încredeţi în această
fascinaţie pentru Europa, pentru mândria de a fi european care abia
reuşeşte să ascundă această „voinţă anxioasă de a se uniformiza” pe
care Pasolini o reproşa la vremea lui italienilor care tocmai se
adaptaseră la ideologia europeană a societăţii de consum. Nu visaţi nici
la mitul unei Naţiuni române înrădăcinate în era pre-industrială :
naţiunea româna înţeleasă ca loc mistic şi comunitate imaginară nu va
înlocui niciodată pământul şi comunitatea reală; problema ţărănească
este universală, ea trece dincolo de naţiuni şi nu cunoaşte decât
particularităţile ragionale. Menţineţi şi restabiliţi, în orice loc şi
cu orice ocazie, aceste legături directe între productorii de la sat şi
consumatorii de la oraş, care nu sunt sub controlul statului, care
scurt-circuitează raporturile mercantile determinate de marea industrie,
şi care au aprovizionat întotdeauna populaţia cu bunuri de primă
necesitate, chiar şi în sânul crizelor celor mai grave. Menţineti vie
marea tradiţie ţărănească, prezervaţi satele, peisajele şi cultura
populară – dar nu ca muzeu, ci în act, în practica cotidiană, în căldura
prieteniei şi a stimei reciproce. Transmiteţi cât mai departe bogăţia
cunoştinţelor tehnice, agricole şi culinare, botanice şi medicinale
acumulate de secole de civilizaţia ţărănească. Nu e vorba de a reveni la
o pretinsa vârsta de aur a omenirii; e vorba de a instaura un raport
nou între oraşe şi sate, care să întrerupă distrugerea lor comună atât
pe plan material cât şi pe plan cultural şi care să permită fiecaruia
dintre noi să regăsească condiţiile prealabile pentru construcţia unei
societăţi autonome capabile să-şi domine tehnica şi economia.
Prieteni
români, sunteţi cunoscuţi pentru capacitatea voastră de a vă ţine
deoparte de determinările aprige ale istoriei, de a „boicota istoria”
cum scrie undeva filosoful Lucian Blaga. Dacă mişcarea istoriei trebuie
să fie ghidată de dezvoltarea economiei de piaţă şi a tehnologiilor ei
atunci da, rămâneţi fideli vouă înşivă şi boicotaţi istoria!
Patrick Marcolini (traducere în limba româna Delia Popa)
